Devenit brand mioritic, Gigi Becali, nicidecum controversat ci cristalin si transparent mai mult decat am vrea sa cuprindem cu mintea, este proprietarul unei intelepciuni de razboinic al luminii demna de invidiat.
Terapia cognitiva, de cealalta parte a baricadei mentale a lui Becali, suna, aparent, mult mai plictisitor decat aceste perle de intelepciune selectate cu grija. Desi initial tastele s-au revoltat in a face aceasta apropiere de termeni – Gigi Becali si terapia cognitiva, le-am descantat cu principiul coincidentia oppositorum, le-am alintat cu promisiuni de cunoastere valida si am zis ca, poleit cu latina, distilat in invataminte si ridicat la puterea cunoasterii, avem de invatat de la orice produs Darwinian, chiar si afectat de misticism compulsiv, aka Gigi Becali.
Terapia cognitiva iti vrea binele. Vrea ca tu, in diminetile acelea ce-ti compun viata, sa nu mai intri in starea de a fi by default. Terapia cognitiva vrea sa alegi ce gandesti si in consecinta, ce simti.
By default, tu vrei ca fericirea sa vina de la sine, sa se intample, sa fie o rezultanta a coincidentelor destinice, a alinierii astrelor si complotarii urzitoarelor si nu un vector caruia tu ii dai ascendenta.
Asta pentru ca lenea cognitiva te face sa vrei ca lucrurile sa ti se intample. Vrei sa fie mai bine, dar te erijezi in victima necunoasterii de sine, te lasi in voia automatismelor mentale si astfel povestea-i gata.
Gigi Becali insa nu. El spune “Am avut asa, o decadere. Dar un razboinic nu decade asa usor!” Cand e ultima oara cand diminetile nu te-au mai gasit in aceeasi litanie a victimizarii de sine? Cand e ultima oara cand ai deschis larg portile sufletului, cand ai spus “la naiba cu nefericirea asta”, cand te-ai inarmat cu cunoastere si intelegere, cu actiune si cu planuri concrete de schimbare?
Nu conteaza ca victoriile tale nu sunt atat de stralucitoare. Terapia cognitiva iti spune ca schimbarea este posibila. Trebuie sa urzesti noi sinapse, trebuie sa gandesti alte ganduri decat pana acum, trebuie sa te plictisesti de tine insuti si sa-ti faci un alt eu, mai razboinic, mai dinamic, mai aproape de visul tau despre tine.
Gigi Becali declama: “Un general asa mare, ca mine, nu poate fi suparat decat o zi.” Corect. Supara-te, enerveaza-te, sparge si o farfurie ca sa marchezi momentul, dupa care pune-ti epoletii cognitivi si fa ceva. Orice. Sau si mai bine, fa ceea ce trebuie ca sa te asiguri ca pe viitor nu te vei mai supara pe aceleasi motive. Renunta la oamenii care sunt investitii proaste, renunta la parti din tine care nu colaboreaza cu lumina si seninul din tine.
Pe meterezele terapiei cognitive, creeaza-ti idei forta pozitive pe care sa ti le repeti mai intai mecanic dar care apoi devin parte din tine. E chiar atat de usor. Nu ma blama pentru cat de facila fac sa para schimbarea.
Pana in momentul in care nu vei accepta ca nu ai incotro decat sa iti formezi munitii cognitive pozitive, nu va fi usor. Vei jongla intre a a da vina pe altii si pe tine, vei gugalui dupa medicamente minune care sa iti aline neastamparul, vei astepta – de la el, de la ea, de la sef, de la presedinte sau de la dumnezeu sa fii salvat. Nu, tu trebuie sa fii propriul tau erou si propriul tau altar. Aici e singura ta sansa de a fi demiurg in loc de vinovat de vini imaginare, de a fi prometeu in loc de victima.
Gigi Becali merge mai departe. Intr-un mare stil : “Eu cu viaţa mea, în fiecare dimineaţă de când mă dau jos din pat, fac istorie.” In transhumanta sa cu simptome de misticism desuet, ii reuseste. Spune-i legenda personala, spune-i destin, spune-i “of, viata mea”.
