Dragostea sau respingerea de sine iti dicteaza relatiile

Cei  preocupati de intelegerea dinamicii emotionale si relationale au citit  deja in multe carti si articole ca inceputul oricarei povesti de dragoste este iubirea de sine. Logica din spatele acestei afirmatii e de o simplitate cuceritoare – daca tu insuti nu esti primul tau admirator, cum poti astepta ca altcineva sa iubeasca ceea ce tu respingi in tine? Chiar daca indragostirea vine cu promisiuni marete, si ale celuilalt, si de sine, conflictele interioare vor fi proiectate pe celalalt prin neincrederea fata de autenticitatea iubirii ce ni se arata.

Dar ce inseamna dragostea de sine, cum se manifesta, cum o identifici, cum o practici?

 

Dragostea de sine se supune aceluiasi rationament ca in aceasta definire a fericirii: fericirea este absenta suferintei. A te iubi pe tine insuti inseamna in primul rand absenta  urii de sine.

Nimeni nu sta sa isi repete mecanic “ma iubesc pe mine insumi”, ci aceasta stare vine de la sine atunci cand omul nu este in conflict cu sine insusi. Orice contradictie interioara intre ceea ce gandesti, ce spui si ce faci se adauga la capitalul intern de respingere de sine.

Toate aceste contradictii ne creeaza sentimente de vina fata de noi insine, traind cu constiinta fraudei care ne stim a fi. Cu cat te detesti mai mult pe tine insuti, cu atat astepti mai multa dragoste de la ceilalti pentru a compensa pentru ceea ce tu nu iti oferi.

Un om care se stie vinovat, care se critica el insusi pentru diverse neajunsuri, va fi extrem de vigilent, chiar paranoic, in privinta sentimentelor celuilalt. Pentru ca daca tu insuti respingi parti din tine, cum poti avea incredere reala in dragostea altcuiva? Ori celalalt e orb, ori te minte – acesta e discursul inconstientului care a invatat de mult sa-si ignore contradictiile. Tot timpul vei vrea asigurari si dovezi pentru a-ti purta linistit mai departe povara propriei respingeri.

Cu totii avem o imagine idealizata de sine si ne vom inconjura de oameni care ne oglindesc aceasta auto-idealizare. Asteptam toata viata pe cineva in numele iubirii caruia sa ne ocupam de tot restul problemelor noastre. Mecanismul corect este de fapt invers: mai intai te ocupi de problemele tale pentru ca tu insuti sa fii mandru de cel care esti. Abia atunci vei avea incredere in aprecierea sincera a celorlalti pentru ca stii ca ceea ce pari si esti.

Nu exista alta cale de a te iubi pe tine insuti pana cand nu esti un om impacat cu trecutul tau, alegerile tale, cu viata in sine. Revolta care ramane va fi una de principiu – ca timpul trece, ca moartea exista, ca principiile eterne de bine, adevar si dreptate inca sunt in adolescenta istoriei.

A te iubi pe tine insuti e armonia care rezulta in urma asumarii oricaror alegeri din trecut, a iertarii de sine si de ceilalti pentru tot ceea ce nu am stiut sa facem mai bine. Inseamna a nu trai sub povara regretelor iar asta e posibil doar atunci cand ai invatat din greselile facute. Altfel, regretul este o forma de ipocrizie, o emotie distructiva prin care ne pedepsim ca si penitenta,  in loc sa  schimbam gandirea deficitara care ne-a dus initial in eroare.

Dragostea de sine este o replica a atitudinii pe care o avem fata de viata cu toate personajele ei. Critica si judecarea lor e doar o forma de intarire si aparare a propriului ego. Ei gresesc, ei sunt vinovati si prin comparatie cu ei, tu esti “corect”.  Cu cat respingi si judeci  diversele moduri de a fi ale celorlalti, cu atat esti locuit de frica si de dorinta de a te apara de cei ce sunt diferiti. Daca esti preocupat sa judeci oamenii, nu ai timp sa ii intelegi. A analiza e una, a judeca e alta.

Dragostea de oameni e cel putin absenta urei si respingerii fata de cei care sunt diferiti de noi. E toleranta fata de formulele, imperfecte si in lucru, gasite de ceilalti pentru a-si conduce viata. Un om care se iubeste pe sine nu are nevoie sa caute confirmari prin ceilalti, tocmai pentru ca intelege ca fiecare are o poveste ce i-a determinat devenirea.

Iubirea de sine devine o atitudine fireasca atunci cand stii ca depui efort: disciplina pentru schimbare a ceea ce poate fi schimbat si apoi efort emotional de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat. Atata timp cat nu faci nimic ci esti doar spectator pasiv al propriei dezintegrari, ramai in conflict. Si vei da vina la nesfarsit pe parinti, pe sistem, pe parteneri pentru ca ei nu ti-au dat ceea ce nici tu nu ti-ai oferit.

Dragostea de sine, la fel ca si increderea in sine, se construieste prin actiune. Cuvintele celorlalti ca poti, ca esti, ca ai, nu au valoare atata timp cat tu nu descoperi singur, asumandu-ti riscuri, ce poti fi.

Decat sa cauti, sa astepti sau sa convingi cu disperare pe un altul sa te iubeasca asa cum esti, mai bine te cauti si te construiesti pe tine asa cum vrei sa devii. Cand  actiunile, gandurile si cuvintele unui om sunt congruente si in armonie incepe adevarata poveste de dragoste cu viata in sine. Ceilalti  te vor urma in acest scenariu atunci cand le arati ca tu scrii activ povestea.

 Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

1 comment to Dragostea sau respingerea de sine iti dicteaza relatiile

Leave a Reply