Umanitate 2.0. Modalitati practice de a-ti schimba viata

Cititorule, astazi am vesti bune pentru tine: creierul tau nu este de neschimbat. Sau vesti proaste: nu prea ai scuze sa nu te schimbi! Te poti juca cu mintea ta (si e mai bine sa o faci tu decat sa o faca altii), poti chiar sa iti cresti numarul de neuroni, sa creezi noi circuite neuronale, sa schimbi obiceiuri si modele de gandire negative.
Creierul si interactiunea lui cu exteriorul iti creeaza realitatea ta de zi cu zi. Nu voi ceda tentatiei de a filosofa despre natura constiintei  si nici nu intentionez sa provoc la discutii metafizice despre natura sufletului si viata interioara. Neurostiinta nu vine sa distruga corola de minuni a lumii, ci dimpotriva, cu cat reveleaza mai mult, cu atat adanceste misterul lui “a fi”.

Creierul tau poate fi schimbat in bine. Orice experienta, gand, obicei si comportament are o poteca neuronala dedicata in creier. Neuroplasticitatea este calitatea creierului care iti da speranta ca te poti depasi pe tine insuti, ca iti poti face un upgrade la o versiune mai buna.

Ce poti face chiar de azi pentru a fi mai performant in a fi TU?

1. Exercitiul fizic

Nu, nu este un mit. Putina lume stie ca exercitiile fizice nu sunt bune numai pentru trup si psihic, ci si pentru fitnessul creierului tau. Exercitiile fizice cresc fluxul de sange catre creier, intensificand schimbul de oxigen si de substante nutritive necesare pentru activitatea neuronala.
Cercetarile au aratat ca exercitiile cresc nivelul unei substante miracol numita factor neurotrofic (BDNF) care determina cresterea, supravietuirea si comunicarea intre neuroni.Recomand spre lectura, pentru cei ce vor sa aprofundeze subiectul, cartea scrisa de psihiatrul John J. Ratey  “Spark: The Revolutionary New Science of Exercise and the Brain”.  Avertisment: dupa lectura acestei carti te vei simti foarte vinovat daca nu faci cardio cel putin 30 de minute pe zi!Psihiatrul explica cum exercitiul fizic imbunatateste memoria, atentia, incetineste procesul de imbatranire si chiar anuleaza unele din efectele dementei si ale bolii Alzheimer.

Practic, exercitiul fizic este vitamina suprema si are un impact asupra psihicului la fel de puternic ca antidepresivele gen Prozac sau Xanax.

In scolile in care s-a introdus in programa scolara o ora de cardio dimineata inainte de ore, rezultatele elevilor s-au imbunatatit cu 30%, reflectat in notele la teste si performanta intelectuala generala.  Chiar si 20 de minute de mers pe jos iti poate convinge creierul sa devina mai activ.

2. Dieta

Da, se pare ca orice ai face, nu o mai poti ignora. Trebuie sa devii mai constient de modul in care iti hranesti trupul si implicit, creierul . Studiile efectuate pe soareci au aratat ca o dieta bogata in  grasimi saturate a determinat performante slabe la testele de invatare si de memorie. La oameni, acest prost obicei alimentar favorizeaza dementa.

Este important, de asemeni, sa ai o dieta redusa in calorii. Cu alte cuvinte:  nu manca atat cat poti, ci cu 25%  sau chiar mai mult sub nivelul la care te simti saturat. Dieta hipocalorica va adauga cativa ani buni si sanatosi vietii tale.

Ce alimente se recomanda pentru a-ti hrani mintea? Fructe si legume cu continut ridicat de antioxidanti – iti vor mentine memoria in stare buna si vor reduce  ravagiile provocate de atacuri cerebrale.

Alte delicii recomandate: alune, spanac, coacaze, alimente bogate in acizi grasi omega-3.

Pe de alta parte, este important sa nu te frustrezi de alimentele preferate, chiar daca nu se afla in topul celor recomandate. De multe ori mancam pe fond emotional, unele dintre alimente jucand rolul de “hrana comfort”, care iti dau senzatia de siguranta si de comfort atunci cand esti sub un stres puternic.

Nu mai e de mult un secret ca ciocolata si branzeturile mimeaza la scara redusa unele dintre efectele starii de indragostit. Dar despre dragoste si chimia ei poetica in alt articol.

3. Muzica

Cu siguranta ai avut deja aceasta epifanie pana acum: muzica iti poate schimba dispozitia intr-o clipita. Melodiille tale preferate de suflet isi indeplinesc magia de fiecare data cand starile albastre te coplesesc.

 

Muzica clasica s-a dovedit ca favorizeaza gandirea asbtracta si creativa. Desi “Efectul Mozart” a fost in mare masura infirmat de repatate studii, muzica are in continuare efecte magice asupra creierului: poate trata insomnia si anxietatea, ajuta bebelusii nascuti prematur sa castige in greutate, reduce tensiunea arteriala si calmeaza pacientii care sufera de dementa.

Unele studii sugereaza ca studentii la conservator au abilitati de orientare spatiala superioare comparativ cu cei fara nici un fel de antrenament muzical. Chiar si a repeta un cantec in gand poate avea efecte pozitive.

In acelasi timp, zgomotele considerate muzica de unii iubitori de gen, pot avea efecte negative asupra creierului tau. Acest gen de muzica va stimula amigdala, hub-ul memoriei tale emotionale si centrul din creier corespunzator pentru frica si excitare nervoasa.

4. Jocurile video

De-a lungul anilor au starnit controverse intense, unii parinti fiind ingrijorati ca fascinatia copiilor  pentru jocurile video ar putea sa le afecteze abilitatile sociale.

