Ori la bal, ori la spital

Revistele, televiziunea, blogger-ii wannabe coach, toti incearca sa vanda fericirea in 2 pasi si 3 respiratii. Incepi sa crezi ca totul face parte dintr-o conspiratie a facilului, a invinovatirii ca fericirea e atat de simpla si doar tu esti un nepriceput care nu e la curent cu noul, un intarziat care nu si-a achitat ratele la bunastarea psihica.

E o industrie a sperantei, una care pune presiune ca fericirea sta in achizitii, intr-un modern care se reinventeaza mereu, in aspiratia sisifica de a fi ca unul si ca altul – cand nici ei nu sunt ca ei insisi.

E o psihoza in masa, una a prefacerii ca suntem bine, in timp ce contradictia creste din ce in ce mai mult, in timp ce toate acele acumulari de lucruri nu fac decat sa ne arunce in fata realitatea ca fericirea nu poate fi cumparata. Da, e mai bine sa plangi intr-un Mercedes decat in tramvai, da, e mai bine sa-ti imbraci tristetea si nesiguranta in branduri scumpe, dar la sfarsitul zilei, nici un asternut din saten egiptean nu iti va atenua nici singuratatea si nici dorul.

Fericirea e un proiect personal. Alintatii, pierduti in contemplarea autovictimizarii, spera la o scurtatura catre Nirvana, o pilula magica care sa-i faca sa traiasca o dementa euforica, una la care sa fie spectatori si participanti activi. Vor ca cineva sau ceva sa-i forteze sa iasa din nefacere si sa le astearna tamp pe chip o euforie marca Ecstasy.

Pentru ca desi au auzit, nu vor sa creada ca fericirea se cucereste, ca nu e un instinct cu care ne nastem ci un deziderat pe care trebuie sa ti-l definesti, luand in considerare si facand abstractie in acelasi timp de influentele culturale si sociale din jur.

Vocatia fatalismului face omul sa astepte. Si asteapta, si asteapta, si asteapta. Ca doar miorita traieste profund in noi, si comiseram filosofic cu ceilalti, exceland in ipocrizie si inchipuire de sine. Si dupa ce asteapta, da vina pe oricine si pe toti. Ca doar acesta e scopul relatiilor de orice fel, intrucat Dumnezeu, guvernul sau parintii deja ni s-au intamplat, raman responsabili doar cei alesi: mai exact, partenerii.

Logica nefericirii este simpla – contine excese de ingrijorare in avans, de fatalisme si mai ales de lasitate. Pentru ca a trai e un curaj, de murit si lancezit tot omul o face.

Uitam sa apreciem ceea ce deja avem, obsedati de a ne incepe ziua intr-o contorizare minutioasa a ceea ce nu avem si nu suntem. Stiinta ne invata ca obisnuirea hedonica e o realitate – pierdem sensibilitatea la stimuli dupa o perioada si ca atare, trebuie sa re-invatam sa savuram. Nu intr-o goana disperata dupa mai mult si dupa mai intens, ci intr-o apreciere senina a repetitivitatii lucrurilor bune din viata noastra.

Fericirea consta in memorie. In a sti ce sa pastrezi si ce sa lasi sa plece din memoria devenirii tale. Nu o fetishizare a tragicului care ni s-a intamplat, ci o acceptare ca „viata e greu” pentru oricine, pentru toti.

Fericirea consta in decizii. In a-ti asuma riscul de a alege. Pierzi mult pentru a castiga si mai mult. Acesta e paradoxul deciziilor greu de luat. A nu face nici o alegere e cea mai proasta alegere. Altfel te alege intamplarea si te pre-faci singur in victima accidentalului.

Fericirea consta in continua educatie. Scoala si sistemul ofera linii directoare la nivel de mase, la nivel individual trebuie sa te afli singur.  Regulile se schimba tot timpul, daca astepti cercetatorii britanici sa-ti valideze experienta, o sa faci parte din statistica nefericirii. Cea care spune de exemplu ca in Romania doar 60% din oameni se simt iubiti.

Fericirea consta in acceptare. A ceea ce nu poate fi schimbat, cum ar fi trecutul, trecerea timpului, sanse ratate, oameni pe care nu i-am apreciat la vremea lor sau ca unii oameni vor suferi din cauza alegerilor tale. Priveste inainte cu seninul asumarii, nu cu mania ca ai fost nepriceput. Nu te judeca cu mintea de acum – pe care o ai fix pentru ca ai trecut prin acele experiente – pentru ceea ce nu ai stiut atunci.

