De ce adora femeile fascistii relationali
Pentru ca, in general, femeile se cred mai destepte. Pentru ca, desi flatate de dorinta lor, privesc condescendent catre aceste creaturi dominate de instinct si care par a face orice pentru a le intra in gratii – barbatii.
Poate si din cauza lui Bukovski, care a spus: „Gaseste ceea ce iubesti, si lasa-te omorat de asta!”… Pentru ca a fi devastat de emotii, la limita lirismului si a telenovelei, e o exorcizare necesara, scuzabila daca e oficiata pe altarul iubirii. Doar a ei, ca el nu joaca in acelasi film.
Dar mai ales pentru ca femeile se vor bun psihologi si mai ales salvatoare. Pentru ca au, intr-adevar, inteligenta emotionala superioara, dar asta nu ajuta cu nimic in razboiul relational, nu cu un „bad boy” cel putin.
Unele femei, ravasite de reverii hormonale si ideatice tulburatoare, isi doresc sa gaseasca barbatul care le va ordona emotiile, supune pasiunile si domina viata – si astfel, sub sigiliul iubirii, vor cauta un fascist. Sperand insa uzurpator ca-l va invata democratia, in utopia egalitatii si dreptatii relationale.
Chiar daca orice femeie e radiolog expert al relatiilor nesanatoase din jurul ei, este orbita spectaculos in a vedea inechitatea propriei relatii. E radiata de propria-i speranta.
Baietii rai au o pleiada intreaga de calitati atractive: sunt cool, au incredere in sine, creativitate, umor, charisma, IQ si pentru toatea asta, ei domina. Adica aduc provocare.
In termenii psihologiei, „ticalosul” poate fi scorat cu multe bile albe la capitole dezirabile: extrovert, maxim deschis experientei, plin de certitudini, sarac in griji, pare ca tine la degetul mic depresia si alte tristeti existentiale desi vine cu o aura nedeslusita de vicisitudini – invinse insa. Un strop de narcisism, machiavelianism sau comportament antisocial ii vor fi iertate si mai ales justificate drept atitudini corecte fata de o societate oricum nebuna.
Pe acesti bad boys nu-i vei prinde niciodata cu adevarat, astfel ca vanatoarea e continua. Provocare e numele jocului. Pentru ca femeia crede ca poate schimba pe oricine cu armele ei feminine, adorabile cand contractul este respectat, isterice cand simte ca esueaza.
Pentru ca femeia cauta un stapan care sa faca ce zice ea. Desi cand barbatul ii acorda prea mult timp, ii reproseaza ca nu e suficient de ocupat. Neimplicarea lui e biciul masochist pe care spera sa-l metamorfozeze in catusele de plus ale relatiei.
Desi femeia s-a emancipat social vorbind, instinctul ei de follower o face sa isi caute un stapan tot timpul. Pentru ca ii este greu sa devina liderul propriilor emotii. Pentru ca vrea emotie deliranta si cauta un barbat sa i-o organizeze.
In caz ca nu ati observat, femeii ii place sa joace rolul de terapeut relational. Ce diseca la nesfarsit femeile cand se intalnesc intre ele? Relatiile, ale lor si ale altora. Isi dau explicatii sofisticate, ajung la concluzii salvatoare, dar nimic nu se schimba cu adevarat in propriile lor relatii. Pentru ca din start nu au pe cine: el nu este acolo, este indisponibil emotional cu adevarat.
Cand femeia alearga dupa un barbat care fuge de implicare, relatia devine un maraton al suferintei. O astfel de relatie si sanatoriul au ceva in comun: intri pe propria-ti semnatura.
Si ce il face de fapt pe bad boy sa fie atat de bad? Ca de altfel, este adorabil daca e lasat sa zburde in libertate. Bad devine doar cand nu vrea sa isi asume responsabilitatea relatiei. Poti forta insa un om sa te iubeasca? Intrebarea „de ce nu ma iubesti?” e una dintre cele mai penibile intrebari care se pot pune intr-o relatie. De fapt nu trebuie pusa. Dragostea ori este ori nu este.
In afara de orgoliul de psiholog aspirant ( si va spun ca si cu diploma, nici o femeie psiholog nu-i profet in tara ei) si de instinctul matern de salvatoare, femeia se confrunta cu problema de a accepta respingerea, esecul.
