Nevoia de amantlac

Libertinul modern, cel care suntem tentati sa devenim cu totii in acest haos de optiuni, e mai speriat de plictiseala decat de decadenta. Cata maretie poti turna in banalul de a face cumparaturile sau a schimba pampersii,  cat de cineva te poti simti cand casnicia iti sopteste „cineva trebuie sa duca gunoiul!” ?!…

Astfel ca prins in capcana realitatii unui mariaj, cu responsabilitati prozaice, gandul te va duce departe si se va concretiza pe pielea aromata a unei alte femei sau a unui alt barbat. Pentru ca si femeile  e oameni, astfel ca si ele inseala.

De multe ori nici nu e vorba neaparat de nevoia de a evada din capcana casniciei. Pentru ca ne maturizam alaturi de partener si putem creste divergenti, putem descoperi ca idealul de la 20 de ani e diferit de cel de la 30 de ani. Pentru ca inveti multe despre tine tot timpul si vei afla ca vrei altceva, astfel ca evadarea este din stagnare si din limitat.

De dragul simplificarii semantice voi vorbi aici despre scenariul in care ea este amanta, pentru ca totusi, statistica darwiniana predispune: barbatii inseala mai mult decat femeile.

Pentru ca in loc sa se duca la psiholog, prefera sa te faca pe tine terapeutul lui, cea care il vede in splendoarea ce el a devenit in anii in care a fost sustintut de sotie. Pe care nu o va parasi totusi, pentru ca stie el de ce: acea femeie ii cunoaste devenirea, acea femeie l-a iubit si a crezut in el cand nici el nu se credea pe sine. Nevoia de amantlac apare pentru ca barbatul acela e de fapt insurat cu propria lui neincredere in sine – neincredere ca o alta femeie va crede in el, cu adevarat, pana la capat, din nou.

Si pentru ca maretia pe care o vezi tu in clipele furate printre asternuturi ascunde de multe ori falimente demoralizante, de la incurcaturi financiare la urzeli casnice. Pentru ca femeia de acasa e deja “dresata” in a-i fi mama care exceleaza in iubire neconditionata, fantezia ultima a oricarui muritor. Pentru ca femeia de acasa e deja obisnuita cu depresiile si anxietatile lui si il accepta asa cum e, si ea pierduta in propriile frici si neincredere ca ar putea avea mai mult.

Inselatul nici nu are treaba cu sexul de multe ori, ci cu evadarea din responsabilitate si decizie, cu prelungirea agoniei de a-si asuma esecul, cu autoerotismul de a fi din nou zeu nevinovat, investit cu piedestal si cu credinta.

Vrei sa fii amanta? Gandeste-te bine – exista un moment al luciditatii in care poti spune nu, in care iti mai poti pastra mintile, desi atat de mult ai vrea sa ti le pierzi, sperand in ciuda realitatii, ca tu vei reusi ceea ce el insusi nu poate: sa tolereze riscul si incertitudinea.

Pentru ca orice noua relatie inseamna o investitie, de credinta si speranta, pe care el se alinta ca le-a epuizat in prima relatie. Nu, nu copiii il tin pe loc – copiii cresc mai frumos vazand doi adulti care isi asuma matur despartirea, decat doi parinti care raman blocati in amar si in compromis. Logica e simpla – ce vor face copiii lor, decat sa reproduca ceea ce au vazut in camin?

Pentru ca dragostea, ca si nevroza, incep in familie. Cuplurile care nu se despart  vor sa lase mostenire un mit pe care ei insisi l-au demitizat: mitul continuitatii si al sigurantei. Si-si vor invata copiii neasumarea si indecizia, de parca nu tot ei vor suferi cand copilul ajuns la maturitate va suferi din aceleasi drame emotionale cu care ei se confrunta acum.

A renunta la o casnicie nefunctionala e admiterea in sine ca garantii nu exista, inseamna a recunoaste in fata ta si a copiilor tai ca nu stim mare lucru despre viata, si in loc de mostenirea automintirii ar trebui sa lasam mostenirea cautarii echilibrului intre angajament si integritate, intre egoism si sacrificiu.

A fi amanta e atat de tentant – tu, femeia iubita cu disperare, tu, oaza lui de sens in haosul vietii lui, tu, sfetnicul lui de taina investit cu drept de vot la o alegere care de fapt nu e niciodata a ta.

Da, iubesti complicatul si ai o relatie buna cu imposibilul – dar le vei avea din plin intr-o relatie (doar) in doi. Da, cele mai frumoase relatii sunt cele in care exista o potrivire de non asteptari,  in care cei doi savureaza cu adevarat calatoria fara presiunea unei finalitati. Te vei crede Prometeu in a te dezice de „trebuie”, vei spune ca posesia e o iluzie, si ca e mai bine sa iubesti decat sa ramai anesteziat.

Dar decat o iubire imposibila, mai bine o singuratate posibila. Decat o agonie lunga, in care vei trai tot timpul agatata de telefon – pentru ca trebuie sa fii disponibila tot timpul, pentru ca el poate doar in pauze, arareori programate insa, mai bine o agonie scurta. O agonie a luciditatii, cand iti faci harakiri la speranta si il lasi  sa-si lamureasca relatia cu riscul, cu frica, cu neincrederea, cu sensul, cu propriile lui mosteniri familiale.

O iubire imposibila e frumoasa doar in imaginarea potentialului ei. E mai usor sa iubesti in imaginatie, decat in concretul prabusirii lui de pe piedestal. Vei fi o regina, dar peste un imperiu in ruine. E mai crunt sa stii ceea ce ai fi putut avea si totusi nu ai, decat sa ai rabdare si sa te vinzi pe concret si nu pe promisiuni.

Crede in miracole, dar nu mai mult decat crede el. Miracolul nu vine din cer, ci vine din concretul faptelor, cand ceea ce spune face, cand asteptarea ta nu este abuzata la nesfarsit, desi ti se va reprosa ca tu nu intelegi cand de fapt el nu se intelege pe sine. Si de multe ori vei fi dorita fix pentru ceea ce esti – pentru evadare, pentru irational, pentru imposibil, pentru potential. Pentru ca el a internalizat la perfectie dictonul lui Buddha ca viata este suferinta si prefera suferinta certitudinii decat incertitudinea posibilului.

Poti fi amanta, pentru ca iubirea are darul de a ne face genial de prosti, si de multe ori preferam sa iubim in ciuda imposibilitatii evidente. Doar daca poti sa nu pui conditia de „totul sau nimic”, daca poti sa iti tolerezi inserarile si diminetile cand dorul nu mai e abstract ci fixat in carnea lui, daca poti fi Penelopa, urzind potentiale fericiri din clipele furate in doi.

Dar ori esti pana la capat, si iti asumi sa iubesti neconditionat si pe termen nedefinit, ori te destepti si te retragi in gloria potentialului. Si de dragul lui, si de dragul tau, pentru ca suferinta in doi e mai crunta decat suferinta singuratatii.

Exista, intr-adevar, relatii care incep in acest mod incert pentru a deveni apoi relatii exclusive. E un pariu pe care doar tu ti-l poti asuma, doar daca iubirea, speranta si credinta ta nu au termen de expirare.

Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

5 comments to Nevoia de amantlac

Leave a Reply