Macho man sau femme fatale?

Ciocolata sau sex? Pasiune sau prietenie? Relatie sau aventura? Femme fatale sau macho man? Minte sau inima?

Decidem ce actiuni sa facem si elaboram opinii pe baza unor procese  mentale care sunt influentate de  erori cognitive. De emotii, de amintiri, de experiente codate in inconstient pe care nici un James Bond al psihanalizei nu le poate arata cu degetul certitudinii.

Cum sa faci insa cand mintea, inima si hormonii sunt intr-un duel, nedecis daca e cu sabii sau cu evantaiuri brodate cu scene din Kama Sutra?

Cum sa alegi dintre doi oameni, innobilati fiecare cu domenii pretioase din mintea si inima ta? Pentru ca a nu alege, e cea mai proasta alegere pe care o poti face. Ghicitul in cafea, in  tarot sau in stelele de pe tavanul cu Svarovsky al tigancii inchipuit divinatoare, nu livreaza. Ever never.

Asumarea de riscuri la loteria romantica e una din cele mai grele decizii de luat. Uneori, alegerea partenerului „corect” implica o negociere interioara care e doar pilitura de oase daca nu ai perspectiva a ceea ce iti doresti si a ceea ce ai nevoie pentru a ajunge acolo.

Pe cine sa alegi? Pe femeia ambitioasa, cu valori morale, realizari sociale, in care murmura dorinta de propasire genetica sau pe femme fatale, inmiresmata cu promisiuni senzoriale ce-ti toarna pasiune in vene si otrava in creier?

Ce fel de partener sa alegi – pe cel cu care traiesti cea mai intensa poveste de dragoste ce pare sa-ti reinventeze divinul sau pe cel cu care vei avea un parteneriat stabil, lipsit de cutremure emotionale?

Pentru ca vine o vreme. Cand inima (influentata neloial de hormoni) iti da ghes sa alegi pasiunea, frangerea de trupuri si de anotimpuri, pe cand mintea se revolta si voteaza pentru control, echilibru, ardere mocnita.

Scenariul 1: Prietenie plus sex.

Daca cei doi impartasesc aceleasi valori si  aspiratii, adica de exemplu amandoi au acelasi nivel de moralitate si isi doresc aceleasi impliniri sociale, cei doi vor fi prieteni buni.

Caz concret: adevarul, fidelitatea ca valori morale si parvenirea financiara ca si aspiratie sociala.

Si mai concret: daca amandoi impartasesc fatalismul fraier integritatea mioritica a baciului moldovean, avem un cuplu castigator. Se vor supune sau razvrati moralei si sistemului in aceeasi masura iar asta ii va face sa se simta in siguranta si parteneriat unul cu celalalt.

Daca pe langa prietenie exista si potriviri hormonale, avem ceea ce se numeste „friends with benefits”.  Amin, spun barbatii, coplesiti de recunostinta divina!

Aceasta combinatie dureaza fix pana cand unul dintre cei doi are o epifanie romantica si realizeaza ca il vrea pe celalalt pentru mai mult decat un anotimp. No more friends, caput benefits.

Scenariul 2: Dragoste (admiratie si traume complementare) si prietenie.

Cand in afara de prietenie apare si admiratia fata de celalalt, plus promisiunea tacita a compensarii pentru anumite lipsuri destinice prin celalalt, apare sentimentul de dragoste.

Daca in ecuatie ramane doar prietenie si dragoste, fara pasiune sexuala, avem ceea ce sfetnicul nostru de taina Facebook a identificat cu intelepciune neegalata: it’s complicated. In traducere libera – era ca si cum nu ar fi fost.

Se lasa cu aventuri extraconjugale (acum intelegem mai bine de ce it’s complicated) sau cu sentimentul ca n-ai fost invitat la cea mai sublima liturghie existentiala pe motive de incompatibilitate hormonala. Fara impartasanie trupeasca. Strigator la cer, si nu de placere.

Scenariul 3: Dragoste plus sex.

Adica cei doi nu sunt si prieteni, sunt defazati la anumite aspiratii si valori, nu au niciodata certitudinea relatiei si de multe ori nu se deschid cu toate vulnerabilitatile lor pentru ca se vor teme ca vor fi judecati si criticati. Sau manipulati.

Cei doi pot forma un cuplu, cu impacari si cu despartiri si cu terapie de cuplu. O relatie fara prietenie e ca o casa superba construita pe nisipuri miscatoare. E o investitie riscanta si o mostenire si mai discutabila.

Scenariul 4: Prietenie plus dragoste plus atractie sexuala.

