Orice relatie este o negociere tacita de asteptari mai mult sau mai putin constiente. Nefericirea romantica este rezultatul discrepantei intre asteptari si realitate. Fenomenul nu este atat de rar si asta pentru ca ne grabim sa ne indragostim, sa ne idealizam in doi – un trafic de imaginatie si de speranta. Un pariu cu incertitudinea pe care toti il facem inevitabil.
Cum intram in relatii?
Pretentiosi, idealisti, insuficient de constienti daca noi indeplinim reciproc asteptarile, circumspecti in a fi si logici in dragoste, cu asteptarea primordiala ca dragostea se intampla si intelegerea reciproca vine de la sine, cumva telepatic. In perimetrul paradoxal al iubirii insa, putina gandire critica salveaza de fapt dragostea.
A avea gandire critica in privinta dragostei inseamna a fi atent la cateva erori cognitive, de cultura sau de educatie din familie.
Greselile barbatilor in relatii sunt rezultatul unor cutume sociale, ale unor meschinarii mostenite din familie, a incapacitatii de a se separa de rolurile feminine vazute in familia sa, a fricilor si complexelor personale, a traumelor din relatiile anterioare. Si a faptului ca pur si simplu nu stiu si nici nu prea citesc psihologie relationala ( statistica editurilor arata ca femeile sunt publicul majoritar), nu-si analizeaza emotiile si relatiile prin discutii cu prietenii asa cum fac femeile, sunt mai reticenti in a merge la psiholog sau cand o fac e prea tarziu.
Care sunt erorile de gandire ale barbatilor in relatii?
1. Barbatul greseste intr-o relatie atunci cand se asteapta sa fie iubit chiar daca el nu evolueaza. Cu instincte primare necontrolate sau nerafinate, cu nevoi de copil in cautare de o mama care sa-i fie si iubita, cu sensibilitate extrema la critica, cu orgoliu pe masura IQ-ului , cu pretextul-scuza „dar eu asa sunt”!
Intr-o relatie evoluam – de fapt si fara relatie evolutia este obligatorie. Si fireasca. Evolutia in afara relatiei ( adica adaptare la schimbare, schimbarea principiilor de viata, maturizare prin rezistenta la trivial si inutil ) se reflecta pozitiv si in relatie.
Evolutia se intampla si in doi – trebuie sa te lasi invatat de partener in anumite directii – daca nu, inseamna ca ti-ai luat o „proasta” de la care nu ai ce invata, si ai comis eroarea nr. 19. Si de asemeni, trebuie sa tii pasul cu dezvoltarea partenerului.
Adeseori relatiile se distrug pentru ca cei doi nu evolueaza in acelasi ritm. In limbajul urban circula diverse motivationale relationale: ” Fii barbatul care te-ai dat a fi atunci cand erai indragostit” – adica sa devii ceea ce ai promis tacit a fi atunci cand te-ai prezentat, autoidealistic, la inceputul relatiei.
Asteptarea gresita: Voi fi iubit fara sa ma schimb, dragostea este neconditionata.
Asteptarea corecta: Dragostea se intretine daca evoluez.
2. Barbatul greseste atunci cand nu intelege ca femeia si barbatul sunt doua creaturi extrem de diferite. Ca femeia are nevoie de cuvinte, de tandrete, de atingeri care sa nu aiba drept scop declarat si imperativ sexul. Ca femeia are nevoie sa fie ascultata fara a i se da solutii tot timpul. Ca este supusa schimbarilor afective ( „toane”) fara o cauza logica, ci din motive biologice. Ca va avea comportamente irationale trecatoare. Diferentele neuro-biologice barbat-femeie sunt o realitate care trebuie acceptata si pusa in practica prin reajustarea asteptarilor si prin toleranta.
Asteptarea gresita: femeia este la fel ca barbatul.
Asteptarea corecta: femeia are nevoi specifice si abilitati diferite.
3. Barbatul greseste atunci cand neaga diferenta de roluri barbat – femeie asteptandu-se in mod utopic la egalitate in directia responsabilitatilor. Femeia si barbatul nu sunt egali. Faptul ca o femeie poate conduce o masina mai bine decat un barbat este o exceptie. Sau ca un barbat stie la fel de multe cuvinte ca o femeie, este de asemenea o exceptie.
Barbatul si femeia au abilitati diferite – asta se vede si pe piata muncii unde anumite meserii vor fi preponderent specifice barbatilor iar altele specifice femeilor (cati „secretari” ati vazut?) . Zonele de „expertiza” intr-o relatie trebuiesc negociate corect – cum logica si ratiunea sunt faultate cateodata la femeie, asteptarile trebuiesc ajustate in consecinta.
Asteptarea gresita: daca eu pot, si ea poate.
Asteptarea corecta: „dar nici femeia nu e oameni”.
