Arta de a fi un ipocrit armonios

Scopul acestui articol nu este sa te informeze daca esti sau nu ipocrit; ci pentru a-ti spune ce gen de ipocrit esti sau de care nu esti. Daca faci parte din homo sapiens atunci, fara indoiala, ipocrizia se numara printre virtutile tale.

Ce este un ipocrit? Dex-ul ne spune ca ipocrit este acea persoana care se arata altfel de cum este, duplicitara. Adica o persoana care una spune si alta face. Suna familiar?…De cealalta parte a baricadei, sinceritatea este o virtute nu intotdeauna folositoare, este un lux, un artificiu….o imposibilitate uneori.

 

Insesi principiile general acceptate de umanitate sufera de ipocrizie. Adevarul. Toti spunem ca vrem adevarul. Eronat. Vrem adevarul care ne face fericiti, vrem adevarul care ne protejeaza orgoliul, vrem adevarul care ne confirma deja alegerile facute.

Este aproape imposibil sa detinem adevarul intrucat modul in care noi interactionam cu lumea este unul care sufera de numeroase filtre si erori cognitive.

De cele mai multe ori, ne formam o opinie despre lume, pe baza unor mecanisme emotionale, influente sociale si reminiscente din anii devenirii noastre, iar apoi, selectam din mediu acele informatii care vin sa ne confirme parerile deja formate.

Practic, se poate argumenta orice, gasesti informatie pentru orice punct de vedere, pro sau contra. Punctul tau de vedere deja existent te va determina sa vezi si sa admiti doar informatiile ce vin sa iti sustina ideile.

Foarte greu un om isi schimba o idee si de obicei schimbarea vine in urma unei suferinte, a unei dureri suficient de intense ca sa il determine sa se indoiasca de sine insusi si sa isi reevalueze credintele.

A spune tot timpul ceea ce crezi nu este, de asemenea, nicidecum o calitate, asa cum unii declara cu emfaza camuflata in modestie despre ei insisi, considerand ca este o virtute.

Contextele cer sa te adaptezi, interactiunea umana presupune o arta de a spune cat si cand si cui trebuie.

Revenind la ipocrizie. In principiu, omul isi doreste ca actiunile si gandurile sale sa fie congruente, adica ipocrizia sa fie egala cu zero. Cum insa omul este populat de diverse eu-ri, se intampla sa fie o mare diferenta uneori intre principii, valori si actiuni.

Ipocrizia creeaza anxietate, tensiune in individ. Pentru ca el cu sine insusi este constient, de cele mai multe ori, de aceasta discrepanta. Ipocritul autentic este cel care nu isi mai percepe propria pacaleala, este acela care minte cu sinceritate.

Aceasta se poate intampla cand o minciuna este suficient de des repetata. Exista un experiment faimos in psihologie in care unor indivizi li s-au implantat amintiri false, cu ajutorul familiei si cunoscutilor.

Acceptata ezitant la inceput, in scurt timp amintirea falsa a ajuns sa fie atat de bine integrata in individ incat acesta adauga de la sine detalii foarte concrete, fiind convins ca asa a fost in realitate. Voilà, fascinatia mintii umane!

Cu siguranta cunosti pe cineva care este atat de bun mitoman(a) incat aproape ca uiti ca minte. Acela este un individ care crede cu sinceritate in propriile minciuni – acestia sunt cei mai periculosi parteneri, intrucat ei insisi nu mai discern minciuna de realitate.

Atunci cand suntem singuri avem sanse sa fim sinceri. Odata cu aparitia altcuiva, ipocrizia apare si ea. Exista multe ipocrizii acceptate: politetea, democratia, egalitatea, libertatea, liberul arbitru, juramintele casatoriei de iubire vesnica.

Ipocrizia este in final lubrifiantul societatii, este o prejudecata cu aura de sfintenie. Avem nevoie sa ne mintim unii pe altii asa cum avem nevoie sa ne pacalim si pe noi insine din cand in cand. Realismul absolut aduce cinism si izolare.

Ca urmare, cea mai buna modalitate de a reusi in viata este sa actionezi conform sfaturilor pe care le dai celorlalti (confirm ca asa este!).

In general omul are doua motive pentru a realiza o actiune: un motiv care suna bine, si unul real. Relatiile de dragoste de exemplu sau relatiile de cuplu (intrucat nu sunt sinonime intotdeauna, cuplul cu iubirea), presupun un grad mai mic sau mai mare de ipocrizie.

