Acum ca a trecut magia isteriei sarbatorilor, cea in care suntem presati de psihoza colectiva de a simti o intensitate care in cele mai multe cazuri nu este acolo, putem redeveni autentici. Si cum schimbarea este cea mai autentica constanta, propun ca acest an sa fie un an senzational – daca e altfel, poate la fel de bine sa nu existe.
Senzationalul este dat de un nou intens, dezirabil de tine si de ceilalti, este dat de lupta si de victorie, este dat de evolutie. Nu iti voi spune ceea ce stii deja ca-ti face bine – sa faci sport, sa mananci delicatese pentru creier, sa iubesti si sa te lasi iubit, sa faci dragoste si sa faci amintiri, sa-ti gasesti vocatia sau sa iti gasesti pasiuni devoratoare de timp si de plictis. Iti voi spune despre atitudini care vor face nebunia accelerata din noi si dintre noi mai tolerabila.
Obsesiile sunt bune. Au creat istoria. Doar ca istoria e scrisa de invingatori, deci ceea ce avem este un istoric al obsesiilor acceptate social. Gaseste-ti crezurile – nu esti o insula izolata, ci o parte dintr-un macrosistem care iti defineste tie fericirea. Daca nu iti definesti credintele, vei fi o victima a multor pseudointelectualisme. Asuma-ti sa fii parte si creator al sistemului, altfel vei fi doar o victima care se plange de fatalism. Poate ca nu vei schimba tu lucrurile, dar poti fi schimbarea ce le-o doresti lor.
Invata arta dezbaterii, nu a convingerii. Aplic-o in propria-ti relatie – nu trebuie sa demonstrezi ca esti mai bun, ci sa asculti – nu doar sa auzi argumentele celuilalt. Fara ego, fara nevoia de a avea dreptate, ci cu nevoia de a sti, cu nevoia de a fi partener in aventura intelegerii si nu un fanatic desuet al unui fetish intelectual.
Nu-ti fie teama de trairi si de emotii. Fac toate parte din aventura intelegerii. Nu te panica in avans de ce va fi maine sau peste un an, cel mai probabil iti exagerezi si fericirile si nefericirile. Risipesti bucuria lui acum pe ingrijorarea pentru maine – se termina totul, iti spun de pe acum. Si cum destinatia o stim, nu ne ramane decat sa ne bucuram de calatorie, cu tot ceea ce aduce ea, cu lumini si umbre.
Invata de la clasici. Nimic nu e nou, psihologia doar reinventeaza roata – filosofii si inteleptii antici au spus tot ce era de spus. Cum ar fi, au vorbit de minunea detasarii – a fi martorul propriei deveniri. E atata fascinatie in propria labilitate emotionala intre extaz si disperare; e atata ironie intre ce am crezut ca ne va face fericiti si intelegerea ulterioara ca fericirea chiar vine din lucruri simple; e atata mirare in a ne observa psihoza generala care ne face sa cautam febril intensitati noi, incat a ne observa trecerea prin timp si prin intelegeri e in sine intensitatea cautata.
Nu judeca oamenii. Nu le stii dramele, parcursul si obstacolele. Cu totii ne dorim aceleasi lucruri, definitia fericirii tale nu trebuie comparata cu a altora. Singura comparatie reala ce se poate face este doar intre gradul de implinire pe care fiecare om il are pe drumul sau. Nu conteaza daca e religios sau nu, avut sau nu, scolit sau nu – conteaza doar daca acel om si-a gasit echilibrul intre nebunie si normalitate, intre barbar si angelic, intre empatie si sociopatie, intre a sti si a crede.
Dezvolta-ti capacitatile paranormale, cum ar fi empatia. Nu doar empatie fata de propria-ti persoana (cunoscuta si ca mila de sine sau autovictimizare). Prin empatie vei trai atatea destine, incat pedeapsa pentru acest sacrilegiu adus egoismului este o autoironie cosmica, pentru ca vei intelege ca toti suntem bantuiti de aceleasi mari vise. Neurologic nu poti fi si empatic si furios in acelasi timp, deci daca nu vrei otrava furiei, alege alchimia empatiei.
