Durerea e inevitabila. Suferinta e o optiune

Ce negru pare viitorul cand ne aflam in mijlocul unui dezastru destinic, cu numele unui el sau ea, sau al unui alt vinovat de sincopa noastra existentiala. Toate zilele par a avea culoarea cenusei si ne este imposibil sa ne imaginam cum ar mai putea viata sa ne injecteze entuziasm in vene.

Asta pentru ca suntem prinsi in capcana supraestimarii suferintelor, o hiba psihologica caracteristica tuturor. ADN-ul nostru de Desdemona sau de Othello ne fac sa dramatizam excesiv momentele delicate si semnificative care ne amprenteaza viata.

Exista o tehnica foarte simpla, validata de juriul experientei personale si pe care, spre disperarea diversilor narcisisti sau predatori sociali care spera sa-si lase placute memoriale sculptate falnic in neuronii mei, o aplic cu mare lejeritate.

Experientia docent ca orice suferinta trece, oricat de apocaliptica pare la momentul cand se inscauneaza cu mare jale in viata noastra. Orice despartire, orice esec, orice dezamagire, orice eveniment tragic, trece. Mai devreme sau mai tarziu.

Si aici este cheia. Daca tot trece, de ce sa nu fie mai devreme decat mai tarziu?! Decat daca, de fapt, nu vrei sa iti treaca cu adevarat, esti inca atasat de speranta ca poate lucrurile se rezolva, intrucat descoperi brusc ca tu de fapt crezi in miracole, in zane si in tarot.  Nu fi naiv – doar ghicitul in cafea functioneaza. Cafeaua facuta nu din arome alintate, ci din graunte de intelegere .

 O suferinta, pentru a putea fi exorcizata pana la final, trebuie sa fie epurata de doua sentimente tragice: regretul si speranta.

Regretul ca fie ai fost prost si nu ti-ai dat seama mai demult, sau regretul ca ai gresit si ca acum suporti consecintele. Si speranta ca poate lucrurile se vor rezolva dupa versul inimii tale, speranta ca gresitorului o sa-i vina mintea la cap sau ca iti vor muri tie suficienti neuroni astfel incat sa nu te mai deranjeze impotentele celuilalt. Ambele sunt desarte. Si regretul si speranta. Ambele sunt emotii care trebuiesc maturate inapoi in cutia Pandorei.

Cele doua tendinte sunt un soi de otrava emotionala care iti agata sufletul intr-o asteptare ridicola de miracole, erijandu-te intr-un soi de evazionist temporal – adica traiesti in trecut sau in viitor, cu o fericire amanata pe motive de atemporalitate.

Repet postulatul: orice suferinta, dezamagire sau esec trece. Mai devreme sau mai tarziu. Asa ca de ce nu mai devreme decat mai tarziu?

Mai concret, cat de devreme? Eu zic intr-o zi. O zi de reflexie profunda asupra greselilor tale si ale celuilalt, o zi de extras invataminte pentru viitor pentru a nu repeta greselile,  este suficient. Targuiala si tanguiala nu fac decat sa-ti fure timp pretios pentru a gasi urmatoarele oportunitati in care sa-ti testezi intelegerile.

Ce se intampla daca trece mai tarziu decat mai devreme? Pierzi timp. Te crezi vesnic? Mai gandeste-te.  Admite-ti vremelnicia si atunci nu vei mai merge in viata uitandu-te tot timpul in oglinda retrovizoare. Decat eventual pentru a-ti admira prezentul, ca atunci cand iti admiri reflexia in diversele vitrine din drumul tau citadin.

Acest mecanism poate fi aplicat pentru depasirea oricarei suferinte. Mai exista o varianta: sa VREI  sa ramai in acea suferinta, pentru ca intensitatea ei iti place mai mult decat aparenta anestezie data de serenitate. Sau pentru ca suferind dupa acel om sau lucru mai pastrezi inca iluzia unei relatii.

Se poate sa treci peste o suferinta foarte repede?

Uneori te simti vinovat daca nu suferi direct proportional cu cota de valoare a tragediei . Insesi politetea sociala cere de la tine sa suferi putin.

Peste suferinta se trece foarte repede doar daca esti devirusat de mitul social al suferintei, daca esti constient de Timp si daca nu iti este frica. Frica ca ceea ce crezi ca ai pierdut e atat de irepetabil.

Chiar daca e irepetabil, mintea ta va gasi capacitatea fie sa uite de maretia de odinioara, fie sa se pacaleasca ca strugurii oricum erau acri, fie sa se organizeze intr-un nou Eu care nu a fost dezamagit niciodata. Oricum ai da-o, cu frumosul intelegerii sau cu mecanisme  cognitive adaptive, vei fi bine.

Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

Pentru a programa o sedinta de consiliere sau coaching trimite un email: sofia@artdevivre.ro,  (+40) 727. 490. 830

3 comments to Durerea e inevitabila. Suferinta e o optiune

  • Stoicovici Razvan

    Foarte tare articolul ! Foarte intelept ! Dar ce ne facem cu toti ceilalti din jurul nostru care traiesc inca in trecut si creeaza in mintea lor un viitor apocaliptic sau fals ,cu sperante desarte ? Ar trebui pur si simplu sa-i indepartam din mediul nostru social sau sa le oferim o mana de ajutor , cu riscul de a ne atrage si pe noi in himera lor ?
    In principiu , “tratamentul” de mai sus , este foarte clar si benefic . Dar cat de repede am putea obtine rezultatele dorite , tinand cont de obisnuinta creata de-a lungul unui parteneriat ?

  • Foarte bun articolul. Eu am ajuns la concluzia ca uneori alegem suferinta…poate pentru ca, intr-un fel sau altul, ne face sa simtim ca traim. Daca uneori fericirea pare sa fie foarte departe, din dorinta de a simti ceva cred ca alegem suferinta. Trist….nu stim cum sa atingem fericirea asa ca alegem suferinta.

  • voda carmen

    Va urmaresc cu interes articolele, acesta chiar mi-a prins bine dupa o dezamagire cu un tip care chiar n-a meritat. Multumesc si spor in continuare!

Leave a Reply