Si de fapt nici nu e vorba de esec – acel barbat nu va fi domesticit niciodata, de nici o femeie, buna sau rea. Daca se va schimba vreodata, o va face din propria-i epifanie, cand va fi, daca va fi.
Putem gasi multe explicatii psihanalitice pentru comportamentul femeii atrasa de acest gen de barbat, precum si display-ul lui de cuceritor neinfricat isi poate avea geneza in dorinta de a cuceri ceea ce nu a avut probabil niciodata: dragostea mamei. Sau poate e rebeliune impotriva tatalui. Sau poate e spiritul competitiv ierarhic cu ceilalti membri ai tribului masculin. Sau…si mai probabil, pentru ca o zana, o data ca niciodata, i-a frant inima si asta a fost tot. Sufera de post traumatic stress disorder.
Doar detasarea si logica pot aduce constientizare asupra pornirilor inconstiente pe care le avem. Nu stiu cat vine din copilarie, cat vine din modelele cu care crestem, sau cat vine din speranta, frumoasa dar naprasnica, care ne face sa credem ca putem aduce noi o schimbare celuilalt.
Tot ceea ce studiul psihologiei si practica vietii m-a invatat este ca nu vei schimba pe nimeni niciodata prin disperare si cersetorie. Ci mai curand prin demnitatea de a refuza sa intri intr-un cerc repetitiv al respingerii si al asteptarii. Pentru ca si fetele bune devin rele atunci cand bat la usi inchise, pentru ca respingerea scoate ce e mai urat din ego.
Iubesti ceea ce devii „iubindu-l” pe el?….. Acesta e singurul indiciu care iti poate arata daca sa iubesti sau sa lasi.
7 Comments
Daca ar fi dupa femei, cam 10% din barbati ar avea acces la imperechere.
De altfel, la multe specii din lumea animalelor, maxim 10% din masculi copuleaza. In concluzie, pentru majoritatea femeilor e un compromis faptul ca accepta sa se casatoareasca cu barbati beta, delta, omega. Ele fiind programate genetic sa se imperecheze doar cu masculi alfa.
Asadar, rar ai sa vezi femei care sa-si iubeasca barbatii cu adevarat.
Femeile sunt atrase la ovulatie de barbati puternici, cu gene competitive, iar cand nu sunt la ovulatie, de barbati fideli si rabdatori, necesari pentru cresterea copiilor. Daca suntem atenti la familiile cu mai multi copii, unii dintre acesti copii nu seamana sub nicio forma cu tatal oficial.
Barbatii de treaba pierd. Si asta pentru ca genele noastre egoiste s-au dovedit de-a lungul timpului a fi mai puternice decat genele altrusite.
Prin urmare, femeile sunt atrase cu adevarat de masculi plini de testosteron, buni de vagin, egoisti, aroganti, gata oricand sa calce peste cadavre pentru a-si atinge scopul.Genul speciei noastre, “Homo”, a aparut odata cu inceputul Pleistocenului, acum 1.8-2milioane de ani.
Trecerea de la societatea de tip vanatori-culegatori la cea de agricultori s-a intamplat doar in urma cu aproximativ 10000 de ani; este putin probabil ca aceasta perioada, Holocenul, sa fi generat noi structuri cognitive. Asadar, raportat la Pleistocen, experienta noastra in Holocen
este una recenta, neconcretizandu-se inca in noi structuri cognitive. Avem un creier primitiv intr-o cutie craniana moderna.
Dpdv genetic n-am mai evoluat deloc. Practic, instinctul femeilor crede ca suntem undeva pe la mijlocul pleistocenului, cand eram mai mult gorile decat oameni si aveam nevoie de multa agresivitate, muschi, egoism, ca sa supravietuim.
Multe femei se plang ca nu si-au gasit „za oanul” sau ca nu mai exista barbati „adevarati”. Adevarul e ca in ziua de azi, ca sa supravietuiesti nu mai ai nevoie de litri de testosteron, tone de muschi, cantitati industriale de agresivitate, ci de creier.
Astazi, barbatii incearca sa supravietuisaca, folosindu-si mai mult creierul. Pentru femei insa, asta constitue o problema majora – masculul actual nu prea mai seamana cu „barbatul adevarat” de la mijlocul pleistocenului, barbat cautat cu ardoare de catre sexul frumos.
