Apocalipsa societatii sau eroare informationala?
„Nu e viața asta un șir de virginități pierdute?” Asta se intreba Cioran, dezamagitul cronic si arhivarul disperarilor umane. Acest sentiment al dezamagirii morale ca lumea se duce naibii este o etapa fireasca a cunoasterii cat si o eroare de perceptie. Atunci cand ai un apetit intens pentru cunoastere, adevar si sens vei trece printr-o etapa inevitabila de dezamagire existentiala, in consecinta confruntarii cu absurdul. In filosofie, existentialismul, nihilismul si absurdismul au fost etapele istorice prin care dezamagirea si-a cautat solutia.
Antidotul cinismului in care te duce la un moment dat cunoasterea e tot filosofic: stoicismul, devenit astazi si cea mai eficace terapie pentru viata. Rezilienta emotionala este de fapt stoicism: sa induri suferinta fara a te dezintegra intr-un simptom, sa-ti contruiesti o imunitate psihologica pentru a fi rezistent la dezamagirile inevitabile ale vietii.
Societatea trece printr-o faza de dezamagire si demoralizare crescanda, reflectata in sarcasmul si ironia generalizata de pe retelele de socializare in care se ia peste picior totul si orice – de la Dumnezeu, la figuri politice, la dragoste, spiritualitate, cam orice forma de idealism si de autoritate este astazi desconspirata si ironizata. Umorul este ultimul mecanism de aparare in fata realitatii – o sublimare a agresivitatii, o defulare psihica care transforma necazul in haz si te ajuta sa suferi mai putin tragic. Dupa umor urmeaza insa un burn-out moral cu tendinta de depresie existentiala, aceasta fiind cauza care ii face pe multi sa ramana blocati in stirile deprimante pe care le sharuiesc pe social media.
E adevarat ca 2020 este un an mai special, un an care obliga urgent umanitatea sa se confrunte cu ea insasi la toate nivelele, de la individ la comunitate, natie si specie. Ceea ce putea fi ignorat sau sublimat in ironie pana acum, trebuie confruntat. Tot ceea ce iese la iveala astazi despre individ si societate este devorat informational din nevoia de a intelege de ce si incotro. Omul este coplesit astazi de o avalansa de informatii care reveleaza o parte intunecata a naturii umane – ceea ce ii lasa pe multi socati, perplecsi si fara directie.
Infodemia este razboiul actual in care toata lumea ia parte, cu sau fara voie. Stirile au mizat dintotdeauna pe frica, panica, revolta si furie ca emotii primare de speculat. Ca atare, bombardamentul zilnic cu stiri senzationale negative este realitatea de zi cu zi de care nu te poti ascunde. Chiar daca nu deschizi televizorul, le primesti pe whatsapp de la prieteni si familie, le vezi sharuite pe social media, sunt picatura zilnica care umple paharul cinismului si demoralizarii.
„Doomsday scrolling” este acest viciu informational de a citi stiri care dezvaluie detalii din ce in ce mai picante dar si negative care alimenteaza un sindrom – prejudecata: „mean world syndrome”, un termen aparut in 1970 care descrie credinta (eronata, totusi) ca traim intr-o lumea din ce in ce mai periculoasa si mai rea. Desi pare greu de crezut, chiar este o eroare de evaluare, alimentata de expunerea indelungata la stirile negative despre lume.
Ceea ce pare a fi o revelatie din ce in ce mai sumbra despre lumea in care traim este de fapt o realitate istorica, nicidecum noua, care este si speculata algoritmic de platformele de social media dar si devoalata din ce in ce mai mult datorita circulatiei foarte rapide a informatiei.
Nedreptatea, prostia, isteria in masa, abuzul de putere, ipocrizia, propaganda, manipularea, minciuna – adica partea intunecata a naturii umane la nivel de individ si de sistem au existat dintotdeauna, dar au fost mai camuflate, mai greu de vazut, mai usor de ignorat. Minciuna a fost mult mai usor de impachetat si servita drept adevar dintotdeauna. Acum insa natura umana este desconspirata masiv, esti bombardat statistic de informatii care te vindeca de orice inocenta sau idealism cu privire la umanitate Inainte erau doar ziare si tv, le puteai ignora, nu aflai, nu stiai, si chiar daca le intuiai, iti puteai crea o bula in care „corola de minuni a lumii” putea ramane intacta.
Iata, acelasi sentiment de dezamagire traia de exemplu si Dostoievski in 1875 : „Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata.”
E sentimentul oricarei generatii ca lumea se duce naibii, ca traim o apocalipsa morala. Fiecare generatie cauta o revendicare a tragediei naturii umane – pentru ca suntem animale care si-au depasit conditia, constiente de propria fragilitate si mortalitate, in cautare de un scenariu nirvanic care sa dea un sens efemeritatii. Lupta intre bine si rau e eterna, binele se defineste din ce in ce mai in detaliu astazi, iar apetitul pentru adevar al omului a adus aceasta desconspirare crescanda a oricarei incalcari a codului moral scris si nescris.
Nebunia si absurdul nu s-au inventat astazi, dimpotriva, istoria umanitatii e o vindecare lenta de nebunie ( multa „normalitate” istorica e astazi patologie). Psihopatia, narcisismul, escrocheria, halucinatia, minciuna, paranoia, schizofrenia, abuzul si absurdul au existat dintotdeauna si au facut istoria. Azi doar luam cunostinta masiv si pe fast forward de toate aceste micimi umane iar aceasta cunoastere ii duce pe multi intr-o depresie morala crescanda.