Motivatiile pentru care iubim sau alegem sa fim intr-o relatie cu cineva sunt de multe ori in alte zone decat cele care tin de “un nu stiu ce si un nu stiu cum”, de o motivatie transcendenta sau magica.

Ramanem pentru ca nu vrem sa fim singuri, ramanem pentru ca vrem sa fim iubiti chiar daca nu iubim, ramanem pentru ca ne place controlul, siguranta sau confortul de oricare ar fi el, financiar, emotional sau senzorial.

Ce determina aparitia ipocriziei? Incapacitatea de a trai la inaltimea idealurilor sau principiilor pe care le marturisim ca fiind ale noastre. Solutia? Adaptarea lor, renuntarea la a intretine o suma de pareri false despre lume si despre sine, care chiar daca “dau” bine, nu au nici o valorea reala pentru fericirea ta, ci dimpotriva, te incurca.

Cunoasterea de sine, a ceea ce cauti cu adevarat, care iti sunt nevoile reale, ce iti aduce bucurie in mod constant iti aduce integrare si vindecare. Divergenta dintre principii si actiuni provoaca disonanta cognitiva, un fenomen foarte des intalnit in societate. Disonanta cognitiva apare atunci cand intretii pareri contradictorii in acelasi timp.

Am vazut asta la multi clienti, prieteni, cunoscuti. Diferenta dintre ceea ce “este bine si frumos” si ceea ce mie imi face bine si este frumos pentru mine.

Exemplu: “trebuie sa iti iubesti parintii”, “trebuie sa crezi in Dumnezeu”, “trebuie sa ierti” , “trebuie sa ramanem impreuna din cauza copiilor”, trebuie, trebuie, trebuie. Orice “trebuie” are potential uzurpator pentru  echilibrul tau.

Uneori, actele parintilor sau ale partenerilor sunt de neiertat. Uneori, mama nu ti-a fost mama ci calau. Uneori credintele noastre sunt un esafodaj de iluzii sociale. Uneori dragostea e capabila de lucruri oribile.  Si de cele mai multe ori, majoritatea oamenilor nu traiesc la inaltimea principiilor sau sfaturilor pe care le dau.

Conflictul dintre acest “trebuie” si ceea ce de fapt te face fericit, creeaza conflicte si anxietate. Iar un om in conflict cu el insusi este un om blocat, ale carui resurse sunt epuizate in aceasta incapacitate de a se iubi pe sine, asa ipocrit si disonant cum se simte.

Tu ai nevoie de congruenta intre actiuni si ganduri. De aici vine armonia, iubirea si respectul de sine.

Poate e timpul sa iti reevaluezi credintele si valorile, poate e timpul sa faci ordine in principii desuete si imprumutate. Si cu siguranta, e timpul sa te reinventezi, sa arunci din sipetele constiintei tale tot ceea ce experienta ti-a aratat ca este inchipuire.

4 comments to Arta de a fi un ipocrit armonios

  • Din păcate, totul a devenit o pură utopie …. Respectarea principiilor și valorilor duce la izolare în mulțime.

  • raluca

    Din pacate uneori parintii devin calai, cateodata fac cu randul , nu ti mai dai seama care e calaul si care suporta consecintele calaului, si mie mi e dor sa fiu vie,dar nu am incotro, mai am de indurat, fiecare om cu soarta lui.

  • Camelia

    De circa 3 ani incerc sa schimb ,, pacaleala in onoare”fata de mine insumi si cred ca sunt pe drumul cel bun. Drum pe care nu mai am nevoie sa mi-l confirme nimeni. Schimbarea a inceput acum 4 zile cand am constientizat ca lipsa emotiilor de a ma simti dorita s-a transformat in durere si ca a coborat in corpul fizic.
    Am realizat ca tot ceea ce fac pentru familie este doar ,,asa trebuie” iar pe mine m-am lasat de-o parte.
    In toti acesti ani in care am lucrat la a ma cunoaste sau recunoaste pe mine mi-am dat seama ca sunt efectiv obosita de incercarea cu suces dealtfel sa fac doar ce trebuie.
    Mi-e dor sa fiu vie .

  • Razvan

    Imi place stilul tau direct. Articolul m-a atins, m-am regasit in tipologia ipocritului care se pacaleste pe sine.

Leave a Reply