Indragostirea – simptomul care ne vindeca de noi insine

Daca trebuie sa-ti pui intrebarea daca esti indragostit sau nu, atunci nu esti. Indragostirea e o epifanie intensa a fiintei tale, o criza psihica totala care se insinueaza visceral in fiecare gand pe care il ai. Nu ai cum sa nu stii. E simultan paralizant si euforic, e stanjeneala si curaj in acelasi timp, e risc si certitudine deopotriva. Iti vei recunoaste tie si lumii intregi, cu un zambet tamp, mirat si incantat: “M-am indragostit!”

Te vei trezi brusc din luciditatea de a fi doar tu, in magia de a fi doar noi – si nimeni altcineva. Indragostirea e un spatiu mental extins spontan in a incorpora, in fiecare gand, pe un altul. Un fel de Big Bang al constiintei, o trezire paroxistica la viata, un import cosmic de culoare, de noblete, de sens, de aspiratie.

Reinvie in tine toata istoria iubirii de la Romeo si Julietta la John Lenon si Yoko. Esti brusc ridicat la rang de zeu al carui apostolat este raspandirea zvonului ca dragostea e singura salvare. Da, halucinatii demiurgice de care razi cand te desfeti lenes in cinism. Si in acelasi timp, nestemate atemporale de traire care te fac sa explorezi toate abisurile si culmile umanitatii.

Asa sunt inceputurile indragostirii – o recunoastere si o regasire spontana, cuceritoare prin firescul si surpriza descoperirii de asemanari. Indragostirea e promisiunea tacita a unei intelegeri reciproce atat de totale incat e un nou rasarit de viata. De fapt viata incepe atunci, aceasta-i probabil valoarea terapeutica a oricarei indragostiri: te scutura din moarte clinica, din somnul credintei si sperantei.

Asteptarea mesianica a iubirii pare sa ia sfarsit, odihnindu-ne linistiti dar foarte atenti in conversatii atat de pline de nimicuri si totusi, atat de pline de sens. Sporovoim conspirativ de-a lungul si de-a latul constiintei, descoperind cu incantare ca avem aceleasi simpatii si aceleasi disperari. Un cifru exact ale carui numere se inventeaza cu fiecare atingere, o ecuatie complexa din care scazi si aduni pana tinde spre infinit.

Toti ceilalti de pana atunci devin compromisuri si automistificari de care ne dezicem eliberati.  Vor beneficia insa de toata iertarea noastra in lumina generozitatii oferite de noul sentiment de indragostire. Asta-i frumusetea iubirii – sterge cu buretele toate cicatricile mintii, trezindu-ne spontan in revelatia ca totul este asa cum trebuie sa fie.

Dezastrele sentimentale de pana atunci sunt reinvestite cu sens destinic – acela de a ne fi pregatit pentru minunea pe care o traim in prezent. Vom recunoaste in celalalt omul pe care il cautasem febril toata viata, o fiinta a carei inteligenta o reflecta pe a noastra, un om caruia ii admiram alegerile de la carti, la opinii politice sau vestimentare. Vom fi deschisi in mod firesc la a fi convins de celalalt atunci cand vom gasi diferente. Pentru ca din start ii admiram inteligenta si astfel ii vom da sansa de a ne prezenta o alta viziune asupra vietii.

Inradacinarea ontologica pe care o simtim in dragoste e sentimentul unic ca am ajuns, in sfarsit, acasa.  Apuse sunt vremurile in care faceam eforturi sa ne justificam, sa ne argumentam, sa convingem. E suficient sa spui o data ceea ce ai de spus. Dansul mintilor care s-au cautat si asteptat una pe alta e plin de maniere nobile, absenta orgoliului fiind singura regula a jocului.

Teatrul seductiei initiale evolueaza intr-o seriozitate cosmica cand realizezi, incantat si inspaimantat deopotriva, ca fericirea ta va depinde mereu de zambetul si privirea celuilalt. Mintim daca spunem ca putem ierta vreo scapare. Orice virgula trebuie sa fie la locul ei, orice opinie diferita trebuie clarificata pana la epuizare – pentru ca nu e loc de neinteles.

Da, contrariile se atrag dar se si despart. E suficient contrariu in diferenta barbat femeie, oricare alte deosebiri majore ne vor infrigura sufletele cu tristetea de a nu fi fost intelesi. Dragostea nu e o lupta de convingere a celuilalt ci o deschidere spontana la a negocia oricare diferenta. Vom fi de acord sa fim in dezacord cateodata, cu flirt si cu tachinare in loc de repros si critica. Dar asta doar cand ai certitudinea ca esti la fel de vital in viata celuilalt.

Totul incepe cu chimie si continua cu alchimie. Asa cum spunea C.G. Jung: “Intalnirea dintre doua personalitati e ca si contactul intre doua substante chimice: daca exista vreo reactie, ambele se transforma.”

Aceasta e si magia cautata a indragostirii: nu te schimba nimeni, te transformi tu! De la sine. Prin celalalt. Si intr-un final, ne indragostim de fapt de cei care devenim atunci cand suntem indragostiti: o lume vie, plina de intelegeri si de intelegere, un upgrade vital de constiinta si de destin.

 Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

Leave a Reply