Atac la panica si nu de panica!

Pentru ca atacurile de panica sunt apoape inevitabile, pentru ca viata este inevitabila si pentru ca  nevoia de control este din ce in ce mai mare intr-un haos de optiuni, de informatii si mai ales, intr-o anomie si demitizare amplificata a societatii.

Pentru ca un om lucid va vedea drama. Pentru ca un om constient si realist nu se poate pacali usor ci vede nebunia pentru ceea ce este. Oamenii depresivi sunt de fapt oameni prea realisti – asta spune stiinta. Un om excesiv de optimist este un om care fie este rupt de realitate si traieste intr-un taram magic al energiilor si vibratiilor, fie un om care dupa ce a vazut mizeria, a ales totusi, constient, sa creada intr-un viitor pozitiv.

Aproape orice om care se respecta, pe el si viata, a avut un atac de panica in viata lui. Adica inima iti bate la portile mintii cu o prezenta ce nu poate fi ignorata, oxigenul, desi luat in doze mari, pare a fi disparut miraculos, iar agitatia din corp si din minte te paralizeaza in non actiune. E vorba de o supradoza de adrenalina pe care corpul tau o secreta haotic, un semnal ca exista pericole nedeslusite in jur, ca ceva trebuie facut.

Mecanismul lor e de-a dreptul hilar: ajungi sa te pancihezi de panica insasi, ramai mai treaz ca oricand, urmarindu-ti obsesiv reactiile sa vezi daca ti se repeta, timp in care incepe un cerc vicios al gandurilor negative: dar daca nu-mi revin, dar daca nu o sa mai pot lucra, dar daca innebunesc, dar daca ceilalti or sa vada, dar daca o iau razna?! Si devine un soi de profetie autoimplinita, similara unui barbat caruia, odata ca niciodata, i s-a intamplat o pana de erectie –  data viitoare va fi extrem de focusat sa vada daca i se repeta, si tocmai anxietatea de performanta ii va confirma scenariul negativ.

Atacurile de panica nu vin din senin. Sunt un semnal ca dezordinea din tine e reprimata de prea mult timp, sunt un semnal ca esti incordat de prea mult timp sa fii in control absolut, sunt un semnal ca eviti sa iei decizii greu de luat, sunt un semnal ca esti prea de mult timp ingrijorat si ca ai uitat sa te mai si bucuri.

Si mai ales sunt un semnal ca e timpul sa te cauti. Si la doctor si la psiholog, ca e momentul unei curatenii primavaretece, sa-ti disciplinezi mintea sa gandeasca correct, sa pui pe rafturile uitarii oameni si evenimente care te-au dezamagit. Sa pui la locul lor si regretele si vina, sa te ierti si pe tine ca nu ai avut atunci mintea de acum, si pe toti ce ti-au gresit ca nu au avut atunci mintea pe care o vor avea candva.

Atacurile de panica sunt un simptom al unei vieti care ti se intampla in timp ce tu faci planuri pentru cum sa ti-o traiesti pe viitor. Gandirea anticipativa si proiectiva are farmecul ei:  ne plac reveriile, iar paradoxul este ca traim mai frumos in imaginatie sau in visele altora, decat in realitatea noastra. Dar este si dezastruoasa, pentru cei inclinati catre control si ingrijorare nu va face decat sa amplifice frica si panica. Pentru ca nu vei putea controla tot timpul oameni si evenimente, si intelegand asta trebuie sa inveti sa accepti si dezamagirea si esecul.

Atacurile de panica nu sunt deloc un semn ca vei innebuni, ci un semn ca trezirea iti bate la usa si ca oricat ai fugit de introspectie si de alte sentimente, ele nu mai pot fi reprimate. Da, poate ca ai nevoie de medicamente in prima faza pentru a-ti calma creierul – un om inteligent stie cand sa ceara ajutorul.

Probabil va tebui sa-ti accepti umanitatea si ca atare fragilitatea. Probabil va trebui sa te dai jos de pe piedestalul atotputernicului unde te-ai pus tu sau altii. Poate va trebui sa-i responsabilizezi si pe altii cu propria lor viata, sa incepi sa pui limite si sa-ti asumi un egoism sanatos, poate va trebui sa te hotarasti ce vrei si sa accepti ca drumul pana acolo e pavat uneori cu suferinta altora. Si cu siguranta va trebui sa te lamuresti incotro.

Si tot cu siguranta va trebui sa inveti sa si pierzi, dar sa inveti sa te si bucuri. Pentru ca dezamagirile vor fi inerente, oricat ai controla tu accidentalul – doar ca vazand si apreciind frumusetea din viata ta, poti tolera mai usor les fleurs du mal.

Si da, “marea vrajeala” de gandire pozitiva, si  pe asta va trebui sa o inveti. Sa te dezveti de gandire negativa redundanta si sa creezi noi cai sinaptice care vor transporta mai multa dopamina si serotonina si mai putina  epinefrina. Poate ca toate iti suna la fel, dar pentru creier, atunci cand sunt in exces, primele sunt ambrozie, iar celelalte sunt otravuri.

Gandirea pozitiva e arma constienta cu care poti contracara patternuri vechi de gandire negativa. Vei defrisa cai neuronale noi in creierul tau, in timp ce peste cele negative vei lasa sa creasca timp si uitare. Mai bine un optimist de cariera, decat un anxios lipsit de control real.

Sa inveti sa iei si pauze din cursa nebuna dupa a avea si a fi. Sa te rasfeti in clipa lui ACUM, nu in analiza compulsiva a erorilor trecutului sau in proiectia negativa a viitorului. Absenteismul din prezent e cel care iti urzeste lumi de nostalgii si tristeti abstracte.

Stiu de ce incerci sa controlezi, pentru ca vrei sa intelegi si sa fii pregatit. Asta nu o poti face fara a avea insa continut informational  correct in mintea ta cu care sa poti analiza si trecutul si viitorul. Da, resemneaza-te, vei fi abonat pe viata la dezvoltare personala si la evolutie – pentru ca paradigmele se schimba tot timpul, pentru ca optiunile par a fi atat de multe, pentru ca nici fericirea nu mai e ce a fost o data.

Atacurile de panica vor disparea cu adevarat doar dupa ce nu vei mai fugi de viata. Cand accepti dezvrajirea de miturile hiperbolizate ale iubirii, altruismului, fericirii, divinului si sensului. E o dezamagire inerenta intre ce ai crezut si ce este, dezamagire care te va revolta, te va panica si agita, pentru ca vei vrea sa stii rapid din nou cine mai esti si incotro. Ai rabdare, odata ce vei fi invatat regulile jocului, viata devine fascinanta. Nu o fascinatie a controlului, intensitatii si satisfactiei perpetue, ci o fascinatie a intelegerii, acceptarii, detasarii si a evolutiei.