Pasiunea mistuitoare naste prostie mistuitoare!

Criza moderna a iubirii nu este altceva decat expresia omului care vrea sa se inteleaga si se scutura astfel de mostenirile cuturale istorice care au avut monopol pe  natura umana. Omul isi revendica astazi sinele si invata sa se controleze decat sa se refugieze in aspiratii neverosimile de iubire neconditionata care sa ne absolve de orice efort.

Daca urmarim evolutia conceptului de dragoste in istorie, vom constata ca poate cea mai mare teorie a conspiratiei este cea care a luat instinctul si emotia si le-a “organizat” in porunci, pilde si juraminte sfinte.

In antichitatea greco-latina de exemplu, inainte ca religia sa devina manifestul suprem de oranduire emotionala, era absolut firesc sa fii avertizat  de pericolele nebuniei din dragoste. Iata cum ne avertiza Lucretiu (99-55 BC) : “Pasiunea mistuitoare naste prostie mistuitoare!”

Tot el propunea diverse leacuri pentru disperarile specifice iubirii, facandu-ne atenti la  predispozitia catre idealizare cand esti indragostit si la generalizarea distructiva atunci cand suferi din neimplinirea iubirii.

In Ars Amandi, unul dintre ele mai vechi tratate despre iubire din Occident, Ovidiu avertizeaza ca dragostea nu este pentru lenesi: “Dragostea este-ntr-un fel ostasie: trandavi la o parte!”

Indemnul lui Ovidiu pentru cei dezamagiti in dragoste este de-a dreptul terapie cognitiva: “Fa exact opusul a ceea ce fac indragostitii: foloseste-ti imaginatia ca sa-i incondeiezi defectele.” Practic inveti sa nu mai iubesti un anume om, antrenandu-ti mintea sa se dezvete de idealizare.

Principiul este simplu: asa cum indragostirea este o invatare “inconstienta”, bazata pe idealizare si pe povestile pe care ni le spunem despre celalalt, dezindragostirea este o invatare constienta de data asta, pe baza luciditatii si observarii celuilalt.

Dragostea era privita si ca joc si ca arta, povetele fiind tot timpul catre constientizare: Recunoaste, stapaneste si apoi bucura-te de primejdiile iubirii!

A trebuit sa treaca 2000 de ani de orbire emotionala pentru ca astazi oamenii sa revina cu picioarele pe pamant si sa nu mai vada dragostea drept o “poveste de inaltare”, si in loc sa-si reprime sau sa sublimeze instinctele din frica de pedeapsa si pacat, sa invete sa le controleze.

Crestinismul a investit dragostea cu atribute de urgenta primordiala, sursa a comuniunii cu absolutul, oaza protectoare in fata oricaror suferinte si neajunsuri. Prin dragoste te poti salva – acesta este mesajul ei central. Salvarea fiind insa prin fuga de propria-i natura, prin refugiul in credinta, speranta si imaginatie. Scenariul apocaliptic despre existenta creat de religie induce teama, vina si cel mai grav, face omul sa se simta lipsit de control. In loc de logica si ratiune, omul apeleaza la ruga asteptand sa-i vina din cer orice putere de a infrunta viata.

Religia l-a facut pe om sa se simta mai intai pacatos, vinovat ca este ceea ce este, in conflict cu natura lui umana. In acelasi timp, iti ofera “darul”  liberului arbitru, unealta si povara suprema –prin exercitarea lui putem alege sa ne reprimam si sublimam umanitatea in povestea mistica a absolutului.  Liberul arbitru este un mit insa pana cand omul nu intelege cum credintele noastre dictate de frica ne conduc alegerile.

Reprimarea si sublimarea sunt si concepte psihanalitice valide prin care capatam controlul, dar asta dupa ce mai intai omul isi recunoaste instinctele si nevoile, le negociaza impreuna cu si impotriva societatii.

Dezvrajirea misticismului cu privire la dragoste incepe cu Nietzsche. Prin afirmatia „Crestinismul i-a dat lui Eros sa bea otrava, de murit n-a murit, dar a degenerat  in viciu”, Nieztsche coboara iubirea de pe piedestalul pe care fusese urcat in crestinism, unde dragostea era vazuta drept mantuirea eterna de rau si suferinta, de efemer si de minciuna. Mantuirea in primul rand trebuie sa fie de frica si de credinte induse social, si atunci dragostea e absolvita de povara de a indeplini omului toate nevoile.