4. Barbatul greseste atunci cand cere ca femeia sa indeplineasca toate rolurile posibile: mama, sora, amanta, prietena, sotie. Daca barbatul indeplineste complementar toate aceste roluri (dar nu se intampla), atunci este justificat sa ceara pe masura. Intotdeauna insa este vorba de cerere si oferta in dragoste – manualul de economie e mai valabil decat cel de kama sutra pentru a intelege o relatie. Ofera mai mult daca vrei mai mult. Ofera totul daca ceri totul.
Asteptarea gresita: sa primesc mult chiar daca dau putin.
Asteptarea corecta: voi primi mai mult daca ofer mai mult.
5. Barbatul greseste atunci cand nu este suficient de discret in cazul in care isi inseala iubita, astfel incat aceasta sa nu afle. Pentru ca ii insulta inteligenta. Femeia are resurse nelimitate in a ierta atunci cand ea primeste ce are nevoie intr-o relatie, astfel ca indiscretiile sexuale nu sunt un deal breaker intr-un anume context. Aventura extraconjugala in cazul barbatului este mai tolerata sau chiar anticipata ( ca si stereotip social) – e o realitate pe care multe femei o iau in considerare si peste care se poate trece in anumite conditii: ea sa nu afle si sa nu fie afectata indirect prin lipsa de atentie sau reducerea timpului petrecut impreuna.
Asteptarea gresita: femeia nu isi va da seama daca eu flirtez in afara relatiei, daca ma intereseaza o alta femeie sau daca sunt deschis altor propuneri extraconjugale
Asteptarea corecta: femeia stie, chiar daca se face ca nu stie!
6. Barbatul greseste atunci cand incearca sa isi controleze partenera afisand o gelozie feroce. Un dram de gelozie face parte din joc, insa patologicul o indeparteaza. Cea mai buna metoda de a-ti fideliza partenerul este sa ii indeplinesti toate nevoile si sa fii tot timpul cea mai buna optiunea pentru ea. Sa ii oferi un mix echilibrat de contradictii: siguranta si impredictibil, dominare si supunere, libertate si control, divin si animalic. Gelozia excesiva e de multe ori un indiciu ca cel care acuza e cel care de fapt e „pacatosul”. In psihologie se numeste „proiectie” – atunci cand acuzi pe cineva de ceea ce tu insuti de fapt faci.
Asteptarea gresita: daca sunt gelos fara motiv voi evita sa fiu inselat.
Asteparea corecta: gelozia nejustificata/ patologica indeparteaza partenerul.
7. Barbatul greseste atunci cand nu isi adapteaza limbajul iubirii la nevoile ei.
Se spune ca barbatii sunt simpli ( vor sex, loialitate si sustinere) pe cand femeile…sunt un manual de fizica cuantica, scris in chineza, 5 volume. Chiar daca se pierd in detalii, si femeile sunt simple: au nevoie de protectie, afectiune si atentie.
Limbajul iubirii feminin – adica cum se simte ea iubita, implica acte aleatorii de marturisire a afectiunii barbatului: un sms din cand in cand, flori, imbratisari sau servicii minore ( robinetul care picura?!..). Pentru femeie daca faci ceva oricat de minor, daca ii aduci aminte de tine constant, ea sa va simti protejata – si atunci cand ea se simte protejata se poate relaxa, poate uita de „griji” si o pune in the mood for love – a se simti protejata e un fel de stare erotica pentru femeie. Logica femininului e categoric alta, dar la fel de simpla.
Cel mai bine ar fi sa o intrebi: tu cand sau cum te simti iubita? Este posibil sa nu fii de acord cu raspunsul ei sau sa nu ii poti indeplini asteptarile, dar macar stii care este sursa conflictului.
Asteptare gresita: ce am eu nevoie intr-o relatie sunt si nevoile ei.
Asteptare corecta: este posibil sa trebuiasca sa ies din zona mea de confort ( a face sacrificii) pentru a o face sa se simta iubita.
8. Barbatul greseste atunci cand considera ca femeia poate sa faca totul in casa, sa aiba si un job, sa creasca si copiii, sa ii fie si psiholog si sa arate ca tipele de pe Instagram. Femeia nu poate fi amanta senzuala, parfumata si dornica de flirt si sex daca nu are timp si resurse sa se ocupe de ea. Atunci cand femeia se ocupa de toate responsabilitatile, apar frustrari si nemultumiri pe fondul epuizarii fizice si psihice. Si nu va avea chef de sex. Si posibil sa devina si isterica.
Asteptari gresite: femeia e un magician care poate face in 16 ore tot ceea ce in mod normal ia cateva zile.
Asteptari corecte: ori barbatul preia din responsabilitati (sau angajeaza o menajera/bona) , ori tolereaza frustrarile partenerei.