Repeta-ti intelegerile. O epifanie este o un moment de varf al intelegerii, dar pentru ca acea intelegere sa devina o atitudine de viata, trebuie transformata in obicei cognitiv. Daca ai inteles profund ceva, nu reveni la automatismele facile – repeta, ca un bun disperat dupa schimbare, intelegerea pe care ai avut-o. Si las-o sa devina obicei – scuza “asa sunt eu” nu are nici un fundament. Nici tu nu stii cum esti, viata schimba tot timpul intrebarile, asa ca cine esti tu este o carte care se rescrie tot timpul. Ori ti-o scrii tu, ori ti-o vor scrie altii.
Trecutul e trecut. Da, poti face psihanaliza ani intregi ca sa intelegi ca nu ai incredere in tine pentru ca parintii nu ti-au dat, sau ca sistemul tau de atasament este de tip evitant pentru ca ai avut o mama rece. Vei afla cauze dar ai nevoie si de solutii. Iarta-i pe toti cei pe care i-ai considerat vinovati de fericirea ta – si ei sunt rezultatul altor oameni si contexte care i-au faultat asemeni. Trecutul nu poate fi schimbat – poti ramane in dezamagire intrebandu-te “de ce mie?” sau poti accepta ceea ce nu poate fi schimbat si asuma sa schimbi ceea ce poti.
Cum ar fi principiul de viata extrem de important cu privire la responsabilitatea fericirii tale. Stiu, asteptarea ca lucrurile SA SE INTAMPLE de la sine este un drog la care se renunta greu. Dar fericirea care se intampla este trecatoare – pentru ca ti-o aduc ceilalti, si nimeni nu vrea o astfel de responsabilitate. Fericirea care ramane este cea pe care ti-o creezi tu. Ai sansa sa devii propriul tau Dumnezeu, sa descoperi capacitatile demiurgice din tine: a fi creatorul propriei vieti. Exista, nu exista Dumnezeu, oricare e intrebarea, raspunsul e acelasi: tu esti creatorul propriului destin!
Provoaca-ti singur limitele inainte sa o faca viata. Intelegerea prin suferinta poate fi doar o etapa din viata ta, mai sunt si alte cai. Atunci cand neintelesul din tine si dintre ceilalti te-a facut sa cauti si sa gasesti raspunsuri, continua studiul preventiv. Fiecare trebuie sa devina propriul psiholog. Si da, vei trai si extaz intelectual si dezgust si singuratate atunci cand pricepi, dar daca deja esti pe drumul intelegerii nu vei putea abandona cautarea adevarului in favoarea vreunei fantezii molcome. Asuma-ti cautarea pana la capat, daca te multumea ignoranta nici nu ai fi citit astfel de articole. E prea tarziu sa fii un prost fericit, asa ca devino un om intelept!
Nu trebuie sa-i distrugi pe ceilalti in a te crea pe tine. Renunta la oameni cu gratie si cu noblete – cand le va fi timpul pentru a pricepe, o vor face. Intelegerea, ca si dragostea, nu pot fi fortate intr-un om. Daca tu ai inteles asta, zambeste priceput si renunta la cei care nu joaca dupa aceleasi reguli. Nu le dori raul, ei insisi sunt propria ta razbunare. Nu ai timp sa iubesti oamenii daca ii judeci – si te asteapta noi oameni, demni de dragostea ta – nu pierde timp sa-i judeci pe cei din trecut.
Freud spunea, cinic, ca scopul psihanalizei este de a-i vindeca pe oameni de nefericirea nevrotica pentru a gasi nefericirea normala. Acelasi adevar poate fi privit insa si din alt unghi. Cred mai degraba ca scopul terapiei este de a-i elibera pe oameni de cautarea disperata a unei fericiri nevrotice pentru a gasi fericirea normala.
Si asteapta-te la miracole! Traieste in asteptarea unei minuni decat in anticiparea unui dezastru. Mai bine sa fi fost un optimist cronic decat un pesimist de cariera.
A vedea totul ca si cum ar fi magic este o profetie autoimplinita. Si cea mai mare magie este nebunia cu care ne luam in serios fiecare impuls emotional, dramatizarea minusculului pentru ca nu putem atinge maretul, risipa de timp pe care o facem pe tot felul de trivialitati banuite de sens, desi ceea ce cautam sunt experiente atemporale.