Secolul Egocentrismului – teoriile psihanalitice ale lui Freud si manipularea maselor
Pentru că trăim vremuri istorice excepționale extrem de relevante pentru psihologia individului și cea socială, vă propun o sinteză succinta a mecanismelor inconștiente care guvernează individul și grupul. Inconștientul individual și cel colectiv sunt cele mai fascinante conspirații, practic auto-conspirații, care fac posibile tot restul teoriilor conspirative despre om și societate, unele dintre ele chiar fiind reale. Această conspirație este o teorie explicativă a naturii umane confirmată la nesfârșit de secolul 20 și 21. Adică nu este teoria conspirației, ci este practica explicită a ceea ce omul nu vrea să știe despre el însuși.
Pentru că vrem să ne credem ființe raționale, conștiente de motivațiile comportamentului nostru, de deciziile luate și apartenențele ideologice, pentru că vrem să credem într-o natură umană fundamental bună și altruistă, vom prefera oricând vânzătorii de iluzii care ne vor întreține aceste povești autoidealiste. Cu cât ne mințim mai mult în privința noastră, cu atât mai mult vom fi victimele celor care ne mint în aceeași direcție cu propria minciună de sine. Rezistența omului la realitate și la adevăr este o consolare romantică pentru păcatul originar: evoluția de la animal la om, apariția limbajului pentru a ne pune întrebări și a ne spune unii altora povești, și în esență conștientizarea morții și efemerității.
Această dramă universală este reprimată și sublimată prin diverse scenarii culturale și mecanisme colective de apărare în fața realității. Religia, spiritualitatea, dragostea romantică, naționalismul, colectivismul, consumerismul, arta – toate sunt scenarii culturale eroice și soluții temporare de depășire a anxietății individuale și de grup.
A fi conștient de sine este și o pedeapsă și o binecuvântare, această ambivalență fiind trăită abisal și orgiastic în diverse etape ale individuării. Suferința de a înțelege este mai tolerabilă și constructivă însă decât suferința ignoranței și automințirii. Paradoxul și ironia de pe urmă a iluziilor constă în faptul că ni le construim pentru a fugi de suferință, deși tocmai iluziile vor genera o suferință mult mai mare decât suferința de care fugim atunci când ni le creem.
Iluziile colective se construiesc pe iluziile individului despre sine. Iluzia că suntem guvernați de iubire ne face incapabili de a vedea că suntem guvernați de frică, si vom numi dragoste ceea ce este de fapt frică de singurătate, de respingere, de neajuns material. Iluzia că suntem raționali și avem liber arbitru ne face incapabili de a vedea că luăm decizii economice greșite, că suntem ușor de influențat și manipulat prin publicitate, ideologii, propagandă. Iluzia că natura umană este ghidată de bunătate și altruism ne face incapabili în a vedea răul, egoismul și psihopatia. Iluzia că binele învinge și există o dreptate divină ne face să nu luăm atitudine în fața răului și a nedreptății, având încredere că o autoritate divină este în control și va regla atemporal balanța dreptății.
Aceste iluzii despre sine ale individului sunt speculate la nivel colectiv de cei care au ințeles primii cine și ce este omul și grupul. Descoperirile pe care le face câte un geniu sunt preluate de către cei care au putere financiară și sunt apoi implementate social pentru….binele colectiv? Dacă ești victima iluziei că toți oamenii sunt buni și altruiști ( o iluzie mai des întâlnită în clasele sociale de jos și mijlocii), vei crede că cei superiori ierarhic lucrează la un bine colectiv.
Unele iluzii sunt specifice unei anumite clase sociale, iar cu cât aparții unei clase sociale mai nevoiașe, cu atât vei crede în iluzia că nu există clasă socială sau ierarhie. Pentru că de vreo 2 secole încoace oamenii sunt drogați cu o minciună sublimă în teorie, necesară probabil dar disfuncțională: toți oamenii sunt egali și liberi. De la această eroare ideologică pleacă multe alte erori ideologice și tot felul de soluții hilare, schimbările culturale absurde din 2020 si 2021 fiind eșecuri furibunde de logică, pentru că nu avem de fapt soluții la probleme fundamentale: nu suntem egali, suntem determinați de biologie și de genetică. Pe fondul acestui determinism se adaugă inegalitatea dintre mediile în care ai crescut care generează apoi alte discrepanțe culturale.
