Frica noastra cea de toate zilele

Orice om este proprietarul unei fabrici de iluzii despre sine si despre rostul lucrurilor, iar inteligenta sa va fi folosita pentru a-si argumenta ignoranta in anumite directii. E un paradox desigur, dar oamenii pot argumenta foarte destept ceva foarte stupid.

Credintele sale despre sine si viata sunt ghidate nu de obiectivitatea intelegerii ci de subiectivismul unei emotii de baza: frica. Nu suntem plini de iubire ci suntem plini de frici care determina ceea ce iubim.

Frica vine sub diverse forme, care mai de care mai subversive, scuzabile prin multimea celor care o impartasesc, si mai ales mitologizate. Frica e normalizata in societatea moderna, chiar incurajata prin crearea unor modele false de fericire si implinire, care mai de care mai greu de atins, astfel incat omul dezvolta inerent frica: de saracie, de singuratate, de esec, de neant, si chiar de succes.

Frica si anxietatea sunt printre primele mosteniri familiale: o mama anxioasa isi va proteja excesiv copilul, transmitandu-i propria-i frica. Un parinte dezechilibrat va induce frica in copilul sau care isi promite ca nu va deveni niciodata astfel, traind insa cu frica subconstienta ca materialul genetic e la fel si ca orice ar face, acolo va ajunge.

Ceea ce te ingrijoreaza, te si modeleaza insa. Drumul fiecaruia in viata este  ghidat din umbra de spaimele sale stiute si nestiute, temandu-se in avans de ceea ce nici nu a trait insa, nestiind in consecinta care-i sunt adevaratele limite.

Astfel ca nu te vei bucura de soarele de azi ce parguieste-n ultimele zile de vara, alintandu-te deja ca vin ploile peste tine si-ti vor acoperi cerul. Vei trai azi o emotie de toamna prematura, desi nimeni nu stie ce delicatese iti va aduce octombrie. Sigur  ca va si ploua, dar poate ca tandretea cuiva va transforma ploaia intr-un curcubeu emotional.

Scuza fricii devine un obicei al victimizarii  atunci cand subconstientul tau  contorizeaza obsesiv vinovatii pentru neimplinirile tale: parintii, partenerul, guvernul, zeii si alte teorii conspirationiste care justifica inactiunea ta.

Frica este intr-un fel o religie o neputintei, alegand sa crezi din start ca nu vei reusi si tocmai aceasta atitudine devine o autoprofetie implinita. Pentru ca frica te paralizeaza sa actionezi, astfel ca nu vei afla niciodata ce poti si ce nu poti cu adevarat.

Nimeni nu-ti poate spune care iti sunt limitele, e o calatorie pe care pur si simplu trebuie sa o faci. Un soi de alpinism existential, al carui climax emotional ti se disipa in corp doar cand ai cucerit culmile ce pareau atat de departe. Atunci cand erai jos si te uitai in sus.

Frica de a gresi, de esec, frica de judecata celorlalti  blocheaza omul intr-o poveste inteligent argumentata care explica aparent cu sens de ce nu face mai nimic. Si doar sta si isi contempla fricile, intorcandu-le pe toate partile, intr-un ritual exasperant al gandurilor negative.

Oricat ar putea fi explicate anumite senzatii cuiva, cum ar fi de exemplu ce simti atunci cand faci dragoste, niciodata celalalt nu va intelege cu adevarat conceptul daca nu are experienta facutului. Similar, orice teama, nu poate fi depasita decat prin actiuni concrete care pot oferi o statistica a limitelor reale ale omului.

Socialul ne ofera multe mituri ale fricii.

Singuratatea. Teama de ea face omul sa se prostitueze existentiala intr-o relatie mediocra, traind o singuratate in doi, mult mai neproductiva decat una reala. Pentru ca singuratatea reala te indeamna la actiuni concrete.

Moartea. Omului ii este atat de frica de necunoscutul mortii incat nu realizeaza ca de fapt nici nu traieste atata timp cat este in expectativa mortii. Frica fata de moarte este in realitate o frica de a trai, viata care inseamna provocare de a decide care iti sunt principiile, valorile, de a-ti asuma alegeri. Efort, pentru ca nimeni nu s-a nascut invatat.

Maretia. Frica de succes duce omul catre pacate mediocre care il fac sa piarda timp cu actiuni si oameni triviali. Pentru ca succesul este o povara pentru cel fricos – trebuie sa te mentii la inaltimea sa, oamenii vor avea asteptari si mai mari de la tine.

E similar paradoxului ca atunci cand nu ai bani, te plangi de lipsa lor iar apoi cand ii ai te plangi de taxe, de investitii si de interestul ipocrit al celor dragi fata de avutia ta. E mult mai usor insa sa ramai in esec si sa imbratisezi filosofia aspirationala gen „odata si odata, candva, cumva”.

Saracia. Frica de saracie te face sa traiesti ca un om sarac, zgarcit cu sine si cu ceilalti. Desi cea mai mare bucurie este sa daruiesti, orice nimic, zgarcenia te face un proprietar muncit de griji penibile.

Atata timp cat mintea ta va fi focusata pe a vedea motivele pentru care nu vei reusi, va pierde din vedere drumul care duce catre succes. Nu este un manifest pentru vizionarism pueril, ci o diagrama a investitiei credintelor tale.

Daca ti-ai depasit frica de schimbare, care ar putea sa ascunda de fapt o mare lene existentiala, dar daca totusi te-ai plictisit de plangere de mila si vrei altceva, iti poti depasi frica astfel :

1. Vizualizeaza ce se poate intampla la modul ideal. Concret si detaliat, vezi ce poate  aduce acea schimbare. Da-ti voie sa iti imaginezi cat de frumos ar putea fi.
2. Gandeste-te care este cel mai negru scenariu ce se poate intampla, realist vorbind. Cat de negru e dracu’ cu alte cuvinte, care sunt otravurile pe care va trebui sa le tolerezi.
3. Ia in calcul si varianta in care tu ramai acelasi. Esti pregatit sa te resemnezi? Gandeste-te ce se va intampla daca nu schimbi nimic si continui in traditia putintelor si neputintelor tale.

Atunci cand frica este exorcizata din subconstient, incepe o noua etapa a fiintarii: alegeri constiente si asumate. Nu la voia intamplarilor educationale sau sociale, ci decizii luate de tine, in cunostinta de cauze si de aspiratii. Frica sau constientizare, aceasta-i intrebarea, iar raspunsul este fiecare dintre noi.

Aminteste-ti, tot ceea ce iti doresti se afla de cealalta parte a fricii!