Ce te faci cand iubesti un psihopat? Studiu de caz

Prima mea clienta. A intrat in viata mea ca o reflexie a propriului meu destin. I-am descusut toate dedesubturile cu o savoare mengheliana, slefuindu-i comoara fiintei sale intr-un diamant taios, cum numai cuvintele mai pot avea acelasi dar. Am tors impreuna din fuiorul vietii sale si am urzit o poveste cu final nedeslusit, intrucat nu fericirea e ceea ce a cautat, ci intelegerea din urma intelegerii.

 A fost odata ca niciodata un barbat psihopat in viata ei. In lungile noastre discutii sub lupa analizei terapeutice ajunsesem la concluzia ca oamenii normali o plictiseau. Gasea fascinatie in patologic, desi in cele din urma intelesese ca patologicul era realitatea si ca toata aspiratia noastra catre normalitate era un drum sisific, o hipnoza in masa in care fusesem proscrisi inca de la nastere.

 Stia de cand l-a intalnit ca era exact genul de barbat pe care ar fi trebuit doar sa-l admire ca si o exagerare a naturii si nicidecum sa-si franga trupul si mintea in dansul halucinant in care o atrasese. Doar ca ceea ce ne dorim si ceea ce avem nevoie sunt doua lucruri diferite si stia de asemeni ca atractia catre patologic si exagerare avea radacini in copilaria ei.

 Crescuse cu o mama mai mult guvernanta a carei ipocrizie si inchipuire de sine o analizase dintotdeauna. Atasamentul fata de parinte exista indiferent cum a fost el, parintele. Pentru Ilinca, dragostea era atasament de patologic, de neinteles, de exagerare, de afectiune si respingere totodata.

 Acest barbat s-a dat mare. O fascina aroganta lui, increderea lui in sine care nu se baza pe nimic concret ci pe o tenacitate uluitoare de negare a realitatii, pe manipulare extrema. Ea era la polul opus, o neasumare a propriei straluciri, impotenta a carei vina o purta doar mediul familial in care crescuse si care-i taiase aripile.

 Veneau din doua lumi opuse. Familia lui era exemplul clasic de familie tip mafiot, all for one and one for all. O familie sanatoasa care-i insuflase aceasta imagine de print mostenitor pe care si-o insusise drept adevar inatacabil, in ciuda zestrei genetice ce nu-l daruise cu testosteron de colectie.

 Pe el l-a atras extremismul ei in a trai, disperarea dupa sens si dupa intensitate, imbracate in senzualitate si in replici care zburau intre ei pe aripile unei atractii fatale. Ea a vazut in el integritate si valori morale pe cale de disparitie in zilele noastre, punand-o in contradictie cu toate concluziile ei de pana atunci: ca dragostea e o psihoza in doi, ca e o inchipuire urzita de natura in scopuri reproductive. Dupa esecuri relationale care-si inca aveau ecoul in memoria ei, Ilinca se setase pe flirturi si aventuri iar el, printul psihopat, i-a fluturat cu aroganta visul unei nopti de iarna polara.

 La inceput ea l-a respins. Pentru ca psihopatul era un cameleon social perfect care mult timp doar a ascultat-o pana zorii ii fortau sa viseze si cu ochii inchisi. El a folosit-o in cel mai egoist mod posibil – a luat de la ea tot ceea ce lui ii lipsea. Principiile lui au intrat intr-o renovare revolutionara, la fel ca si garderoba, biblioteca sau casa lui. A facut ceea ce orice  creatura cu chip de om trebuie sa faca: s-a reinventat si insusit viata celuilalt, pentru propasirea lui destinica.

 Problema ei era clasica, rupta din manual: vroia sa daruiasca, era fericita facandu-l pe celalalt fericit, deschizandu-i usi si ferestre acolo unde in viata lui erau numai ziduri nestilizate de viziunea intelectuala a unui cunoscator in meandrele intelegerii.

 Relatia lor a fost o lupta neasemuita. Ea simtea ca nu primeste atat cat ofera, principiu catre care deschisese uimita ochii in urma unei istorii relationale in care promovase vietile fostilor iubiti, gasindu-si implinire in implinirea lor. Greseala ce i-o adusesem la cunostinta si isi asumase drept scop implinirea ei ca si destin inainte de toate, pentru ca apoi o relatie sa nu fie de compensare, ci de impartasire intre doi oameni pe niveluri similare.

