Schimbarea este posibila!

Toata literatura de self help sopteste duios ca cerul este limita, ca poti deveni tot ceea ce iti propui, ca excelenta e la distanta de 10 respiratii profunde si 15 incantatii pozitive. Dezavrajirea vine repede insa, la primul suflu sistolic indragostit de frica si de “nu pot”.

Nu cerul este limita, ci orizontul tau  este dat de ignoranta inocenta si apoi autocultivata. Pe moment te entuziasmezi la viziunea demiurgica a sinelui tau inaripat propovaduit de apostolii new age, pentru ca apoi sa revii la mecanismele automate ale gandirii si comportamentului tau. Care este.

Pentru a te intelege pe tine, trebuie mai intai sa intelegi mecanica proceselor tale, sa stii cum de ai ajuns asa cum esti, ca apoi sa te dez-inveti de tine insuti si sa pui caramizile la loc, dupa un feng shui ales de tine, si nu de cei ce te-au influentat fara ca tu sa ai de ales. Pentru ca daca nu stii ca exista optiuni, nu exista alegere reala.

Psihologia inseamna in prima faza mecanica. Input si output. Fara poezie, fara ratiuni ale inimii pe care mintea nu le cunoaste, fara fatalisme religioase care te invata sa accepti fara sa intelegi.

Unul din miturile fiintei umane este ca atunci cand individul e confruntat cu o durere, el va incerca pe toate caile sa o rezolve. Nu, daca ai fost confruntat prea mult timp cu dureri, vei invata sa le accepti.

Indemnul prometeic catre razvratirea omului impotriva durerii nu functioneaza atat de simplu  pentru ca  omul trebuie sa se simta mai intai  in control asupra destinului sau, sa stie concret ca daca face ceva, are sanse sa faca durerea sa dispara. Daca el nu are precedentul incercarii si reusitei, se resemneaza in neputinta.

 

Experimentele dubioase facute de cercetatori de-a lungul vremii, desi ironizate azi sub sintagma “cercetatorilor britanici”, arata multe paradoxuri reale ale comportamentului nostru.

Cum ar fi, ca daca conditionezi un subiect sa experimenteze o durere careia nu are cum sa ii scape, atunci cand i se ofera sansa ca totusi sa scape, nu o mai face. Pentru ca a invatat ca nu exista scapare si atunci nu mai CREDE  in schimbare tocmai pentru ca experienta ii spune ca nu exista.

Comportamentele noastre sunt urmarea invatarii conditionate, bazele credintelor ce conduc automat actiunile noastre fiind puse in vremuri inaccesibile memoriei noastre constiente.

Astfel ca cel mai adesea, tu ai invatat ca NU POTI sa scapi de durere, ca nu ai control asupra a ceea ce ti se intampla, si ai invatat sa fii un invins, un fatalist care crede ca “asa i-a fost scris”,  un nihilist care valorizeaza mai mult cinismul versus optimismul.

Sub armura fiecarui cinic se afla insa un copil dezamagit, un idealist care odata a urmat calea inimii si a invatat ca incalzirea globala e un mit si ca multi oameni sunt inca in epoca de gheata.

Fenomenul neputintei invatate se observa cel mai bine la victimele indelungate ale unor opresori, cum ar fi femeile care sunt agresate de catre soti, copiii abuzati sau prizonierii care au stat prea mult timp ostatici – acestia refuza de multe ori sa evadeze din cercul abuzului, pentru ca au invatat ca totul e in zadar, ca nu exista iesire.

Fenomenul se observa si la scara sociala – exista un jemenfichism (miserupism) social, care blocheaza omul in cinism, neducandu-se la vot, neimplicandu-se in miscari sociale pentru ca oricum nu conteaza actiunile lor. Este un soi de profetie autoimplinita, pentru ca nu exista sau au fost uitate modelele inspiratoare.

Cine isi mai aminteste de un Mihail Kogalniceanu care in discursul sau de investire a lui Alexandru Ioan Cuza il indemna astfel: „Fa ca legea sa inlocuiasca arbitrariul; fii bland, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori sau rai. Fii simplu, maria-ta, fii bun, fii domn cetatean; urechea ta sa fie pururi deschisa la adevar si inchisa la minciuna si lingusire.”…

Aceasta noblete a stapanirii e un indemn cu atat mai valabil astazi si pentru omul care mai intai trebuie sa invete cum sa fie propriul sau stapan. Iar “arbitrariul” contextelor devenirii sale trebuie inlocuit cu legislatia cunoasterii reale a mecanicii starilor sale sufletesti.