Cercetarile au aratat insa ca, de exemplu, chirurgii care au jucat jocuri video pentru cateva ore, au facut mai putine erori in sala de operatii, cu o treime mai putin comparat cu cei care nu au avut astfel de activitati.

De ce? Pentru ca jocurile video imbunatatesc coordonarea ochi-mana, perceptia spatiala, recunoasterea patternurilor, dexteritatea mentala si durata atentiei. Chiar si forurile militare din SUA s-au lasat convinse de efectele benefice ale jocurilor pe calculator, creand jocuri speciale pentru imbunatatirea anumitor abilitati.

5. Stimulantele

Cele legale si deja cunoscute: cafeina. Determina excitarea generala a sistemului nervos atunci cand este savurata in doze normale. Excesul poate determina efecte adverse: anxietate si insomnie.

2 cesti de cafea iti vor imbunatati memoria de scurta durata si timpul de reactie. Sunt nenumarate efectele benefice ale cafeinei, atunci cand cuvantul de ordine este moderatia.


Amfetaminele, cocaina si rudele sale negative afecteaza creierul prin cresterea secretiei de dopamina si serotonina – chimicalele raspunzatoare de sentimentele “de bine” din creier.

Practic drogurile abuzeaza mecanismul normal de producere a acestor substante astfel incat vor reduce capacitatea lor de functionare in stare normala si chiar pot face sa dispara complet receptorii pentru dopamina si serotonina – din aceasta cauza se ajunge la dependenta si la nevoia de a mari doza pentru a a avea acelasi efect initial euforic.

6. Meditatia

Similar sportului, meditatia pare a avea valente vindecatoare nebanuite, dar demonstrate stiintific: imbunatateste toate procesele mentale si corporale – alina anxietatea, reduce tensiunea, insomnia si diabetul, alieveaza durerea si stresul.

S-a dovedit ca meditatia este la fel de efectiva ca si terapia cognitiva si medicamentele antidepresive. Monitorizarea calugarilor budisti cu o lunga practica in meditatie a aratat ca harta creierului lor era schimbata in mod evident in pozitiv.

Printre rezultatele directe ale meditatiei se numera concentrarea mai buna si cresterea atentiei. Meditatia are darul de a crea un spatiu mental pentru a putea integra evenimente si idei.

7. Patternuri mentale

Creierul tau functioneaza in virtutea unor obiceiuri si modele de gandire pe care ti le-ai format de-a lungul vietii.  Interactiunea dintre gene si mediu ti-au determinat modelele de gandire, dar acestea pot fi reversibile in momentul in care constientizezi mecanismul si faci pasi concreti pentru a-l influenta.

Modul in care gandim este presarat de multe erori cogntive, unele simple de genul generalizarii sau simplificarii, pana la erori complexe, de la imaginea de sine la percepetia asupra realitatii.

Daca ai intelege profund modul in care creierul functioneaza, nu te-ai mai lua atat de in serios si de in tragic, intelegand ca realitatea este un proces de reflectare subiectiva influentata de multe distorsiuni si exagerari.

In concluzie: schimbarea este posibila. Si chiar recomandata – sa te reinventezi, sa devii de data aceasta creatorul propriului Eu, unul mai constient, mai pe gustul tau, mai in armonie cu viziunea ta ideala despre sine.

7 comments to Umanitate 2.0. Modalitati practice de a-ti schimba viata

  • Lavinia

    Foarte interesant ! Multumesc pentru articolele postate !

  • Anca

    Si eu cred ferm ca puterea schimbarii sta in noi, e nevoie de vointa si putin efort pentru a avea putea culege roadele satisfactiei si ale fericirii.Fiecare isi poate depasi conditia prin cunoastere.Multumesc Sofia.

  • Luciana

    FELICITARI ESTE UN ARTICOL EXTRAORDINAR DE EFICENT PENTRU CEI AFLATI IN DEPRESIE,MULT SUCCES IN CONTINUARE SI ASTEPTAM SI ALTE ARTICOLE LA FEL DE BUNE

  • bumba

    A incerca sa schimbi pe cineva e ca si cum ai incerca sa cari apa cu ciurul.

    Toate cele bune

    • Sofia Dumitriu

      schimbarea chiar este posibila. dar trebuie o motivatie foarte puternica pentru asta. si de obicei, suferinta este cel mai puternic impuls pentru schimbare. nemultumirea profunda de sine, de viata, te face sa cauti raspunsuri.
      schimbarea, din fericire, este posibila. o vad zilnic in vietile oamenilor care incep un demers terapeutic.
      Sofia

    • cris

      Cred ca e vorba de schimbarea de sine,nu a altora.Motivatia mi se pare puternica,sa devii un mai bun a ceea ce deja esti.Altii…din pacate si din fericire e problema lor.Oamenii pot fi iubiti,iertati,criticati,uitati,evitati,plansi…etc,dar nu schimbati.Pot fi pacaliti.Dar schimbarea e personala,din propria vointa si atat.
      Daca un om ar putea fi schimbat de altii,atunci ar fi o piata in floare pe tema asta dar nu e.
      Altfel spus,bun ,eu vreau sa schimb un om ,in ce?Intr-o versiune a mea?O versiune a mea asupra lumii?
      Si daca versiunea mea asupra schimbarii cuiva este proasta?
      Cred sincer ca oamenii trebuie ajutati sa constientizeze ce se intampla cu ei si ce capacitati au.Munca de a schimba pe cineva e zadarnica daca acela nu e constient ca are capacitatea sa faca ceva singur.Ca poate.Oamenii nu ii schimba pe oameni,contribuie.

Leave a Reply