Fericirea consta in a renunta la oamenii care te-au dezamagit de prea multe ori si prea crunt. Orice relatie e o investitie. Daca nu este pe „profit” de prea mult timp, renunta si entuziasmeaza-te de altii. Cultul suferintei nu mai e de mult nici macar crestinesc.

Fericirea consta in capacitatea de a nu te lua prea in serios, nici pe tine, nici pe ceilalti. Crede, si in tine si in ceilalti, dar nu dramatiza esecul si nici dezamagirea. Si ia-o de la capat, de fiecare data. Fara numar.

Suntem bantuiti de reminiscente evolutioniste – frica necesara pe vremuri pentru a ne proteja de pericole s-a transformat azi in anxietate – caci inamicii nu mai sunt atat de evidenti astazi ci sunt abstracti sub forma timpului, mortii si mai ales a anesteziei emotionale. Generalizarea, necesara pentru rapiditatea gandirii, se duce azi in prejudecata, care te impiedica sa te deschizi catre oameni.

Suntem o altfel de generatie, una bombardata de informatii contradictorii, nu dintr-o teorie a conspiratiei ci o generatie care experimenteaza pe ea insasi.  Ne sufocam in atatea informatii, infometati de concluzii si legi clare. Trebuie sa devii tu insuti un sintetizator iar pana atunci sa treci de multi guru inchipuiti, fiecare un maestru insa pentru ignoranta de la acel moment. Asculta, fii deschis, cauta, dezamageste-te si entuziasmeaza-te din nou. Fara numar.

Permite-ti sa fii surprins. Nu stim mai nimic, psihologia e o stiinta tanara, pseudostiinta dupa altii, ceea ce nu este o scuza pentru jemenfichism mioritic. Intreaba-te mereu: ce optiuni ai? Ori te ridici de fiecare data, asumandu-ti ca e posibil sa ti se intample din nou, ori ramai la pamant intrebandu-te „de ce mie?!”,  „ïarasi?!” sau „pana cand?!”.

Iar daca te inchini zeului cinismului, cel putin nu fi un apostol fanatic si nu-ti cauta prozeliti, caci nici Cioran nu s-a sinucis, desi a explorat culmile disperarii cu o luciditate cel mai probabil mai mare decat a ta. Cata luciditate, atata drama. Verdicte finale nu sunt, dar daca tot esti in viata, priveste catre senin si nu catre noroi.

Ce se va intampla cu tine? Vei dobandi obiceiul libertatii. Vei avea atacuri de zambet din senin. Vei fi coplesit de sentimente de apreciere si de mirare. Vei avea tendinta sa fii spontan versus a actiona din frica invatata. Vei dezvolta inocenta de a te bucura de experienta asa cum vine. Vei pierde interesul in a-i judeca pe ceilalti. Vei pierde interesul in a te judeca si pe tine insuti. Vei pierde capacitatea de a te ingrijora in avans. Nu te va mai interesa conflictul si nici dreptatea. Ce viata!

Si vei invata sa te bucuri de calatorie, ea insasi destinatia pe care o tot cauti. Viata poate fi frumoasa, nu cum ai crezut, ci cum nici nu ai crezut. Tranzitia e delicata, dar intreaba-te mereu: ce optiuni ai?! Cum se spune: ori la bal, ori la spital!

Trimite unui prieten! Trimite unui prieten!

 

 

4 comments to Ori la bal, ori la spital

  • ovidiu

    Eu as zice ca e mai bine sa incepi cu concluzia! Foarte fain articolul..Asa e, din pacate se ofera solutii la plic de 3, ca sa iti treaca orice, dar putine sunt cele care iau in calcul factorul uman si te privesc pe tine ca un om, nu doar ca un program care invata de la 0. Da, sunt de acord cu viziunea de viata mai de moment, de contemplare, de acceptare…Sunt inca in momemntul de schimbare a sabloanelor de gandire si pe ce avansez imi dau seama ca am o gramada..si imi dau seam ce poti obtine..e minunat, doar ca e necesar sa vre sa vezi dincolo de gardul impus de lume si cateodata chiar de tine. sa vrei sa te joci cu ce ar putea fi, cu ce ai vrea sa fie.

  • M

    Mda, cam la asta se rezuma “dezvoltarea personala”, multe cuvinte frumoase, zambete etc… inutil, ramanem aceeasi imbecili sclavi ai mintii noastre incantati de orice idee ambalata frumos. Dar ne nastem fara a sti nimic, cu un potential infinit si murim ca niste animale “civilizate”, care poate se mai si dezvolta personal, dar nu inteleg scopul si durata vizitei la suprafata planetei…

  • Emma

    Pur si simplu minunat, Sofia!

Leave a Reply