Cata istorie iti propui insa sa faci tu in fiecare dimineata? Omul, mai degraba, e trait de istorie. Lui i se intampla viata lui. I se intampla copiii, i se intampla partenerul, i se intampla succesul (mediocru). Pentru ca lucrurile exceptionale cer intentie si efort.
Terapia cognitiva iti da ghes sa iti creezi istoria. Sa te reinventezi, nu chiar in fiecare zi, caci unele versiuni ale eului tau merita repetate. Dar, din cand in cand, o ora de taifas cu tine insuti sau cu o minte luminata te poate face sa iti reevaluezi credintele, erorile, viziunile atat de subiective.
Gigi Becali insista: “Noi, de când ne-am născut, noi ne-am născut opuşi.” Minunat de adevarat. Omul este o fiinta in contradictie cu sine insusi. Nevoile omului sunt contradictorii: vrea si pace si razboi, vrea si comfort vrea si neastampar, vrea si libertate vrea si sclavie, vrea si dominare vrea si supunere, vrea si brutal de tandru.
Trebuie sa torni maretie in banalul fiecarei zile, sa-ti tolerezi momentele depresive inerente uneltind (cognitiv) pentru o fericire calma, echilibrata, cu aroma cozonacilor copilariei. Trebuie sa iti intelegi nevoile funciare ce tin de animalic si prozaic, adaugand insa divinul cautarii de un sine mai bun, mai impacat cu alegerile sale.
Altfel, ve fi executat, fortat, de automatismele negative formate pe vremea cand nu stiai, cand nu ti s-a spus, cand ai fost lasat la voia intamplarii de sine. Iar asta se lasa cu sentinta pe viata, fara suspendare. Singura solutie este sa iti asumi schimbarea, sa te scuturi de vina, de rusine, de alint si de mediocru si sa faci pace in tine si cu lumea.
Relatiile umane pe acelasi nivel sunt alinarea suprema in fata singuratatii ontologice – sursa tuturor anxietatilor noastre. Depune efortul de a-i gasi pe cei asemeni tie, iar apoi, tine-i aproape cu vorbe mestesugite si fapte mari.
Terapia cognitiva este terapia din care trebuie sa iei o supradoza zilnica. Un cetatean mioritic suferind de delir megalomanic iti este superior daca, la sfarsitul zilei, el traieste o stare de implinire si satisfactie cu sine insusi mai mare. Doar asa poti compara doua destine, dupa “randamentul” in multumirea de sine, dupa gradul de fericire pe care il are conform principiilor si asteptarilor sale.
Un anume grad de nesimtire si de inconstienta sunt un “must” pentru a reusi sa fii in acord cu lumea din jurul tau. Trebuie sa inveti sa nu mai iei atat de in serios micimile celorlalti, sa azvarli cu senin in tine si spre lume, sa alchimizezi plumbul ce-ti curge prin vene si sa iubesti existenta cu contradictiile si paradoxurile ei.
Pentru a programa o sedinta de terapie sau coaching trimite un email: sofia@artdevivre.ro, (+40) 727. 490. 830
Trimite unui prieten!
Terapia cognitiva este pentru oamenii foarte labili psihic (si nu cred ca exista vindecare pentru asa ceva) sau pentru cei prea lenesi sa depuna singuri efortul autocunoasterii si dezvoltarii personale, in sensul cresterii interioare care nu poate fi posibila fara catharsis si reprogramarea subconstientului prin autosugestie/autohipnoza/afirmatii pozitive repetitive, schimband astfel din radacina credintele/convingerile negative si distrugand fricile nejustificate, complexele si traumele (daca acestea exista). E foarte simplu: iti trebuie un caiet si un pix in care sa scrii zilnic si dorinta de a-ti explora strafundurile.
Desigur, psihoterapeutul te poate ghida in acest proces, dar efortul oricum iti apartine tie, iar daca nu-l faci, vei continua sa tot urmezi o terapie care nu da nici un rezultat palpabil, dar care iti mananca timp si bani.
Din punctul meu de vedere terapia cognitiva este necesara si poate fi de un real folos oamenilor la care lenea de gandire si de actiune este cronica si fara leac, asta ca sa folosesc un eufemism. De la un anumit grad de inteligenta (IQ + EQ) in sus omul este capabil sa-si rezolve singur problemele.