Ce este normal in dragoste?

Declinul  religiei si esecul comuniunii divine promisa de spiritualitate a facut ca omul modern sa faca din dragoste noul sau Dumnezeu. Asteptarile anterioare de absolut, protectie si promisiune de frumos pe care omul le avea de la zei, le are acum doar de la dragoste. Nietzsche spunea ca avem nevoie sa ne inventam un nou dumnezeu si societatea moderna l-a gasit, second best: dragostea.

Daca urmarim in istorie evolutia conceptelor de dragoste, sex si casatorie vom observa ca ele au cunoscut o metamorfoza uluitoare in stransa legatura cu influenta bisericii care a pus monopol pe instincte si pe sentimente. Chiar daca astazi, sub influenta stiintei, oamenii au dezvoltat credinte personale mult mai…agnostice, cautarile lor de fericire se supun inca mostenirii ideologice a crestinismului.

Ne confruntam cu o criza de repere cu privire la ce e normal, la ce e moral si apoi la ce e normal si moral in dragoste. Psihologia si-a asumat de mai bine de un secol sa explice, sa clasifice, sa faca lumina in haosul pornirilor noastre contradictorii si de multe ori conflictuale. „Hormonu’ bate neuronu’”e una din glumele interne ale psihiatrilor fata de psihologi, apropos de cat de mult ne influenteaza de exemplu biologicul gandurile si sentimentele.

Neurostiinta vine apoi si ne arata ca pentru creier, dragostea sau cocaina e totuna. Psihologia vine si spune ca indragostirea seamana unei tulburari psihotice in care suntem bantuiti de idei fixe (el/ea), suferim de tot felul de erori cognitive, iar luciditatea devine o amintire din epoca de aur a ratiunii.

Si tot ceea ce isi doreste omul astazi este ca dragostea sa-i reinventeze divinul. Asteptarile pe care le avem de la dragoste sunt absolut halucinante si asta ne face sa nu putem aprecia realitatea pentru ceea ce este, fideli in sufletul nostru unui ideal neverosimil.

 

In realitate, deceptia si ipocrizia conduc aceasta lume si chiar si pe noi insine, ceea ce il face pe idealist sa caute cu atat mai abitir razbunarea pe viata si pe lume in oaza protectoare a iubirii. Fara totusi ca insusi cautatorul sa isi asume ca si el minte, si pe ceilalti si pe sine, ca si el poarta diverse masti, ca si el este victima diverselor instincte si abisuri a caror urma n-o mai stie.

Intr-un alint si nostalgie a copilariei, cautatorul nu-si asuma nici ca dragostea intre doi oameni este in esenta conditionata. Vom iubi pe cineva PENTRU CA il vedem, realist sau nu, intr-un anume fel, si vom fi iubiti PENTRU CA ne aratam intr-o anumita lumina, reala sau nu. Iubirea romantica nu este neconditionata si  se va mentine doar daca vom face eforturi sa ramanem la inaltimea promisiunilor care suntem la inceput.

Avem nevoie de o reinventare a conceptelor de dragoste si de relatie iar asta implica o dezvrajire de sine, o cadere din raiul asteptarilor pe care le avem de la un alt om si de la viata in sine.

Avem nevoie si de a inceta sa cautam un anume model de dragoste ce ni l-am creat din familie, din filme si din cartile citite. Cu cat esti mai incordat pe un tipar anume, cu atat e mai putin statistic probabil sa intalnesti pe cineva care a avut un mediu familial similar, care a vazut aceleasi filme si care a citit aceleasi carti, si care sa mai locuiasca si in acelasi oras, sa iesiti in aceleasi locuri, sa fiti la fel de necasatoriti si sa mai existe si atractie fatala.

Matematic vorbind, sansele de astfel de compatibilitati sfideaza timpul. Logic vorbind, se impune sa nu avem pre-conceptii. Principii da, prejudecati nu. In mod paradoxal omul viseaza la un anume gen de dragoste si in acelasi timp vrea un soc romantic care sa-l faca sa spuna: nici nu mi-am imaginat cat de frumos poate fi! Ba da, tocmai pentru ca ne imaginam prea mult miracolul nu lasam loc minunii sa se intample.

Conspiratia artistica a filmelor si a cartilor face in majoritatea cazurilor ca dragostea si binele sa invinga, actorii sunt toti frumosi, destepti, rafinati si indiferent de tatuaje, arme si esecuri caracteriale, gasesc intr-un final calea regala spre salvarea prin iubire.

In filme, indragostitii nu se confrunta cu realitatile prozaice ale gospodariei in doi, a stangaciilor sexuale, sau a negocierilor delicate financiare sau pragmatice. Arhetipurile sociale creionate in filme sunt  jucate de actori scoliti in arta seductiei si a expresivitatii care inevitabil transpare in rolul jucat.

In realitate, femeia desteapta si independenta n-o sa fie o zeita mondena cizelata in creuzetul Instagramului pentru ca citeste si lucreaza – doar n-o sa te indragostesti de-o proasta. In realitate, barbatul integru si ambitios n-o sa aiba doctorat  in arta seductiei  pentru ca nu face garzi la sala sau la club ci la spital sau corporatie – doar n-o sa te indragostesti de un ratat.