Unul dintre geniile ale cărui descoperiri au fost preluate și folosite de cei care au putere socială și financiară este Sigmund Freud. În 2002 un regizor de documentare de la BBC, Adam Curtis, a realizat un documentar în 4 episoade premiat și aclamat de public, Century of the self. Documentarul arată modul în care teoriile despre individ și despre inconștientul personal și colectiv ale lui Sigmund Freud și ale fiicei sale Anna Freud au fost promovate de către Edward Bernays, nepotul lui Freud, încă de la inceputul secolului 20 în mediul de afaceri american.
Sigmund Freud este cel care acum 100 de ani a explicat societății pudibonde, patriarhale și ipocrite de la începutul secolului 20 că indivizii nu sunt conduși de gânduri raționale, ci de dorințe și impulsuri primitive și inconștiente. Freud a dat omul jos de pe piedestalul profund spiritual și magic caracteristic acelei epoci, arătând că natura umană este contradictorie, reprimată, violentă și irațională.
Plecând de la aceste teorii, nepotul lui Freud, Edward Bernays, om de afaceri in America, a întrezărit în primul rând potențialul economic și apoi de propagandă politică a acestor principii, dezvoltand tehnici de influență a comportamentului prin folosirea împotriva individului a propriului său inconștient.
Această mișcare a lui Bernays este perfect explicabilă istoric dacă renunți la iluzia bunătății și altruismului universal: cei care au acces la cunoaștere și au și putere financiară, vor folosi descoperirile științifice în propriul interes, doar masele având reverii idealiste de egalitate, libertate, fraternitate.
În realitate acesta a fost dintotdeauna mersul istoriei – omul este un animal ierarhic, iar clasele superioare ierarhic elaborează povești și ideologii pe care le diseminează prin mecanismele create tot de ei, povești care să țină masele ocupate în căutarea unei fericiri iluzorii pentru a nu realiza că întreg eșafodajul social este construit pe principii incorecte și imposibile.
Consumerismul a fost ideologia pe care Bernays a implementat-o magistral la începutul secolului, ideologie care promitea fericirea prin a avea. Capcana consumerismului este aproape perfectă pentru că în realitate fericirea de a avea este imposibil de satisfăcut, omul comparându-se ( pentru că suntem ierarhici…) cu nivele de fericire consumeriste cu cei de deasupra lor care își permit și mai mult, astfel că niciodată nu este suficient cât ai, atâta timp cât un alt individ are mai mult.
Ierarhia socială duce la comparație, comparație duce la invidie, invidia duce la depresie – din aceste mecanisme de bază rezultă o multitudine de alte ideologii/mecanisme care vin să trateze simptomele: cultura creditului pentru a-ți permite mai mult decât îți permiți, psihiatria pentru a trata depresia care rezultă din sentimentul ratării sociale pentru că ești comparat și te compari cu alții, activismul social pentru a-ți da sentimentul că ai puterea de a schimba ceva, industria self help pentru a-ți depăși condiționările genetice și sociale, psihanaliza pentru a găsi vinovați responsabili de nefericirea ta, spiritualitatea pentru a evada magic din nedreptățile vieții, filtre de editat poze pe instagram pentru a părea la fel de perfecți, social media pentru a face paradă de vieți aparent fericite, de o falsă moralitate, inteligență sau cultură.
Ipocrizia, minciuna și automințirea sunt efectele secundare ale comparației și competiției ierarhice, mecanisme prin care individul vrea să pară mai mult în proprii săi ochi cât și în fața celorlalți.
Suntem aproape cu toții prizonierii unei psihoze colective în care halucinăm sens, dreptate, evoluție, fericire, libertate, toate aceste concepte fiind un soi de droguri bio lansate pe piața romantică a idealismelor de cei care au mijloacele de a implementa aceste povești în inconștientul colectiv.
