Don Juan-ismul si alte povesti de amor sociopat

„Din atâtea femei să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să-mi apară veşnic nouă şi nebănuită.

Îţi trebuie o pasiune mare până la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie. Schimbând multe, este imposibil să nu te farmece jocul de fizionomii. Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă. Iubesc mai multe femei acei care nu pot iubi. Donjuanismul este avantajul şi defectul celor certaţi cu Eros.” Emil Cioran

Don Juan-ii sunt certati cu multe, nu doar cu Erosul. Cioran a intors din condei o explicatie partiala, facand aluzie la o posibila aura de mister dramatic care-i este povara Don Juan-ului. Un fel de Luceafar care nu-si gaseste perechea si de aici cautarea sa prin eoni de femei. Cautarea e ok, doar ca ei nu cauta ca sa gaseasca ci cautarea devine o dependenta care le satisface nevoia de confirmare, pentru ca ei ascund o rusine nevindecata sau frica irationala. Nu vor gasi niciodata, sutele si miile de femei avand o misiune imposibila din start.

Impotenta sta la baza comportamentului lor. Nu, nu impotenta sexuala – dimpotriva, erosul e dus la rang de arta – evident, experienta seductiei isi spune cuvantul si astfel se explica arta. Impotenta este fie emotionala, fie sociala sau diverse neajunsuri fizice ( in capul lor sau si reale). In anumite cazuri poate fi vorba de un abuz sexual bagat sub pres ( o experienta homosexuala). 

Impotenta emotionala este rezultatul unei copilarii sarace din punct de vedere afectiv – au avut o mama rece, indisponibila emotional. O mama este astfel daca este narcisista sau nefericita. Mamele nefericite ori se refugiaza in cresterea copiilor si de aici rezulta un alt tip de personalitate deficitara ( baiatul mamei) sau se izoleaza in depresie si vor fi absente emotional din relatia cu copilul lor. Mamele narcisiste se vor dedica mai mult lor si relatiei cu partenerul lor decat propriului copil, care devine mai mult un accesoriu.

In ambele situatii, baiatul va creste int-un minus de iubire si va ramane in personalitatea lui cu nevoia de seductie cantitativa a femeilor pentru a cuceri ceea ce nu a putut avea niciodata: dragostea mamei. Evident ca nu exista logica si nici solutie la acest comportament care cere reparatie pentru trecut de la cei care nu i-au gresit in prezent. Daca nu te vindeci de trecut, te razbuni pe prezent. Don Juanismul indeplineste acest dublu rol paradoxal: in cautarea iubirii materne neconditionate si razbunare pe femeia primordiala prin seductie nesfarsita a celorlaltor femei. Acestea sunt caile subconstientului traumatizat care se reflecta pe scena romantismului: avem asteptari exagerate de compensare si vindecare ale trecutului.

Impotenta sociala este potentialul nefructificat sau frustrari rezultate din esecul de a castiga validarea tatalui. Daca barbatul nu primeste aprecierea tatalui pentru realizarile sale sau va trai cu sentimentul ratarii ca nu a ajuns acolo unde si-ar fi dorit,  isi va manifesta furia prin diverse comportamente fie autodistructive (vicii) fie de compensare ( seductia femeilor). Daca la femei competitia este pe frumusete si pe imaginea proiectata social in termeni de copii si familie, intre barbati competitia este pe planul social al realizarilor prin pozitie ierarhica sau bani, cat si prin numarul femeilor din palmares.  Daca implinirea ca individ nu bifeaza si aceasta zona sociala de a-si fi gasit locul si implinit potentialul, compensarea va fi facuta prin numarul de femei cucerite sau se rateaza prin autodistrugere.

Nemultumirile legate de aspectul fizic ( inaltimea si dimensiunea sunt cele 2 mari complexe ale barbatilor) pot de asemenea induce nevoia de validari nesfarsite. Daca au avut experienta nefericita a unui tentative sau chiar abuz sexual homosexual, vor fi determinati sa-si demonstreze heterosexualitatea in mod compulsiv. Daca in primele experiente sexuale o femeie a facut misto de performanta lor, vor cauta confirmari vindicative. Si da, exista in continuare barbati care au o lista cu femei de bifat sau un carnetel cu cele deja bifate (mi s-a povestit un caz in care el isi si nota cate flori dusese fiecareia, unde a scos-o in oras, detalii de colectionar ). 

Don Juanismul este determinat de una sau de combinarea acestor cauze. In fine, faptul ca tu ca femeie intelegi de unde i se trage nu inseamna ca el se va schimba – daca ai avut o astfel de experienta, vei citi ca sa intelegi ce ti s-a intamplat. Acest tip de personalitate nu are leac – un Don Juan nu va merge la terapie decat daca vrea sa seduca psihologul. 

