Frica de dragoste

Suntem o istorie a ceea ce altii au iubit in noi dar si o istorie a ceea ce altii au respins in noi.  Asa se scrie inventarul  emotiilor ce ne locuiesc din vremuri inaccesibile memoriei constiente dar care ne-au devenit principii, prejudecati si mai ales frici.

Cautarea placerii si evitarea suferintei e un principiu de baza care ne conduce viata. Cum dragostea si suferinta au o relatie de lunga durata consfintita de istoria personala si a altora, frica de dragoste devine o realitate in vietile multora.

1. Frica de dragoste este de fapt toleranta scazuta la risc. Desi nu conteaza de cate ori cazi ci de cate ori te ridici, unii oameni au cazut atat de dur din raiul iubirii incat fracturile multiple ale sufletului nu se vindeca niciodata. Si-au revenit doar cat sa fie “un mort frumos cu ochii vii”.

In realitate, cel mai mare risc e sa nu iti asumi riscuri. Experienta trecutului nu poate fi generalizata sub nici o forma. Risti mai mult daca te feresti in spatele zidurilor mecanismelor de aparare. Te aperi de viata anticipand suferinta, desi suferi mai mult in asteptare.

Nu ne asumam riscuri pentru ca nu intelegem ce se intampla. Nu intelegem de ce iubim oameni nepotriviti, de ce ramanem chiar daca suntem respinsi, nu detectam minciuna, nici de sine nici a celuilalt, nu comunicam esente chiar daca vorbim cuvinte. Solutia e clasica: cunoaste-te pe tine insuti. Poti invata despre tine inainte sa te invete suferinta.

2. Dragostea te face vulnerabil. Nu exista dragoste reala fara a-ti dezvalui cele mai intime ganduri, fara a fi vazut cu toate umbrele tale. Si ceea ce va fi soptit inocent la ceas de asternut iti poate fi aruncat crud in fata cand apar nepotrivirile de asteptari.

Vulnerabilitatea este o problema atat timp cat noi insine ne criticam pentru anumite neajunsuri din personalitatea noastra. Daca ti-ai acceptat defectele – care de multe ori iti sunt si calitati, nu vei mai dramatiza critica si dojana nimanui, indiferent de inaltimea piedestalului pe care l-ai pus.

Frica de vulnerabilitate e de fapt frica de a fi judecat. Atat timp cat tu nu te judeci pe tine, nimeni nu va putea sa te dezintegreze letal.  Ci vei sti ca ai, pur si simplu, alte calitati. Trebuie sa ramai lucid doar sa vezi daca cererea se intalneste cu oferta.

3. Frica de suferinta pierderii a ceea ce ne aduce atata bucurie – astfel incat multi prefera sa nici nu stie cum poate fi, de frica de a nu pierde fericirea descoperita. Angoasa pastrarii fericirii e cea care va sabota apoi insesi fericirea. Gelozia patologica, atentia obsesiva pe gesturile si gandurile celuilalt sunt consecintele acestei frici.

Solutia este sa traiesti in prezent, fara a incerca sa te asiguri de continuitatea sentimentului. Atunci cand ai un bun management al emotiilor negative, nu iti mai este teama de durere. Inveti sa treci prin ea, acceptand ca uneori pierzi mult ca sa castigi si mai mult.

Suferinta are frumusetea ei – te duce in zone ale intelegerii pe care fericirea niciodata nu ti le va da. In fericire stagnezi in traire, in suferinta mergi mai departe in intelegere. Frica de suferinta din dragoste aduce o altfel de suferinta. Traiesti imaginand, luceafar luciferic baricadat in limitele unor experiente minore.

4. Frica de inegalitatea iubirii. Uneori  vei iubi mai mult  asa cum uneori  vei fi iubit mai mult.

Ne facem procese de constiinta cand vedem ca celalalt ne iubeste mai mult decat il iubim noi. Dar e firesc ca unii oameni sa aiba mai mult de daruit, nu dintr-un atasament patologic ci pentru ca existenta lor a fost mai norocoasa decat a ta. Daca nu ai fost obisnuit sa fii iubit in mediul familial, te vei simti stanjenit in fata iubirii altcuiva. Nu pricepi de ce esti iubit si astfel nu te vei pricepe sa te lasi iubit.