Aceste tipuri de povești evoluează de-a lungul istoriei – cu cât omul devine din ce în ce mai conștient de el însuși cu atât poveștile trebuie să țină cont de iluzia liberului arbitru și a egalității, două concepte la care individul nu vrea să renunțe deloc, acest refuz fiind atât de simplu de speculat de cei care au înțeles psihologia de bază a individului.
Religia a fost una dintre cele mai de succes povești ale istoriei, opiumul pentru popor îmbrăcând apoi diverse forme în ultimul secol, noile povești având o aparență din ce în ce mai științifică, deși mecanismul de bază este în esență tot religios: credința în autoritate și supunerea față de ea, credința în bunătatea liderilor și apetitul istoric al omului pentru povești, cuvinte, sloganuri.
Până la jumătatea secolului 20 psihologia individului și psihologia socială a descifrat toate mecanismele inconștiente care conduc individul și masele, mecanisme folosite apoi discret dar la scară largă pentru a ține oamenii ocupați în căutarea a ceva ce nu există: nirvana, evitarea cu orice preț a durerii și nefericirii. În numele eliberării de nefericire iau naștere tot felul de strategii de uitare, anesteziere și evadare – unele strategii sunt individuale (credințe religioase sau spirituale, obsesii romantice și codependențe relaționale, consum excesiv de droguri, alcool, mâncare, jocuri video și de noroc, literatură sau filme) iar alte strategii sunt colective ( proteste, activism social).
Revelațiile și intuițiile lui Sigmund Freud au fost rafinate și dezvoltate magistral de unul dintre cei mai complecși psihanaliști și sociologi, Erich Fromm. Acesta a explicat cum anxietatea de separare care apare inițial în procesul individuării prin desprinderea de simbioza narcisică cu mama și alimentată ulterior de nevoia de apartenență socială la un grup, obligă individul la strategii inconștiente de eliberare de anxietate prin conformism și supunere față de autoritate. Fromm a detaliat și alte mecanisme prin care individul și grupul încearcă să fugă de izolare și libertate, dar strict pentru acest articol este relevant doar acest mecanism, supunerea prin conformism. Acest mecanism a fost confirmat statistic ulterior de studiile de psihologie socială a obedienței și supunerii la autoritate ale lui Milgram ( experimentul Stanford) și Zimbardo ( efectul Lucifer).
Am făcut această introducere succintă (și cu siguranță insuficientă) a unor principii din psihologia inconștientului individual și de grup pentru a putea înțelege mai bine ceea ce documentarul Century of the self explică din perspectivă istorică – modul în care aceste principii au creat una din marile capcane în care trăim.
Consumerismul a fost soluția win-win prin care oamenilor li s-a dat iluzia că dețin controlul, iar elitelor le-a oferit un mijloc elegant prin care să continue să controleze societatea.
Revoluția industrială a creat o mare masă de mijloc căreia trebuia să i se alimenteze iluzia liberului arbitru și autocontrolului, cât și trebuia convinsă să consume din ce în ce mai mult în căutarea fericirii. Bernays este cel care a inventat profesia de “public relations” în anii ’20 și a fost unul dintre principalii arhitecți ai tehnicilor moderne de publicitate, descriind fiecare truc în cartea sa Propaganda – de la scenarii de PR, la folosirea simbolurilor sexuale în reclamele la automobile.
“Manipularea conștientă și inteligentă a opiniilor și obiceiurilor organizate ale maselor reprezintă un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății formează un guvern invizibil care constituie adevărată putere conducătoare a țării noastre” (Edward Bernays, Propaganda, 1928).
Astfel că Edward Bernays, nepotul lui Freud, fondator al PR-ului și a tehnicilor de propagandă, a fost primul care a folosit teoriile psihanalizei în psihologia maselor. A extins principiile publicității de la business la politică, intuind faptul că satisfacerea dorințelor egoiste ale oamenilor ii face docili și captivi ai capcanei eterne a plăcerii hedonice.