Inainte de a va povesti niste experiente personale ( pregatiti-va popcornul) voi explica pe scurt simptomele acestei tulburari de personalitate romantica – nu exista aceasta categorie in diagnoza clinica sub numele de Don Juan, ci intra in spectrul mai larg al sociopatiei. Experienta multor femei pe scena dating-ului confirma ca aceasta tulburare de personalitate exista si e camuflata subversiv sub masca sarmului, manierelor si a seductiei ca la carte. Ei sunt asa numitii sociopati si escroci sentimentali – adica vor fi too good to be true din prima zi, stiu ce fac, au mai facut-o si o vor mai face.

Barbatii care sufera de sindromul Don Juan vor avea doar inceputuri scurte de relatii, ei fiind incapabili de a mentine o relatie sentimentala, unii pentru ca nu pot, altii pentru ca nu vor. E adevarat ca si cei care nu pot vor spune ca nu vor – impotenta emotionala este mai tot timpul proiectata pe partenera, careia i se induce ideea ca nu e good enough – adica el vrea si poate, dar n-are cu cine. Iar femeia, experta in speranta, toleranta si reinventare isi asuma de multe ori sa se dea peste cap, sa se schimbe pe ea mizand ca va fi  ea aceea care-l cucereste pe inabordabilul emotional. Au si femeile simptomele lor complementare, fie sindromul salvatorului, fie disperarea ca-i bate timpul la usa si nu mai are nervi sa caute pe altul, fie o trauma similara – un tata absent si inaccesibil emotional. 

Placerea suprema a Don Juan-ului este faza de seductie, doborarea treptata a rezistentei feminine – ceea ce el numeste iubire este aceasta perioada a vanarii, spectacolul cedarii ei fiind orgasmul lui real. De aceea nici nu are continuitate relationala – dupa ce trece faza de cucerire si femeia a fost supusa, nu mai are miza. Devine irascibil, evitant si imposibil de multumit. 

In ce consta rezistenta feminina pe care el trebuie sa o dezamorseze? Fiind expert in seductie a invatat vulnerabilitatile si asteptarile femeilor – in fine, nici nu sunt multe si nici atat de complicate. Si barbatii si femeile au aseptari clare si stiute, doar ca nu si le recunosc, asuma sau comunica in mod direct.  

Prima vulnerabilitate a femeii sunt cuvintele, complimentele si declaratiile. Toate femeile, indiferent de cat de bine arata, au insecuritati ce tin de aspectul fizic – complimentele lui ii vor hrani orgoliul si confirma valabilitatea. Ca atare femeia vizata va fi atent si subtil complimentata pentru ca ea sa creada ca e diferita, speciala, nemaivazuta si nemaintalnita. Si cum multe femei se cred femme fatale, sunt incantate ca in sfarsit un barbat le vede in detaliu. Detaliile sunt importante la femeie, chiar prea importante – iar tragedia este ca una din calitatile si atu-urile sociopatului este atentia la detalii. 1-0 din start pentru el.

 In aceasta faza de inceput vor functiona cuvintele si atentia la cele mai mici nevoi ale ei,  care sunt de fapt minore in faza de inceput cand datingul consta in mese si cafele prin oras cand el trebuie sa fie atent doar sa-i traga scaunul, sa-i ia haina, sa-i umple paharul, sa nu-i fie frig – iar daca-i mai deschide si portiera la masina deja preludiul e facut. 

Toti barbatii stiu ca, in general, femeile nu cauta o aventura – daca o femeie vrea un one night stand el va primi semnale clare – cand o femeie vrea, nu exista loc de dubii.  Femeia pusa pe aventuri  (au si femeile din plin aceasta etapa, depinde cand s-au trezit din poezie) este ea insasi un vanator ce l-ar complexa pe Don Juan. Dar el nu cauta astfel de femei pentru ca el nu vrea sa fie folosit, ci invers – satisfactia lui nu vine din a bifa o noapte, ci din seductia simultana a sufletului si mintii femeii. O vrea indragostita, pentru ca o femeie indragostita este o femeie supusa care il idealizeaza. E o putere si o satisfactie aparte sa vezi cum poti face un om sa creada in ceva ce nu e real , si mai ales sa-l vezi colaborand. 

Pentru ca ea e la fel de vinovata – femeia isi imagineaza multe, traieste in filme si scenarii, e vulnerabila la cuvinte si nu are rabdare sa se indragosteasca dupa ce-i observa faptele. A doua vulnerabilitate a  femeii este imaginatia plus scenarita.

Don Juan-ul construieste povesti in mintea femeilor – despre cine este el , ce i s-a intamplat pana atunci si ce cauta el. Este o opera de fictiune – amintirile ii sunt editate de photoshopul intentiilor sale. Cum intentia lui este de a se prezenta drept cavalerul pe cal alb, povestea lui despre sine va fi una care va bifa asteptarile clasice ale femeilor: el trebuie sa-i demonstreze ca nu este un golan afemeiat, iresponsabil sau instabil. Deci in povestea lui nu are vicii, nu are probleme, este un cetatean integrat social, are planuri de viitor si de cariera – toate astea pentru a-i sugera femeii  ca este liber, responsabil si are potential protector. 