 El era ultima ei incercare, pentru ca orice noua intelegere va fi testata. Schimbarea reala vine atunci cand, pus in fata unui context repetitiv, alegi sa actionezi diferit, constient ca nebunia se defineste si prin a face acelasi lucru din nou si din nou asteptand rezultate diferite. Desi accepta ca viata e nebunie in mare parte, vroia doar o nebunie lucida, asumata, aleasa de ea.

 Uneori incercam sa-i opresc stripteasul emotional extrem de pe canapeaua terapeutica, pentru ca exista un ritm al intelegerilor ce trebuiesc integrate in viata de zi cu zi pentru ca schimbarea sa dainuie. Cuvintele i se supuneau insa ca nimanui altcuiva si am retrait alaturi de ea noptile lor, adevarate ritualuri sentimentale, de trairi viscerale a unor emotii adanc ingropate in inconstient, de spovedanii a tuturor disperarilor si sperantelor ei. Ce isi dorea ea? Absolvire totala de sine, de lipsa de sens ce i se insinua ca un frig cosmic in fiecare celula, dupa ce oamenii si zeii fusesera dati jos de pe piedestalul eternitatii.

 Ea era intr-o continua lupta cu sine. Ratiunea  ii spunea ca el nu este ceea ce ii trebuie, insa traumele trecutului se doreau vindecate de imbratisarea lui cu iz de stabilitate si de ascendenta. Weekendurile si sarbatorile tribului ii gaseau separati, intrucat el era intr-o alta relatie, nemarturisita ei, la fel cum aventura lui destinica era un secret pentru femeia cu care era intr-o relatie de 5 ani.

 Politician innascut, el i-a evitat constant intrebarile care nici nu erau rostite prin cuvinte, dar care pluteau in aerul incarcat de dorinta de mai mult, de convietuire  ca doi zei ce sfideaza statisticile derizorii ale relatiilor. Ilinca pleca de la fiecare sedinta a noastra cu privirea senina si limpede, promitandu-si ca va incheia relatia ce ii consuma toate resursele.

 Intr-un final a reusit. Dragostea unui barbat psihopat este foarte seducatore si flatanta insa, obsesia lui la granita patologicului fiind tradusa de ea drept dovada a iubirii lui. Detectivi, telefoane ascultate, emailuri desconspirate, toate au fost iertate si interpretate drept semn al dorintei lui extreme. Cand, de fapt, era vorba de o nesiguranta uriasa de sine a lui, pentru ca un om il fidelizezi aratandu-i ca iti pasa de binele lui ca om, promovandu-i viata, inflorindu-i zambete in suflet si nu controlandu-i fiecare miscare.

 Ceea ce ii apropiase la inceput, i-a si despartit in final. Aroganta lui extrema, manipularea cameleonica fascinanta la inceput si disperanta catre final, spiritul ei extrem de logic si de taios, sublime la inceput si castrante catre final, au turnat otrava peste afrodisiacul  initial.

 Ilinca a inteles ca ceea ce o atragea la el era ceva ce ea insasi trebuie sa integreze in ea, sa devina, nu in extrema dezvoltata de el, ci impletita armonios cu destinul ei. A inteles ca ea si-a dorit de fapt viata lui, stabilitatea si increderea in sine, tenacitatea si ambitia lui, la fel ca si controlul asupra emotiilor pe care el il dusese la rang de arta.

 I-a fost cumplit de greu in cei doi ani care au trecut de la despartire, dar si cumplit de frumos. Dupa un flirt seducator cu disperarea si-a asumat de data asta sa investeasca in ea si in drumul ei si sa nu mai accepte relatii in care nu simtea ca primeste tot atata frumos si sustinere cat oferea. A decis  sa isi completeze fiinta nu prin imprumut cu dobanda uriasa de la un altul, ci prin efort sustinut de intelegere si mai ales actiune.

 Povestea a continuat si mai fascinant. Ilinca a cautat-o pe femeia cu care el era in relatie atunci cand ei se cunoscusera si de care intr-un final el se despartise pentru a fi doar cu Ilinca. Trecuse suficient timp astfel incat ranile celor doua femei sa se fi vindecat, desi vindecare totala nu exista aproape niciodata. Adevarata vindecare nu implica iertarea celuilalt, ci iertarea fata de sine insusi ca nu ai priceput atunci mai mult, ca ai fost orb si naiv si ai sperat.