Istoria personala a multora e lipsita de modele de reusita destinica, de relatii de iubire armonioase, de mentori de intelepciune. Ea nu poate fi stearsa cu buretele dar daca omul reinvesteste cu credinta soarta sa, poate rasturna scenarii fataliste, autoprezise sau cu invidie sugerate de alti fatalisti care nu vor sa-i vada nici pe altii reusind.

Daca povestea vietii tale implica o perioada lunga de emotii negative, vei invata sa fii un disperat constiincios, vei accepta singuratatea ca si carapace impotriva predatorilor sociali, vei invata ca vulnerabilitatea doare si ca viata este in esenta suferinta. Depresia va fi ridicata la rang de lege divina si  i te vei supune destoinic, chiar enervat de toate soaptele psihologiei pozitive care face ca lucrurile sa para atat de simplu de schimbat.

Durerea dezamagirii si a regretului poate fi schimbata insa cu durerea disciplinei mentale care iti da speranta ca la sfarsitul antrenamentului pentru o altfel de viata, sa inveti ca  SE POATE  si altfel, ca implinirea, bucuria si armonia nu sunt niste inventii sadice ale unor entuziasti hipioti. Ci sunt doar marturii din lumea de dincolo, a celor care au invatat sa se dezvete de neputinta, de placerea esecului, de acceptarea fatalista a negativitatii.

Microrevoltele la care te dedai in fata lipsei de control real asupra aspectelor esentiale ale vietii tale (relatii, economie, emotii, statut social) pot depasi cu mult sfera infantila a setarilor de privacy a contului de facebook sau in micile victorii asupra vecinilor, functionarilor publici sau a colegilor incepatori. Si nici shoppingul compulsiv, hedonismul culinar sau bahic nu vor suplini nevoile tale reale.

Controlul real incepe atunci cand inveti sa folosesti durerea si placerea si nu te vei lasa tu condus de ele. Controlul real incepe cand nu vei mai trai in frica anticiparii viitorului si intelegi ca esecul nu este o optiune, si ca atunci cand dorinta ta este reala, vei gasi o cale. Si nu o scuza, sau un vinovat.

Controlul real incepe cu micile victorii asupra propriei biologii – astfel ca neuronii vor invinge hormonii, gandirea constienta va invinge credintele subconstiente, disciplina va invinge delasarea si vei invata sa fii fericit in loc sa te desfeti lenes in nefericire.

Nefericirea si cinismul sunt chiar mediocritati cognitive accesibile oricui, scuzabile si tolerate, chiar rasplatite subversiv de toti cei din jur care s-au baricadat in ei insisi, in critica si negativism.

Controlul asupra vietii tale il inveti cu pasi mici, construind muschi cognitivi nu intr-o saptamana, ci in luni de dieta si antrenament mental, in care defrisezi real estate cortical lasat in paragina buruienilor semidoctismului. Vei invata sa cazi cu demnitate si tot de atatea ori te veri ridica, pentru ca esecul nu este o optiune.

Practic ai sansa sa devii cu adevarat un om religios, sa devii un dumnezeu care se creeaza pe sine din cunoastere reala si nu din imprumuturi cu camata de la diversi impostori sociali. O religie a propriului eu, cand inveti sa crezi mai intai in tine, pentru ca nu stii ce poti si ce nu poti cu adevarat pana cand nu incerci. Limitele tale nu ti le spune nimeni, ci le descoperi provocandu-ti fricile si prejudecatile. Schimbarea este posibila!

 

Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

 

1 comment to Schimbarea este posibila!

  • Onoria

    Imi plac enorm articolele tale! Ma inspira si ma intaresc! As dori, si cred ca ar fi de folos tuturor, un articol despre frici si anxietati. Un articol despre mai mult decat ‘nu pot’, un articol despre ‘pot,dar nu o s-o fac! nu stiu de ce.’ Despre oameni care nu au un ‘comfort zone’, despre oameni care folosesc alti oameni, medici, functii si banii sa se protejeze de fricile inchipuite. Vreau sa citesc si sa stiu ca nu are de ce sa-mi fie frica.
    Te pup si te admir!
    🙂

Leave a Reply