Da, sunt calitati sine qua non pe care le vrem intr-un om, dar  anumite scapari toti avem. Compatibilitatea finala este o realizare a iubirii si nu o preconditie a ei. Chimia si caracterul sunt conditiile de baza pentru ca un sarut sa evolueze intr-o poveste frumoasa de iubire. Indragostirea pleaca de la fascinatia fara de personalitatea celuilalt dar relatia va inflori in dragoste pe baza caracterului.

Omul modern se mai confrunta si cu un virus cognitiv, creat in laboratoarele capitalismului consumerist, care a migrat si in domeniul relational: iluzia optiunilor. Oferta de posibili parteneri e din ce in ce mai mare  pe retelele de socializare si pe siturile de de dating, intretinand astfel cautarea febrila a lui The One. E mult mai simplu astazi sa fii fidel idealului intrucat exista speranta ca un altul sau o alta se apropie mai mult de ideal – pentru ca acum, pur si simplu, cunoastem mai multi oameni, cel putin virtual. Astfel ca sindicatul asteptarilor din toate vremurile are intalniri saptamanale in cluburi, pe Tinder sau pe Facebook intr-o cautare febrila a totului intr-un om.

Aceasta iluzie a optiunilor creeaza ceea ce cercetatorii din behavioral economics numesc  choice paralysisprea multe optiuni duce la decizii proaste, la anxietate si la neimplinire. In mod paradoxal, desi avem atatea optiuni, suntem mai nefericiti pentru ca nu stim ce sa alegem si in caz ca alegem, suntem bantuiti de ideea ca daca alegeam altceva, am fi fost mai fericiti.

Intr-o paranteza anecdotica, zilele trecute un barbat cu sute de femei in trecutul sau si incapabil de relatii de mult timp, imi marturisea autoironic si spasit ca un barbat ar trebui sa cunoasca doar 3 femei in viata lui. Mai mult de atat si nu se va mai putea opri din cunoscut. Desigur, acesta este doar un exemplu, nu putem generaliza, dar realitatea ramane – paralizia decizionala e un fenomen cu care ne confruntam: nu stim cand sa ne oprim din cautare.

Tragedia romantismului este amplificata si de avantul feminismul si de feminizarea barbatului. Chiar daca feminismul e infierat de promotorii valorilor traditionale ale familiei drept activism de stanga, toata societatea a avut de castigat de pe urma faptului ca femeile isi castiga independenta si materiala si psihologica. Le-a eliberat pe multe femei si de povara morala a desfasurarii sexului intr-un cadru strict relational ceea ce duce pe de alta parte in tot soiul de extreme libertine.

Masculinitatea, in loc sa-si faca si ea partea sa de drum catre inteligenta emotionala, comunicare si angajament, a invatat doar sa se imbrace mai frumos, sa seduca mai cu arta, sa isi impacheteze mai cu stil vulnerabilitatile. In Romania cel putin lipsesc si modelele autentice de barbati puternici. Mostenirea comunismului se mai vede inca in  coruptia adanc infipta in mentalitate si in caracter, in castrarea culturala care a lasat mintea barbatului vida de principii si de valori.

Ce este normal si moral in dragoste aflam dupa ce stabilim ce este normal si moral in individ. Cine mai sunt legiuitorii normalitatii de astazi? Psihiatrii, filosofii, preotii?… Daca luam in considerare explozia de bloguri si de creatori de opinie, realizam ca astazi devenim cu totii creatori de normalitate.

Schimbarea este continua dar cu cat lucrurile se schimba mai mult, cu atat ele raman neschimbate: fara prietenie nu exista dragoste. Fara un set de valori la care ajungem prin ratiune si nu prin frica, nu ne faurim un caracter si fara caracter suntem doar o suma de pareri fluctuante si oportuniste. Fara a putea invinge suferinta printr-un optimism stoic de unul singur, nu vom reusi nici in doi. Dragostea este terapie doar pentru singuratate nu si pentru viata.

Desigur, asta implica ca fiecare sa-si asume partea lui de drum. Implica onestitate crunta dar eliberatoare. Presupune ca femeia sa-si depaseasca disperarile sociale de statut marital iar barbatii sa-si asume loialitatea si angajamentul necesar unei relatii.

Cioran spunea ca „putem accepta orice adevar, oricat de zdrobitor, cu conditia sa inlocuiasca totul, sa aiba tot atata vitalitate cat speranta careia i s-a substituit. ”  Acest adevar dur este ca nu exista “pentru totdeauna” dar exista fericire in cautarea impreuna. Speranta careia i se substituie este speranta ca o poveste romantica livreaza tot mixul necesar de emotii pentru a ne simti fericiti. Nu este asa – fericirea trebuie sa o creezi constant de unul singur si cand intalnesti un alt creator de proprie fericire, it’s a date.

 Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

3 comments to Ce este normal in dragoste?

Leave a Reply