Criza spirituala. Nevoia de sens si de transcendenta

Nevoia de spiritualitate este o nevoie importanta a fiintei umane. Este vorba de fapt de nevoia de transcendere, de sens, de valoare absoluta si ideala.

Este o nevoie emotionala pe care fiecare o va experimenta la un moment dat, cautarea spirituala fiind determinata in general de un esec emotional, de o neintelegere de sine sau de ceilalti, de o trauma psihica suferita la un moment dat.

Cautarea spirituala duce prin multe teritorii pline de lumini si umbre, escrocherii si amagiri iscusite, speculatii inteligente si manipulari dizgratioase.

Spiritualitatea de tip new age, gruparile si organizatiile mai mici sau mai mari, toate au un efect seducator asupra psihicului uman intrucat indeplinesc multe alte nevoi in afara de cele spirituale.

[pullquote]Cautarea spirituala este determinata de:

  • nevoia de a ne alina cateva din fricile noastre primordiale: frica de singuratate si frica de moarte (aneantizare) .
  • dorinta de satisfacere a unor nevoi funciare: nevoia de sens, nevoia de justificare a suferintei, nevoia de valori absolute gen adevar, bine, liber arbitru, frumos, dreptate.[/pullquote]

Desi oamenii vor sa creada in viata dupa moarte, multi in timpul vietii traiesc intr-un soi de moarte clinica emotionala. Adica relatii lipsite de intensitate, activitati mediocre ca si sens sau implinire interioara.

Lipsa de transcendenta din rutina zilnica este cea care determina acumularea de frustrari existentiale.

Pentru ca tangenta la divinitate poate fi oferita de micile mari lucruri care ne compun viata. O relatie de iubire autentica iti va aduce continuu revelatii despre sine si despre viata, te va face mai bun, mai nobil, mai spiritual.

Arta, creatia, activitatile in care simti ca fauresti ceva cu sens, pozitiv, care are sens pentru tine si ceilalti, sunt actiuni care iti confera sentimentul de mic demiurg.

Relatii profunde cu copilul tau, cu membrii familiei sau cu prieteni apropiati pot da de asemeni sentimentul comuniunii, senzatia de sens si de bogatie interioara.

Unii spun ca una din marile tragedii ale omenirii este ca moralitatea a fost rapita de catre religie. Nevoia de moralitate, de principii care sa ghideze viata, determina de asemeni cautarea spirituala dar determina pe de alta parte si sentimente de vina si rusine, atunci cand nu te ridici la inaltimea preceptelor la care ai aderat.

Desi libertatea este ceea ce vrea cautatorul spiritual si ceea ce el crede ca experimenteaza prin diverse tehnici de disciplinare a corpului si mintii, libertatea sa este data in realitate de distanta reala dintre el si gruparea la care adera, de capacitatea sa de a-si gasi echilibrul si fericirea prin sine insusi, nelegat de ritualul si disciplina oricarui grup.

Aderarea la un grup intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale spirituale este expresia nevoii de a fi un discipol, nevoia de a urma modele care sa il inspire, nevoia de a apartine unei familii extinse, universale, nevoia de a delega responsabilitatea fericirii sale unui lider spiritual sau divinitatii insesi.

Unii cautatori spirituali vor alege acea cale care le va intretine ipocriziile fata de ei insisi, vor alege sistemele care vor polei cu spiritualitate problemele lor, unde vor gasi justificare pentru neputintele lor.

Ipocrizia din multe astfel de sisteme va duce individul intr-un final intr-o mare criza existentiala, intr-o criza de constiinta profunda, intrucat va fi martor la contradictii si falsuri spirituale grosolane – actiuni in contradictie cu cele propovaduite.

Supunerea fata de autoritate e un comportament invatat in copilarie: ne supunem parintilor, ne spunem profesorilor, ne supunem autoritatilor, ne supunem sefilor, ne supunem lui Dumnezeu. Supunerea este un element de baza in structura vietii sociale, intrucat anarhia nu este o optiune.