 Eram mandra oarecum de curajul ei de a depasi contractele sociale clasice in lumina carora, intalnirea celor doua femei era imposibila si neavenita. Surpriza ei a avut un gust sublim de razbunare neplanuita cand a descoperit in fosta lui iubita o femeie extraordinara cu care a legat o prietenie ce in principiu, sfida orice regula sociala. A inteles atunci ca imaginea pe care celalalt ti-o prezinta intr-o relatie romantica este de multe ori o urzeala mesterita de jumatati de adevaruri, de omisiuni flatante, de poleiri cu glazura a unor aluaturi banale dospite la cooperativa de pe ulita. 

 Intalnirile dintre Ilinca si Eva erau halucinante prin intensitatea desconspirarilor reciproce si posibile doar pentru ca Eva era de asemeni o femeie foarte inteligenta si excentrica in felul ei, avand curajul de a privi in trecut fara manie. Tabloul psihopatului i se intregea fiecareia cu cate o noua piesa de puzzle pe care o aflau una de la celalalta, un privilegiu de care foarte putine femei inselate se pot bucura. S-au inteles de fapt pe ele, pentru ca manipularea lui a fost posibila doar printr-un act de cooperare reciproca, in care fiecare din ele participase, preferand sa vada doar ceea ce le convenea.

Adevarul este insa mult mai simplu, chiar daca mai dureros. Cand partenerul se schimba pe parcursul unei relatii si nu este din cauza ca se duce la terapie sau a aderat la vreo cauza spirituala profunda, atunci motivul este un altul sau o alta.

 El ii spune inca Ilincai ca o iubeste dar ca momentan se dedica unei cauze superioare. Principiul lui Occam pe care i-l transformasem in cip plantat cu grija in neuronii ei flamanzi de pricepere, ii spunea insa ca lucrurile sunt mult mai simple: cand un om te vrea, te vrea. Cauzele nobile si dragostea nu se exclud ci dimpotriva, se potenteaza reciproc.

 Cele doua femei, exceptionale fiecare in faldurile amazoniene ale propriului destin, s-au imprietenit elegant si constructiv, la ceas de zi dar si de noapte, spre disperarea barbatului a carui manipulari au fost cartografiate in cea mai mica umbra.

 Morala povestii? Cand ai curaj sa iti confrunti trecutul, cu detasare si intelepciune, inveti atat de mult despre nebunia de a fi tu insuti si mai ales despre nebunia celuilalt, incat poti alege apoi constient ce pastrezi si ce arunci pe aripile vantului. Cu totii ne construim prin imprumuturi existentiale de la celalalt. O poti face din admiratie fata de un altul, recunoscand valoarea celuilalt si implicit ceea ce iti lipseste.

 Acest articol a fost publicat cu acordul personajelor implicate.

2 comments to Ce te faci cand iubesti un psihopat? Studiu de caz

  • maria

    Si eu m am desconspirat singura,si pe celalalt,pacat ca nu stiu persoana cu,care m a inselat,ca s o felicit ca m a scapat de un psihopat sinistru,pacat,trebuia sa i multumesc ei,nu lui,pt asta,mi a facut un serviciu imens.Eu am un tata psihopat,nu stiam de unde atractia pt aceste specimene,si treptat mi am dat seama ca,cautam barbati pe care ii admiram ,dar defapt vroiam sa fiu ca ei,extrem de calculati,de o rigurozitate extrema,extrem de carismatici dar goi pe dinauntru,principiul de a ti ajuta la extrem plodul este bun pana in momentul in care nu mai are cine sa l ajute,si atunci se ajuta singur,dar asta nu mai e problema ta,e problema lui.Problema femeii este ca admira pe cine nu trebuie,si chiar si cel mai instarit barbat,va intra pe o panta descendenta in viata la un moment dat,si nu are cine sa l mai opreasca,femeile isi doresc ce nu au avut,stabilitate emotinala ,stabilitate financiara,si daca o femeie are aceste atuuri,nu mai are nevoie de nici un psihopat.

Leave a Reply

 

 

 

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.