Drept consecinta, o gramada de femei nu reusesc sa se adapteze la mediul actual, ramanand fie singure, nefericite, neimplinite, nesatisfacute, fie acumuland o groaza de probleme de natura psihica. Neadaptarea la mediul actual este una din cauzele pentru care unele femei aleg calea
desfraului, fac copii din flori, isi duc la ruina propriile casnicii sau pe ale altora.
Sleep tight junior!
Probabil ca din plictiseala si vrand sa si ocupe prea multul timp liber,sau pur si simplu din prostie.Cand nu ai ce face te legi la cap chiar daca nu te doare.
Exista barbati care chiar sunt ticalosi,si care se stiu,si care cu toate acestea continua a fi tot ticalosi,si nu este nimic amuzant in asta.Exista barbati care isi resping fetele tocmai pt ca sunt fete,si nu stiu sa se poarte cu ele si nici nu vor sa invete,pt ca o fata este proasta si punct,aceste fete vor căuta acesti fascisti relationali ,fascisti care le vor distruge încrederea in sine si asa slăbită,si le vor baga in mormânt,mie nu mi se pare nimic amuzant in asta.
Cred ca un barbat se simte bine cand este facut ticalos.. :) Mai ales cand stie ca nu merita sa fie facut asa! :D Pe mine m-a amuza la culme.
Femeile care cred ca el se va schimba se insala,defapt ele isi rememorează trauma din trecut,existenta unui tata cu mari probleme emotionale este aproape obligatoriu,dar si existenta unei mame instabile emotional este la fel de obligatorie.Nu numărul de parteneri este important ci calitatea relatiei pe care ai avut o cu acestia sau acestea,de cele mai multe ori,mult înseamnă prost.Uitate la parintii tai mai bine,vei constata ca esti la fel de inconstienta ca ei,si singura masura este autocritica,daca poti sa razi de tine insuti e bine,daca nu poti e grav,pt ca ceea ce ne salvează este de fapt umorul.Avem voie sa gresim dar nu asa des,pt ca atunci când faci o regula din a gresi înseamnă ca e nărav.
In cautarea partenerului, in drumul catre gasire LUI sau EI, avem parteneri de…sex. Sau de plictiseala. Sau de speranta ca poate…. Insa cand partenerii pe care i-ai avut devin prea multi? Si nu ca numar, ca statistica, ci ca stare psihica si sufleteasca. Faptul ca ai avut mai multi/multe parteneri/partenere te poate de poate indeparta de la scopul tau de a-ti intalni perechea? Te poate dezechilibra, fara sa iti dai seama?
Holy shit…pe la jumatatea text-ului deja un ochi era in alt monitor si un ochi la perete…pe la 3/4 din text…limba imi era incalcita intre dinti…si cand am terminat de citit am incercat sa beau o gura de cafea din mouse.
Problema ii simpla:
Femeia sufera de scenarita cronica.
De fapt…ii atat de grava…incat porneste de la o premiza adevarata…si asa o dezvolta…si atata o dezvolta…intr-o directie atat de gresita…incat si premisa devine gresita.
La un moment dat am asistat o discutie despre poezie (eram pur accidental acolo…printr-o intamplare nefericita…chiar tragica…)…si toate dezbateau nu’s ce poet…Ce subtilitati sunt in poeziile lui…dar nimeni nu s-a gandit nici macar pt o secunda ca versurile alea erau asa…pentru ca ii suna bine poetului?
Exact ca si la pictura abstracta…o sumedenie de puncte si linii…iote marea pictura subtila…cand cel mai probabil pictorul s-a impiedicat de masa cu vopsele…si au picat peste o panza.
Voi doamnele/domnisoarele (indiferent de sex)…complicati totul…cautati o subtilitate acolo unde nu exista…
Doamna sipholog (asa spunea nepotul meu pshiolgiilor cand era mic)..adevarul ii mult mai simplu: va doriti un barbat…gasIti unul (o victima inocenta)…incercati sa-l transfoormat in idealul vostru…evident de multe ori nu va iese…si de aici depresia etc. Dar si in cazurile in care reusiti…de aici aveti si depresia…ca isi da seama muierusca ca nu-i ceea ce si-a dorit…si ca de fapt ea isi dorea altceva…si ii profund dezamagita…de aici si afirmatia „nu am crezut ca esti asa…”…ceea ce ma duce cu gandul la problemele ORL sau ADHD (sau nu il aude…sau nu acorda atentie…)