Incredere maxima, competenta minima. De ce incompetentii se supraapreciaza

Paradoxul cunoasterii. Sau iluzia superioritatii

Daca ti se pare ca in functiile de conducere din bussines sau din politica nu se afla cei mai inteligenti indivizi, nu esti singurul si nici nu ti se pare. Societatea este propria ei victima: oamenii inteligenti se subapreciaza si in consecinta nu au incredere in ei atat cat ar trebui, pe cand cei semidocti se supraapreciaza si vor iesi in fata cu tupeu. 

Cu cat un om este mai inteligent si mai informat cu atat este mai constient de limitele ignorantei sale si  va dezvolta  modestie intelectuala, indoindu-se de ce si cat stie. Adevarata cunoastere implica a fi constient de limitele propriei incompetente, a-ti revizui convingerile, a spune din cand in cand  „nu stiu” sau ” nu ma pricep”.

Cunoasterea reala este rezultatul gandirii critice care analizeaza si pro si contra inainte de a-si forma o opinie, care este atenta la propriile erori si prejudecati cognitive  – acest tip de gandire analitica necesita timp si efort cognitiv. Adevarata cunoastere e rezultatul unei investitii mentale de lunga durata. Si pentru ca a gandi corect e atat de dificil, majoritatea oamenilor vor judeca – adica vor folosi gandirea rapida, virusata de erori, informata superficial si partial.

Cu cat un om este mai prost si mai ignorant cu atat va avea mai multa incredere in cunostintele sale si va avea opinii categorice transmise cu aplomb si cu incredere in sine. Ignoranta da mai multa incredere individului decat cunoasterea, iar increderea in propriile capacitati este convingatoare. Iata de ce in prim planul societatii si in functiile de conducere nu se vor gasi neaparat cei care sunt mai inteligenti ci cei care mimeaza cunoasterea si care au incredere in sine.

Acest paradox are si un nume in psihologie: efectul Dunning-Kruger sau efectul de supraapreciere/supraincredere si defineste mecanismul de gandire care determina o eroare de autoevaluare. Aceasta eroare cognitiva face individul sa-si supraaprecieze inteligenta, cunoasterea si competentele astfel ca va avea o incredere in sine exagerata si nefondata.

Se pare ca lumea a fost a dintotdeauna asa si drept dovada avem de-a lungul istoriei diverse observatii ale celor care au remarcat fenomenul:

” Ignorantul afirma, savantul se indoieste, iar inteleptul reflecteaza” Aristotel

„Adevarata cunoastere este a-ti sti dimensiunea ignorantei” Confucius

” Ignoranta genereaza mai des incredere decat cunostintele„ Charles Darwin

In 1995 un infractor a reusit o performanta fenomenala: a dat o spargere la o banca in miezul zilei, fara nici o recuzita speciala cum vedem prin filme – nu avea masca, nu se ascundea in nici un fel ci pur si simplu si-a dat cu suc de lamaie pe fata convins fiind ca in acest fel era invizibil pentru camerele de supraveghere. Prost a fost , dar noroc nu a avut pentru ca a fost prins in final fiind usor de recunoscut.

Acesta a fost unul din evenimentele care au dat startul cercetarii facute de psihologii Dunning si Kruger care au identificat apoi  distorsiunile cognitive care fac posibile increderea in sine nefondata.

Fenomenul e larg raspandit in societate in zilele noastre: cei care neaga fenomenul climate change, sau cei care sustin ca pamantul e plat sau cei care  cred ca autismul e cauzat de vaccinuri sufera de aceeasi iluzie a cunoasterii. Iar iluzia cunoasterii este mai periculoasa decat ignoranta. 

Concluziile studiului celor 2 psihologi:

1. Persoanele incompetente sunt predispuse la a-si supraestima nivelul de pregatire.
2. Persoanele incompetente nu au capacitatea de a identifica si recunoaste nivelul de competenta a celor cu adevarat pregatiti. ( Olivia Steer de exemplu)
3. Persoanele incompetente nu isi dau seama de incompetenta lor.

Fenomenul supraaprecierii e prezent in toate sferele de fapt: de la conducatorii auto care se cred piloti de Formula 1, la politicienii care chiar cred ca inteleg cum functioneaza o tara si cred ca cei  pe care ii conduc sunt incompetenti, la cei de pe internet care se cred de asemenea specialisti in politica desi habar nu au cum functioneaza democratia sau economia, la diverse vedete din mass media care se cred experti in medicina sau in nutritie.

Cu totii ne credem uneori mai destepti, mai frumosi, mai priceputi si mai capabili decat suntem, iar contactul dur si frontal cu realitatea este inevitabil. Iluzia competentei este vizibila si in relatiile de dragoste si in cresterea copiilor.