9. Barbatul greseste atunci cand se considera prea barbat ca sa poata plange cand simte, sa se arate vulnerabil atunci cand este, sa ceara un sfat atunci cand are nevoie . Reprimarea emotionala nu tine o vesnicie – la un moment dat, „masculinitatea” insusita in urma stereotipului social sau familial se dezintegreaza intr-un simptom. Negarea si reprimarea emotiilor ( a le „baga sub pres”) stau la baza comportamentelor audistructive masculine: agresivitate, exces de alcool si droguri.
Inteligenta emotionala se dezvolta la barbat mai greu din cauza inocularii sociale cu prejudecati negative: un barbat nu e barbat daca arata sensibilitate, daca vrei sa fii cool trebuie sa fii dur, un barbat stie tot si nu se poate insela, daca ii arati femeii ca o iubesti i se urca la cap, etc.
10-16. Barbatul greseste atunci cand nu face o analiza corecta risc vs beneficii atunci cand are o aventura in afara relatiei. Dragostea este si o decizie bazata pe vointa si pe autocontrolul tentatiilor inevitabile. De multe ori barbatul trebuie sa piarda ca sa poata aprecia ce a avut – remuscarea celor prinsi ca au inselat este de multe ori tardiva.
Daca dorinta de a avea experiente erotice diverse este puternica incearca mai intai sa discuti cu partenera ta – poate este deschisa catre experiente noi sau poate isi schimba prejudecati sau inhibitii legate de sex.
Rutina de cuplu este o realitate – iar mentinerea pasiunii este o responsabilitate in doi. Pentru ca discutiile pe tema sexualitatii sunt delicate si vulnerabile, multi prefera sa isi satisfaca dorintele in afara relatiei. Statistic vorbind insa, femeia va afla.
17. Barbatul greseste atunci cand subestimeaza femeia. Poate ca logica si ratiunea nu sunt atuurile ei forte dar inteligenta emotionala cu siguranta da ( predispozitie neurobiologica, empatia este by default mai accesibila femeii iar empatia sta la baza „teoriei mintii” – capacitatea de a intelege cum functioneaza celalalt) .
Hrana pentru zei gatita de diavoli – una din definitiile femeii din limbajul urban. Asta pentru ca este capabila sa citeasca emotiile mult mai bine decat un barbat, va simti cand el minte, cand el admira o alta femeie, cand el o inseala, cand el este absent din relatie, poate si anticipa uneori ceea ce barbatul nu a facut sau gandit inca. Curat diavol!
18. Barbatul greseste atunci cand incearca sa controleze financiar o femeie. Cand crede ca o poate cumpara sau umili prin resursele sale. Femeia ii va plati intr-un final toate meschinariile de care el a dat dovada.
Materialismul feminin este firesc intr-o anumita masura ( nu ma refer la relatiile care sunt exclusiv si de la inceput bazate pe potenta financiara masculina). Nevoia femeii de protectie si sustinere materiala este un dat evolutionist biologic – ea este cea care face copii si are grija de ei in principal, ca atare are nevoie sa stie ca se poate baza pe o securitate materiala.
Unii barbati „rezolva” conflictele intr-o relatie prin santajul financiar. De cele mai multe ori va plati mai mult si mai dur la finalul relatiei.
19. Barbatul greseste atunci cand prefera o femeie frumoasa dar cu IQ mai mic sperand ca astfel o va controla mai bine.
In discutiile dintre barbati acest tip de femeie este numita femeia „corecta”. Pentru ca nu isi va da seama de multe lucruri, pentru ca nu se dezvolta si ramane dependenta de barbat in multe directii.
Si da, va fi controlata mai bine – in timp se termina insa si o astfel de relatie. Pnetru ca doi oameni nu se pot intelege constructiv daca exista o diferenta pe scara IQ mai mare de 20 de puncte.
20. Barbatul greseste atunci cand incearca sa limiteze dezvoltarea femeii. Poate ca se afla in competitie cu ea, poate ca vrea sa o controleze mentinand-o la un nivel redus social sau financiar, sau pentru ca ii este teama ca el nu va mai fi cea mai buna alegere pentru ea atunci cand se dezvolta.
O relatie in care nu cresti, nu devii mai mult, nu te simti apreciat si incurajat, nu iti atingi potentialul de care te banui tu insuti, este o relatie in care mori incet.
O relatie bazata pe control si manipulare, pe frica si minciuna, are intotdeauna un termen de expirare. A primi fara a da, a cere fara a oferi, a reprosa fara a te uita si la tine insuti, a nu empatiza dar a cere intelegere, este o relatie dezechilibrata.
Acest articol se continua cu Victoria barbatului in dragoste este fuga
Despre greselile femeilor : partea 1, partea a 2-a si partea a 3-a