Avem ceea ce se numeste poezie, minune, Hollywood, Bollywood, nirvana, ecstasy si alte culmi emotionale existentiale. Aceasta este relatia catre care suntem setati sa aspiram si in virtutea careia, refuzam sa ne complacem intr-o relatie mai putin completa.

Ce te faci insa cand Timpul iti pune asteptarea in ghilimele si nu iti mai permiti luxul sa speri? Ce te faci cand trebuie sa alegi intre doua compromisuri?

Daca trebuie sa alegi, cel mai bine este sa  alegi cu capul, intrucat inima are ratiuni inselatoare, influentate de mecanisme inconstiente dictate de multe ori de frica sau de dorinta de exces sau de compensare.

Daca trebuie sa alegi, alege omul care poate ca nu-ti va oferi cele mai intense senzatii, dar iti va oferi stabilitate, senin si viitor.

Daca trebuie sa alegi, alege omul langa care poti sa taci, fara sa simti vreun gol stanjenitor si sa ai astfel, totusi, una din cele mai bune conversatii purtate vreodata.

Daca trebuie sa alegi, alege omul care te dezbraca atat din cuvinte dar mai ales cu fapte.

Daca trebuie sa alegi, alege ascendentul linistii si nu (in)frangerea incertitudinii.

Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

Pentru a programa o sedinta de consiliere sau coaching trimite un email: sofia@artdevivre.ro,  (+40) 727. 490. 830

7 comments to Macho man sau femme fatale?

  • maria

    Cel mai bine se alege cu capul,nu cu inima,inima e schimbatoare.

  • maria

    Eu am ales stabilitatea pt ca de asta aveam nevoie in viata mea,am intalnit si baieti aventuriei dar eu,am alte conceptii,despre viata,tatal nostru ne a aruncat in aventura vietii fara sa ne ceara permisiunea,eu nu pot suporta aventurierii pt ca imi aduc aminte de el si de inconstienta lui.Am incercat totusi sa inteleg de ce unii barbati se comporta asa,inteleg sa te comporti asa in tinerete,sa zicem,depinde foarte mult de gradul de inconstienta,dar la varsta de 53 de ani,sa ti dinamitezi familia,asta nu pot intelege,nici nu mai conteaza,trebuie sa ai un grad mare de infantilism ca sa faci asta.Este bine ca atunci cand ai o relatie sau o aventura sa o definesti,si sa nu te razgandesti la un moment dat,in functie de cum bate vantul,da sunt frumoase declaratiile patimase dar pt cat timp,este bine cand te simti tanar,dar cat va dura,eu mereu ma intrebam asta,cat va dura,si trebuie sa nu iei decizii ireversibile fara sa le cantaresti bine,pt ca iti poate fi fatal,atat ca femeie cat si ca barbat.Ce semeni ,aia culegi.Semeni aventuri,culegi aventuri,daca nu te mai poti opri,daca e ca un drog,daca ai dat deja cu piciorul la cineva,si nu mai gasesti pe alta,multi de daca,foarte multi de daca.Astfel de lucruri nu se lasa la intamplare.

  • Ecaterina

    Scrii foarte frumos Sofia si, in plus, se vede ca esti foarte bine pregatita. felicitari!

  • Cornelia

    M-a uns la suflet…. e tot ce nu se poate exprima si nu se poate pune in cuvinte….

  • Dan

    Toti oamenii, dar mai ales barbatii isi doresc sa aiba o perioada de “nebuneli” in care isi doresc sa experimenteze.

    Stii ce mi se mai pare important? Sa ne dam seama nu numai ce ne dorim noi, ci si ce isi doreste un potential partener.

    Pentru ca daca eu imi doresc o relatie stabila, responsabila, si ea isi doreste pasiune si nebuneli si sa-si traiasca viata la maxim, apare o nepotrivire foarte nasoala.

  • Dan

    Viata e lunga, e ca o carte care poate sa contina mai multe capitole. Din fiecare relatie invatam si in fiecare relatie manifestam o latura diferita a personalitatii noastre.

    Ce-ar fi sa le avem pe toate, in timp?

    In tinerete, 2-3 relatii pline de pasiune si hormoni. Mai tarziu, cand ajungem sa ne cizelam si sa ne cunoastem pe noi insine, o relatie plina de dragoste care sa fie “for good”.

    Plus, bineinteles, multe incercari pentru a obtine lucrurile astea – pentru ca trebuie sa cunoastem si sa incercam relatii cu multi oameni ca sa descoperim ce ne place, ce ni se potriveste.

Leave a Reply