Succesul viziunii despre dragoste promovata de crestinism ca si salvare este, paradoxal, consecinta conflictului creat in om tot de crestinism. Mecanismul folosit de religie este identic cu manipularea politica: se inventeaza o problema pentru care tot ei vin cu solutia.  Impovarat de pacate originare, de porunci care reglementeaza viata sexuala si maritala, pastorit de preoti pentru a le intermedia iertarea, omul a delegat in totalitate puterea si controlul.

Aceasta frica extrema de sine insusi, vina si rusinea pentru incapacitatea de respectare a caii drepte, slabeste increderea omului in sine insusi. In loc sa invete despre mecanica instinctelor si starilor sale, el actioneaza din frica si din supunere fata de o autoritate suprema a carei logica e divina, si ca atare primeste un pardon divin pentru explicatii …logice.

Asa cum religia propovaduieste o lume fara suferinta, in care binele invinge si suferinta este anulata, dragostea a preluat toate aceste atribute, devenind religia omului modern. Om care, chiar daca nu se mai supune bisericii in termini de traditie, traieste in continuare cu mostenirile sale morale sub forma prejudecatilor.

Freud, Erick Fromm, intreaga psihologie (si mai recent neurostiinta), incearca de 100 de ani sa rascumpere omul din sclavagismul ignorantei in care istoria l-a aruncat.  Povestea psihanalitica identifica aceeasi dorinta a omului de simbioza si comuniune orgiastica, de data asta cu personaje pamantesti.

Acum intelegem ca viata noastra constienta este un alint in comparatie cu acumularile nediferentiate din subconstient, recunoastem umili ca  memoria si atentia ne sunt ghidate de nevoi emotionale, invatam sa fim atenti sa argumentam critic si loial ideile ce ne devin convingeri, repozitionam rolurile femeii si barbatului in societate.

Chiar si daca este doar o miscare iscusita de PR, declaratia recenta a Papei prin care spune ca biserica si societatea trebuie sa dea mai multa autoritate femeii si ca “Inca nu am inteles in profunzime geniul feminin” e cel putin un inceput timid de a repara erorile istoriei. Revolutia continua cu afirmarea masculinitatii in zilele noastre prin activism social si politic, prin introducerea conceptelor de inteligenta emotionala si spirituala pe scara valorilor masculine.

Azi, mai mult decat oricand, omul are timp sa se caute, sa se inteleaga, sa se demitizeze pe el insusi. Dictonul antic “Cunoaste-te pe tine insuti!” e cu atat mai actual, pentru ca acesta e inceputul oricarei povesti de dragoste. A intelege e o forma primordiala de dragoste – vindeca prin faptul ca aduce singura forma de control care este posibila: controlul propriilor instincte si ganduri. De aici vor rezulta si emotiile mult dorite.

A te cunoaste pe tine insuti inseamna a-ti intelege mecanismele gandirii, a fi atent la scurtaturile cognitive sub forma prejudecatilor care ne duc in iluzie. Inseamna a intelege cum ceea ce numim drept fericire si dragoste sunt mosteniri cuturale si mai ales, presupune a negocia cu tine insuti cat lasi societatea sa-ti dicteze fericirea si alegerile.

Iubirea nu mai trebuie sa joace rolul lui Dumnezeu decat in masura in care omul devine Dumnezeu. Nu in sens de identificare mistica, ci de recuperare a controlului si a puterii si mai ales, a atitudinii de creator.

Asumarea responsabilitatii e reprosul major de pe buzele multor indragostiti dezamagiti. Prima responsabilitate pe care omul trebuie sa si-o asume insa este responsabilitatea crearii propriului destin pentru a nu se mai pierde in naratiuni justificatoare.

A fi responsabil in dragoste urmeaza coordonatele asumarii responsabilitatii ca si atitudine generala a individului fata de propria sa viata. Controlul si puterea de a-si crea destinul sunt in om, nu in afara lui.

Recapatarea acestor instrumente se va reflecta si in atitudinea pe care omul o are fata de dragoste: ea nu se intampla prin miracol ci este rodul actiunilor sale. In intampinarea ei vii mai ales prin a fi pregatit pentru a iubi, asteptand de la dragoste nu un certificat de absolvire a oricaror neajunsuri, ci o incununare a efortului de a intelege a ceea ce suntem.

Indemnul lui  Ovidiu este astazi cu atat mai actual: Recunoaste, stapaneste si apoi bucura-te de primejdiile iubirii!