In dragoste ne credem mai capabili de a iubi decat suntem in realitate – dovada stau indragostirile pline de declaratii, promisiuni si certitudini, contrazise constant de sfarsiturile lamentabile ale relatiilor.  Ne autoidealizam si ne credem generosi, toleranti si iertatori pentru ca apoi relatia sa ne arate propria decadenta.

Si in educatia copiilor oamenii se cred experti desi majoritatea  nu citesc macar o carte despre cresterea si dezvoltarea copilului, tocmai pentru ca exista aceasta iluzie generala ca vine de la sine cunoasterea.

De ce suntem atat de orbi la propriile competente? 

Pentru ca oamenii nu-si doresc cunoasterea ci certitudinea. Cunoasterea reala cere mult timp si resurse mentale si asta inseamna sa poti coexista cu dubiul, sa nu faci afirmatii categorice, sa iti asumi riscuri controlate, sa tolerezi misterul, sa spui din cand in cand „nu stiu” sau „mai am de invatat”.

Adevarata inteligenta este definita de numarul incertitudinilor pe care le poti tolera. Cei constienti de limitele cunoasterii lor isi revizuiesc constant intelegerile si reconsidera problemele ale caror solutie cred ca au gasit-o deja. Sunt deschisi la noi perspective, iau in considerare idei noi care contrazic ceea ce stiu deja si isi provoaca propriul mod de a gandi. A fi inteligent inseamna sa nu fii prea atasat de ceea ce crezi pentru ca asta submineaza abilitatea de a acumula informatii noi si in final ramai vechi, neadaptat si semidoct.

Abilitatea cea mai importanta in aceste vremuri in care viteza vietii este maniacala si incomparabil mai mare decat tot ce a exista pana acum, este capacitatea de a te adapta rapid – pentru asta trebuie sa renunti la ce stiai, chiar daca asta a presupus ani intregi de studiu.

Multi oameni sunt coplesiti de ceea ce se intampla in societate in acest moment – pentru ca avalansa enorma de informatii zdruncina iluzia cunoasterii si in consecinta, ataca certitudinea. Astfel apare anxietatea iar solutia facila este regresia la traditie, la ceea ce se stia odata, la refugiul in principii invechite si  depasite.

Daca vrei sa iti dai seama daca cineva este cu adevarat destept sau doar mimeaza, nu-i intreba daca au mereu dreptate. Intreaba cand este ultima oara cand si-au schimbat o opinie sau o convingere. Daca nu iti pot da exemple cu situatii in care s-au inselat sau au gresit, probabil nu sunt atat de destepti pe cat vor sa para.

De obicei, cei care stiu multe se vor exprima cu zgarcenie, vor prefera sa asculte si sa observe – iar cei care stiu putin vor fi exhibitionisti cu ignoranta lor, vor avea opinii despre orice pentru ca se pricep si la politica, si la economie, si la masini si pot fi si doctori la nevoie. Un om destept observa si analizeaza, cel ignorant judeca si da verdicte.

„A pricepe este mai important decat a sti.” A. I. Cuza

Pentru a evita iluzia cunoasterii va recomand 2 carti

Arta de a gandi limpede – Rolf Dobelli  

E obositor sa gandesti corect si asta se pedepseste grav: ne autosabotam predictibil si constant. “Arta de gandi limpede” este  compendiul erorilor cognitive pe care le fac toti oamenii, inclusiv cei foarte inteligenti. Teoria irationalitatii este practicata de noi toti: gandirea nu este un mecanism perfect si infailibil ci este virusata “din fabrica” de erori cognitive. Cartea ofera exemple concrete, amuzante si ingrijoratoare totodata care ne arata ca ele sunt predictibile si astfel controlabile.

You Are Not So Smart: Why you have too many friends on Facebook, Why your memory is mostly fiction, and 46 other ways you’re deluding yourself – David McRaney

David McRaney, jurnalist pasionat de psihologie si tehnologie, alcatuieste intr-un limbaj accesibil enciclopedia naivitatilor si iluziilor care ne predispun pe toti la exagerari, orbiri, autosabotari si hiperbole emotionale.

Risipim geniu si destin oricat de inteligenti si constienti ne credem – aceasta fiind una dintre iluziile de baza ale IQ-ului – cu cat esti mai predispus la inteligenta, cu atat esti in pericol sa-ti investesti efortul in alegeri eronate.

O lectura usoara si hilara, un ghid de supravietuire urbana care ne explica detaliat ceea ce familia si prietenii ne spun de multe ori pe gratis: nu suntem atat de destepti, dar putem sa ne facem bine!