Bernays își extinde aria de expertiză din marketingul produselor în marketingul ideilor și personalităților politice – astfel că joacă un rol important în promovarea președintelui american Woodrow Wilson căruia i se crează imaginea unui luptător pentru libertate și democrație. Pe baza succesului propagandei din timpul primului război mondial, a elaborat tenici de persuasiune a maselor și pe timp de pace.
Intrând în contact cu teoriile psihanalitice ale unchiului său, Bernays a văzut potențialul financiar care ar rezulta din manipularea subconștientului individual și colectiv. Bernays a intuit ceea ce neuroștiința avea să confirme câteva decenii mai târziu, că modul în care oamenii și grupurile iau decizii nu este rezultatul unui calcul rațional așa cum se autoidealizeaza individul, ci este rezultatul unui algoritm inconștient influențat de motivații emoționale.
Primul succes de marketing al lui Bernays folosind principiile inconștientului a fost campania de publicitate pentru influențarea femeilor să fumeze în public, în contextul unei societăți intolerante și patriarhale care vedea drept obscen acest gest. A regizat astfel un eveniment mediatizat – o paradă de modă în care activiste feministe și-au aprins în mod ostentativ țigările, mesajul subliminal mediatic fiind “torțele libertății“. Ce a făcut practic a fost să asocieze țigările, fumatul în public și femeile cu lupta feministelor pentru emancipare, cu libertatea și puterea.
Experimentul a fost un succes reflectat în vânzări și a arătat cum elemente total irelevante (țigările, în acest caz) pot fi folosite ca simboluri care semnalizează celorlalți principiile la care aderi. O femeie care fumează în public semnalizează că este puternică, emancipată, egală bărbatului (principiul freudian “penis envy”).
Publicitatea a făcut astfel trecerea de la descrierea fadă a utilității unui produs la asocierea simbolistică a produsului cu semnalizări sociale ale personalității individului care țin de proiecția eu-lui ideal, de dorințe și motivații inconștiente. Ai nevoie de un produs nu pentru că există o nevoie concretă și utilă a acelui obiect, ci pentru senzația că te vei simți bine cumpărând acel obiect prin asocierile emoționale pe care produsul le oferă.
Înainte de Great Depression, marea criză economică din USA, americanii cumpărau lucruri în funcție de nevoi – adică cumpărau ceea ce le era necesar și util concret. Corporațiile au urmărit schimbarea acestui comportament pentru a mări volumul vânzărilor. Realitatea modernă în care trăim astăzi este rezultatul unor strategii economice bazate pe psihologia inconștientului – iar acest fapt nu este o teorie a conspirației, ci este o realitate socială documentată și uitată prin faptul că a devenit normalitate.
Un magnat al Wall-Street-ului (Mazer) a spus direct că “Trebuie să schimbăm America de la o cultură a nevoilor la o cultură a dorințelor. Oamenii trebuie învățați să dorească noi obiecte, chiar dacă cele deja deținute încă mai sunt bune sau neconsumate. Dorințele omului trebuie să umbrească nevoile sale.”
Corporațiile încep în anii ‘30 să deschidă supermaketurile iar misiunea lui Bernays a fost aceea de a crea consumatorul pentru acestea. Pentru asta a folosit mass media – articole în reviste pentru femei, publicitate mascată în filme și chiar și sondaje psihologice pentru a face reclamă clienților săi, mesajul fiind acela că actul de a cumpără nu trebuie limitat la utilitatea concretă a produselor, ci pentru a-ți exprimă eu-ul în față celorlalți (express yourself). Astfel a început secolul eu-lui social prin care individul își semnalizează prin bunuri apartenența socială, ierarhia și individualitatea prin ceea ce posedă și consumă. Pentru că în realitate, tot despre ierarhie este vorba în tot ceea ce exprimăm despre noi înșine – prin hainele purtate, vacanțele în care mergem, mașina pe care o conducem, etc.