Daca te pasioneaza adevarul si cunoasterea, la inceput vei fi fascinat de descoperire iar cu timpul vei fi dezgustat si-ti vei dori sa fi ramas ignorant. Aceasta e capcana cunoasterii: nu mai poti uita ce ai aflat, cinismul fiind o faza temporara a cunoasterii pana dezvolti imunitate psihica la revelatiile sumbre ale cunoasterii. Tot o capcana este de fapt si acest cinism – expunerea indelungata la stirile negative iti induc sentimentul ca lumea e doar acest loc periculos si rau in care traim.
In perspectiva istorica insa, lumea se imbunatateste masiv – cartea „Factfulness. Zece motive pentru care interpretam gresit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat crezi” fiind un astfel de manifesto care prezinta statistic si argumentat cat de mult am evoluat. Un alt demers stiintific si complex in argumentarea evolutiei masive a omului o face si Steven Pinker in „Ingerii mai buni ai naturii noastre. De ce s-a diminuat violenta” . Ambele carti ar trebui citite pentru a balansa aceasta eroare negativa a cunoasterii.
Statistic vorbind, societatea devine din ce in ce mai buna desi paradoxul cresterii cazurilor de depresie si de anxietate pare sa contrazica aceasta realitate. Explicatia consta in faptul ca au crescut asteptarile, ceea ce este si firesc dar si imposibil de satisfacut instantaneu. Pentru ca omul nu se uita retrospectiv in istorie ca sa aprecieze la nivel colectiv acest progres, ci priveste inainte catre eternul ideal de bine, frumos si adevar. Din cauza informatiilor abundente, raul, uratul si minciuna ies la iveala masiv si coplesitor si aici e lupta cu sine pe care omul trebuie sa o duca: cat sa ia cunostinta de adevar fara a fi scarbit de descoperire. „Cata luciditate, tot atata drama” e o realitate constanta de la Nieztsche incoace. Cata cunoastere, tot atata absurd si cinism.
De aici si recomandarea moderna de practica a stoicismului ca terapie pentru viata, cat si aceasta constientizare a erorii de perceptie a lumii, dat fiind ca sursele principale de informatii sunt astazi retelele de socializare.
Atunci cand cunoasterea te-a adus in faza de cinism, ultima provocare de depasit este sa dezvolti o perspectiva istorica a naturii umane pentru a intelege ca evolutia se intampla in continuare.
Rezilienta emotionala este cea mai importanta aptitudine de cultivat in zilele noastre. Parte din rezilienta este si aceasta rezistenta psihica la revelatiile din ce ce mai sumbre despre natura umana, fara a deveni cinic sau sceptic. Haosul informational, incertitudinea crescanda si scaderea increderii in autoritati vindeca incet si sigur si ultimul optimist de pe planeta.
Si optimismul si pesimismul sunt un pariu cu incertitudinea si sunt irelevante in esenta, pentru ca nu putem anticipa nimic la nivel colectiv. La nivel individual pot deveni insa o profetie autoimplinita, pentru ca mecanismul credintei urmeaza reguli placebo.
Framantarile sociale vor fi din ce in ce mai intense, peste tot in lume. Si pentru ca scenariile ipotetice de fericire individuala au fost epuizate si fericirea constanta n-a fost de gasit, si pentru ca avem timp la dispozitie sa ne punem intrebari existentiale, si pentru ca a fost o exacerbare a dezvoltarii personale cu sloganuri ” poti avea orice iti doresti, meriti, cauta pasiunea, esti unic”, si pentru ca parentingul extrem a creat generatii fragile, si pentru ca Dumnezeu si dragostea (cele 2 refugii emotionale) au fost demitizate, si pentru ca in esenta, marile probleme/idealuri ale omenirii (egalitate si libertate) nu pot fi rezolvate, inca .
De aceea sunt in crestere depresia, anxietatea, consumul de droguri si sinuciderile – e un esec masiv al emotiei, o dezamagire crescanda existentiala in cautarea sensului si fericirii. Singurul antidot care exclude automintirea sau anestezierea prin droguri bio sau chimice este stoicismul: sa inveti sa suferi cunoastere fara a deveni cinic, sa dezvolti autosuficienta emotionala daca relatiile nu mai sunt ce au fost, sa poti trai cu adevarul fara sa plangi dupa fericirea data de ingoranta.
Dictonul dezvoltarii personale „Viata este o calatorie” investeste experienta, calatoria, cu valoarea sensului. Vremurile actuale au aratat insa ca aceasta calatorie poate fi uneori pe Titanic, si aici este ultima reduta de cucerit pentru cei care cauta sensul. Experienta nu e doar pozitiva iar cum vei face fata negativului face diferenta intre luciditate si simptom.
Daca viciul informational te face sa citesti zilnic stiri despre framantarile sociale, fii atent la eroara de perceptie a lumii („mean world syndrome), citeste pro si contra pe orice subiect de intereseaza pentru a avea o perspectiva mai corecta si citeste si carti de analiza istorica si culturala pentru a avea o imagine de ansamblu a umanitatii. Vei evita capcana depresiei existentiale ca traim o apocalipsa morala. Este doar apocalipsa informatiei si a retelelor de socializare.
„Puţină cunoaştere încântă; multă cunoaştere dezgustă. Cu cât cunoşti mai mult, cu atât vrei să cunoşti mai puţin. Cine nu suferă din cauza cunoaşterii, acela n-a cunoscut nimic.” – Emil Cioran