Cand tu esti acela care iubeste mai mult, singura frica pe care trebuie sa o ai este aceea de a nu-l iubi pe celalalt mai mult decat te iubesti pe tine insuti. Poti fi tu acela care iubeste mai  mult, dar nu pana la dezintegrare. Doar cei care se detesta pe ei insisi vor sa se anihileze intr-o iubire. “Pe mine mie reda-ma” e versul inimii ce nu stie sa bata decat pentru altul.

5. Frica de schimbare. Orice relatie e dinamica, presupune negociere – nu ca la luarea de ostateci, ci de dragul celuilalt. Esti iubit asa cum esti – doar la inceput insa, si e firesc sa fie astfel. Ca sa mentii dragostea, trebuie sa devii partener iar asta se invata.

Schimbarea este necesara ulterior indragostirii nu pentru ca esti tu in neregula, ci pentru simplul fapt ca a fi in doi necesita actiuni concrete, pragmatice, care fac posibila convietuirea in doi. Nu te schimba celalalt, cit te schimba noua realitate in care ai intrat: viata de cuplu presupune eforturi noi in care se tine seama de doua personalitati cu nevoi diferite dar care vor sa traiasca impreuna.

Plictisul de a fi tu insuti, inerent singuratatii, isi afla  vindecarea in provocarile aduse de dragoste. Dar egoismul  individual trebuie negociat intr-un egoism al cuplului, pe acelasi principiu ca pierzi mult pentru a castiga si mai mult. Pierzi singuratate si dreptate de unul singur pentru a castiga tandrete si dreptate in doi.

6. Frica ca vei pierde – timp, bani, alte relatii confuze si orice alta investitie emotionala de speranta si incredere.  Dar pe ce altceva sa-ti folosesti resursele?!… Nu spune nimeni sa dai totul, desi auzi frecvent declaratii pline de regret de genul “am dat tot ce aveam intr-o relatie. “

 Ai dat ceea ce considerai la acel moment ca merita investit. Daca ai facut-o din dragoste si nu din disperare sau manipulare, nu vei regreta niciodata. Ai dat pentru ca actul de a darui iti aducea tie o bucurie enorma in primul rand. A dramatiza investitia facuta atunci cand relatia se termina,  e o meschinarie care probabil s-a facut simtita pe tot parcursul relatiei.

 7. Frica de intimitate. Specifica personalitatilor narcisiste care si-au construit un cult al propriei imagini. O imagine care si ea, totusi, sufera de constipatii si alte poticneli biologice, o imagine careia “nimic din ceea ce este omenesc nu ii este strain”. Si care va fi desconspirata atunci cand altul devine martor al acestor slabiciuni firesti.

Sunt oameni care refuza sa accepte prozaicul vietii, ca suntem bantuiti de nenumarate indigestii emotionale si existentiale, care resping tristetea si atunci vor cadea in depresie si in panica departe de vazul lumii, care dezvolta comportamente obsesiv compulsive pentru a se apara de moarte si de suferinta si care, pentru toate astea, se stiu vinovati.

Rusinea de a fi om ii face sa respinga dragostea pentru ca nu inteleg cum un alt om poate iubi si ceea ce el respinge in el insusi. Sau ca dragostea unui om poate fi exact vitamina de care are nevoie pentru a-si integra disperarile existentiale.

Dragostea si frica merg mana in mana, desi in exces, se exclud una pe alta. Toleranta fata de frica aduce si toleranta fata de dragoste.  Este fix asa cum se spune: tot ceea ce ne dorim este de cealalta parte a fricii. Decat frica de dragoste, mai bine frica de frica – intotdeauna avem de ales intre doua suferinte. Sa suferi din dragoste e o nebunie mai mica decat sa suferi de singuratate, pentru ca a fi om inseamna a suferi intelegere.

 Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

3 comments to Frica de dragoste

Leave a Reply