Teoriile lui Freud despre instinctele agresive ale oamenilor, amplificate în mulțime prin contagiune psihică, au devenit din ce în ce mai cunoscute în SUA după al 2-lea război mondial, astfel că arhitecții de sisteme sociale au realizat că democrația are nevoie de strategii psihologice de speculare a acestor instincte psihologice inconștiente. Astfel a apărut o nouă teorie atractivă despre cum poate evolua democrația: având în centrul ei consumatorul creat prin exacerbarea dorințelor sale, care, satisfăcute prin consum, îl transformă într-un individ docil.
În una din ultimele sale lucrări, Sigmund Freud ajunge la aceleași concluzii pe care naziștii le vor pune în aplicare: libertatea individuală și democrația trebuie eliminate, iar omul supus controlului. Naziștii nu au eliminat democrația pentru a reveni la o societate autocratică, ci au construit o alternativă: în centrul noilor mecanisme de putere rămân sentimentele și dorințele maselor, canalizate însă într-un mod diferit. Exponentul acestui nou aranjament a fost J. Goebbels, ministrul Propagandei în regimul nazist. Una din sursele de inspirație ale lui Goebbels a fost… Bernays.
Freud credea că forțele iraționale ale mulțimilor, forțele libidoului, dragostea (idolatria, în acest caz) sunt transferate asupra conducătorului, pe când forțele și instinctele agresive, respectiv ura, sunt dezlănțuite asupra celor din afară grupului. Naziștii au căutat în mod deliberat eliberarea acestor forțe inconștiente și au speculat acest mecanism inconștient: idolatria prin supunere față de o personalitate autoritară charismatică și ura față de un pericol creat în rol de dușman al mulțimii.
Documentarul Century of the self este o radiografie pertinentă a modului în care democrația și capitalismul dezvoltă strategii bazate pe psihologia inconștientului individual și colectiv. Aceleași mecanisme sunt folosite și în zilele noastre pentru industria pharma, industria tech, instituții financiare, etc.
Un alt documentar făcut de același regizor pentru BBC este Hypernormalisation. Adam Curtis arată cum guvernele, economiștii și tehnologiile utopice au creat încă din 1970 o lume fake condusă de corporații și menținută în echilibru de politicieni.
Documentarele lui Curtis prezintă o interpretare alternativă a istoriei din perspectiva mecanismele sociologice folosite conștient de strategii sociali pentru a conduce lumea într-o anume direcție. Politicile sociale sunt elaborate dintotdeauna cu ajutorul sociologilor – e absolut firesc acest lucru. Este discutabil însă când aceleași princiii sociologice sunt folosite împotriva individului către beneficiul corporațiilor.
Documentarul recent apărut Social dilemma vine ca o completare și confirmare a ceea ce Adam Curtis a prezentat anterior: realitatea pe care o percepem este rezultatul unor strategii bazate pe psihologia inconștientului, o imagine photoshopată care menține individul într-un labirint fără ieșire. Industria tech este un alt beneficiar a ceea ce psihologia și sociologia știe despre om.
Arhitecții realității au folosit practic dintotdeauna descoperirile psihologiei împotriva individului, inclusiv psihologia și psihiatria devenind instrumente de propagandă și control ( documentarul Hypernormalisation). Absolut explicabilă și această metodă de control a populației, având în vedere că normalitate este determinată de ceea ce spune psihiatria că este normal și patologic. A nu te supune autorității și regulilor face din tine o personalitate antisocială, înfierată de moralitatea grupului – iar pentru a evita izolarea și ostracizarea din societate, omul este indirect constrâns să se supună docil autorității.
Resurse suplimentare pentru aprofundarea cunoștințelor de psihologie individuală și socială:
Erich Fromm – Fuga de libertate
Gustav Le Bon – Psihologia multimilor
Roberto Cialdini – Psihologia persuasiunii – totul despre influentare
Jonathan Haidt – Mintea moralista – de ce ne dezbina religia si politica
Daniel Levitin – Ghid practic de detectare a minciunilor. Gandirea critica in era post adevar
Shoshana Zuboff – The Age of Surveillance Capitalism
Ernest Becker – The denial of death
Philip Zimbardo – The Lucifer Effect: How Good People Turn Evil
Documentare:
Century of the self – Secolul sinelui
