Exista o eroare fundamentala care ne saboteaza relationarea cu partenerul. Incapacitatea de a iesi din propiul eu, narcisismul, povestea de dragoste patologica cu Eu-l nostru care cu greu isi poate imagina un alt eu, cu viscere diferite.
Diferentele neurologice dintre barbat si femeie sunt atat de mari incat este un miracol ca in nebunia dragostei, avem senzatia ca il pricepem pe celalalt. Faptul ca ignoram diferentele psihice creeaza asteptari nerealiste iar drama romantica este rezultatul discrepantei intre asteptari si realitate.
Feminitatea barbatului, legata de cea a femeii, este cea care da calitate si soliditate povestilor de dragoste – pentru ca dragostea este emotie si irational, fix atributele specifice femeii. Feminitatea sufleteasca a barbatului care iubeste este in opozitie cu libertinajul masculin, cel care-l face sa treaca de la o femeie la alta pentru ca barbatul refuzul barbatului sa se implice emotional si cauta doar confirmari falice.
Masculinitatea este in revolutie astazi – noile generatii au descoperit inteligenta emotionala pentru ca tehnologia a permis masiv accesul la informatie si pentru ca parintii lor sunt deja o clasa sociala mai evoluata ( adica au mai putine drame mostenite din familie si au modele de masculinitate mai bune).
Masculinitatea se construieste prin competitia cu ceilalti barbati ( ce are, ce face, cine este) si prin validarea femeilor cucerite. Masculinitatea afisata in contexte sociale urmeaza niste reguli stereotip: siguranta de sine, control, duritate, imagine, reprimare emotionala. Dar rolul de indragostit ii „efemineaza” reactiile, ceea ce e in contradictie cu masculinitatea sociala.
A gasi echilibrul intre masculin si feminin , adica a fi dominant si in control pe scena sociala si un adorator sensibil in spatele cortinei, iata dilema barbatului.
Dragostea este traita diferit de barbat si de femeie. Pentru o femeie dragostea este supunere si daruire. Masochismul emotional feminin este extrema supunerii femeii – este dispusa sa fie distrusa de cel pe care il iubeste, de dragul lui. Atunci cand nu vorbim de extreme insa, pentru femeie dragostea inseamna sacrificiu de sine, toleranta, sustinere.
Pentru barbat, o dragoste care-l paralizeaza ( prea brusca, prea intensa sau prea dramatica) este o amenintare pentru eu-l sau. Oricat de seducatoare este dorinta de obsesie, de prosteala cu sens pe care o aduce dragostea, un barbat simte ca se dezintegreaza ca si personalitate atunci cand este coplesit de emotia pentru o femeie. Desi femeia isi doreste aceasta irationalitatea masculina, cand ea e in toate gandurile si actiunile lui, aceasta dragoste coplesitoare pentru el se poate intoarce impotriva ei.
Pentru ca barbatul se va razvrati in fata pierderii controlului. De fapt barbatul va fi in conflict cu el insusi, va oscila intre placerea pierderii de sine experimentata in indragostire si dorinta de regasire a eu-lui familiar, in control, nealterat, multumit de sine chiar daca blazat.
Cum sa devii Unul in dragoste dar pastrandu-ti individualitatea este marea incercare emotionala a barbatului. Femeia trebuie sa isi ajute barbatul sa isi inteleaga si sa isi integreze sentimentele si sa aiba rabdare cu el pana cand el gaseste echilibrul intre pierdere si regasire.
Femeia trebuie sa isi asume acest rol fara sa ceara acelasi lucru de la barbat – pentru ca femeile citesc mai multa psihologie decat barbatii ( majoritatea cartilor de psihologie relationala si dezvoltare personala sunt cumparate de femei), pentru ca femeile analizeaza in toate discutiile cu prietenele ei relatii si sentimente pe cand barbatii vorbesc intre ei foarte rar si greu despre ce simt sau ce se intampla in relatiile lor. Ca atare femeia este cea care nativ si social are capacitatea de a intelege si controla mai bine emotiile iubirii.
Un barbat indragostit este un sacrilegiu adus datului biologic si social masculin. Evolutia masculina nu are loc pana cand femeia nu evolueaza, dar evolutia femeii este uneori gresit inteleasa de feminismul extrem modern.
Evolutia corecta a femeii inseamna ca ea sa inteleaga ca egalitatea este in drepturi dar nu si in capacitati sau aptitudini- pentru ca modul in care un barbat iubeste este diferit, el isi gestioneaza si manifesta emotiile altfel intr-un limbaj pe care ea trebuie sa il descifreze chiar mai mult decat se intelege el pe el insusi.