Aceasta supunere are si o parte “buna” – delegam responsabilitatea actiunilor noastre catre o alta autoritate (seful a zis sa fac asa), delegam responsabilitatea fericirii noastre catre o autoritate superioara (sistemul e de vina, karma e de vina, Dumnezeu are caile sale necunoscute – toate rationalizari pentru esecul in a gasi satisfactia.)

[pullquote]Cand nimic din ceea ce tine de uman nu isi mai indeplineste misiunea de a procura fericire, ne intoarcem catre divinitate. Cautarea spirituala vine de multe ori in compensare pentru neimplinirea emotionala care ar trebui sa vina din sursele firesti: parinti, familie, partener.[/pullquote]

Atunci cand cautarea spirituala nu este rezultatul pur al unei curiozitati intelectuale ci al nevoii de implinire emotionala, oamenii vor adera foarte usor la diverse grupuri ce le vor implini numeroase nevoi adiacente.

  • Sentimentul de familie extinsa
  • Sentimentul iubirii si acceptarii neconditionate doar pt simplul fapt ca faci parte din grup
  • Sentimentul unei misiuni speciale, apostolice
  • Senzatia detinerii adevarului suprem la care doar o mica parte au acces, si tu esti unul dintre alesi

Cautarea spirituala este una lunga si in functie de patternul tau emotional, vei adera la un grup/credinta care iti indeplineste nevoile tale de moment, in congruenta cu educatia, cultura, relatia fata de autoritate, sentimentele de vina si rusine pe care le porti cu tine.

Exista si grupari spirituale care incearca sa remodeleze cautatorul spiritual prin niste metode simple dar eficace de control:
1. controlul comportamentului
2. controlul gandirii
3. controlul emotiilor

Individualismul este descurajat pe orice cale, individului ii este indusa prin orice mijloace pierderea identitatii. In cadrul acestor grupuri, participantii sunt supusi unor nenumarate ritualuri ce le creeaza un anume gen de comportament care, la randul sau, atrage dupa sine reformarea gandirii si a sentimentelor.

Tehnicile mentionate mai sus se pot identifica, desigur, ca fiind folosite in cele mai diverse medii, de la corporatii, la armata si masonerie.

Iesirea dintr-un sistem religios/spiritual este foarte dificila pentru cel care a crezut profund si care descopera ca profetii sai au fost falsi, ca a fost vorba doar de o proiectie emotionala si intelectuala de proportii. Aceasta “epifanie” este o adevarata cadere din rai.

Dezamagirea spirituala este una foarte profunda pentru ca afecteaza insusi centrul vital al existentei omului. Depresia existentiala poate otravi orice gand si actiune, acum dezgolite de sens si de magic.

Regasirea echilibrului dupa o dezamagire spirituala ia timp, chiar ani. Practic individul trebuie sa isi recladeasca sensul, magia si moralitatea din alte surse.

Nevoia de transcendenta este de fapt o nevoie de baza a omului – si nu una superioara, asa cum afirma Maslow in faimoasa sa piramida a trebuintelor, iar cea mai simpla si mai frumoasa cale de implinire a ei este prin dragoste.

Relatiile de iubire insa nu sunt numai de iubire, fiecare aduce cu el conceptia proprie fata de ce este dragostea si cum ar trebui sa fie ea, proiectii idealiste cu privire la rolul feminin sau masculin, traume din relatii anterioare, speranta de implinire prin celalalt atunci cand reusita personala nu exista, sentimente de vinovatie sau de neincredere in sine care se vor proiecta in gelozii patologice.

Nevoia de spiritualitate si transcendenta nu iti va da pace pana cand nu vei gasi un sens, un rost ascendent actiunilor si relatiilor tale. Este nevoie de efort, este nevoie de disperare uneori de a lua decizia de a nu te mai investi in relatii si activitati lipsite de rod spiritual.

Leave a Reply