Don Juan-ul se arata pregatit de a incepe chiar atunci, din prima zi, o poveste de dragoste diferita. Trecutul lui este clar, nu are bagaje relationale, viitorul este iarasi cert, iar prezentul iata-l, e in fata ta, decat sa crezi, sa indraznesti sa fii fericita. Don Juan-ul este si un bun ascultator, te indeamna la spovedanie – iarasi,  o metoda de seductie care nu da gres pentru ca, se stie, femeia vrea sa vorbeasca. Acest ascultat are si un alt avantaj – el identifica ce asteptari personalizate are femeia si va avea grija sa-i construiasca scenarii in acea directie. 

Ascultand-o el poate puncta subtil cat de asemanatori sunt ei – a descoperi cate lucruri avem in comun este conspiratia destinica letala. Daca ei ii place marea, el are in plan sa-si ia brevet de navigator intr-o zi. Daca prefera muntele, el viseaza de mult la o casuta undeva pitoresc la munte. Daca ei ii place arta, el isi aminteste subit ca are un prieten care picteaza. Daca ea vrea sa se sinucida, el vrea sa-si petreaca sfarsitul lumii cu ea. Vor fi numai coincidente si serendipity. Practic va droga femeia cu propria ei imaginatie. 

Iarasi, sa o asculte vorbind de fostele relatii ii ofera ocazia de a sublinia cum se deosebeste el de erorile masculine din trecutul ei. El nu minte, nu inseala, nu-si pune mama pe piedestal, nu este workoholic dar nici ratat, nu este agresiv – cateva exemple clasice de disperari romantice feminine.

In general Don Juan-ul vrea familie si copii din prima sau a 2-a noapte. Cu asta sigur nu da gres. Oricat de independenta si avangardista e femeia, perspectiva sugerata ii induce in subconstient ideea seriozitatii si continuitatii relatiei. 

Practic el isi demonstreaza caracterul prin punctari si apropouri subtile – sunt suficiente, femeia isi tese singura mai departe posibilul scenariu de fericire pe care-l intuieste din povestea pe care i-o deruleaza el despre sine. Relatia Don Juan-ului nu dureaza si din acest motiv: dupa cateva saptamani de relatie apar discrepantele dintre ceea ce el s-a dat a fi si cum este el in realitate. Relatia dureaza fix cat se poate minti femeia. Dupa faza de inceput de povesti si de ipoteze, incepe statistica faptelor. Astfel apare ruptura. La atentionarile si criticile ei, el devine pasiv agresiv fie prin disparitii si silent treatment, fie prin amenintarea cu despartirea. 

Avand in vedere ca Don Juan-ul este un narcisist cu stima de sine scazuta ( una dintre impotentele mentionate) care se hraneste cu credinta femeii in povestea pe care el i-a vandut-o despre el, momentul in care femeia incepe sa-l critice si sa-i arate impostura este inceputul sfarsitului. 

Don Juan-ul si-a construit personajul atent la detaliile ce tin de imagine. Este pedant, se imbraca cu stil si in functie de curentul caruia ii apartine, va fi un personaj atent construit – poate fi un hipster cu blugi de firma, barba aranjata la milimetru si tatuaje la vedere, sau poate fi un corporatist sau antreprenor cu vesta, camasa cu butoni si pantofi in luciul carora ai putea sa iti refaci machiajul, sau un barbat in stil clasic minimalist cu cateva accesorii discrete. Atentia la detalii este principala caracteristica – si in constructia aparitiei fizice, si in perioada de inceput a seductiei cand iti raspunde prompt la fiecare mesaj, telefon sau dorinta, fie atentia la detaliile despre trecutul tau sau planurile de viitor.

Don Juan-ul te soarbe din priviri si are o stralucire promitatoare in privire cand te asculta. E impresionat, fascinat si recunoscator ca in sfarsit, te-a intalnit. E transfigurat de intamplarea neasemuita si nu i s-a mai intamplat asta niciodata, parol. Cuvintele sunt armele sale si cam singura investitie pe care o va face in relatie.

Stiu, suna a scenariu de film. Nici eu nu credeam ca exista un astfel de profil psihologic cand citeam diverse articole sau carti de psihologie masculina. Mult timp am citit psihologie pe post de literatura science-fiction interesanta. De-abia dupa ce intalnesti iti dai seama ca astfel de personaje chiar exista. Acum rad ( la finalul relatiei nu prea ) cand imi amintesc prima experienta avuta cu un tip care parea a fi coborat din paginile manualului. Atunci am avut noroc totusi, pentru ca prima lui replica dupa ce o prietena comuna ne-a facut cunostinta a fost un mare semnal de alarma –  i-am acordat unanim si irevocabil locul 1 in topul abordarii romantice delirante. 

Andra ma sunase cu cateva luni in urma sa-mi spuna ca are un amic care cauta un psiholog si ma considera a fi psihologul potrivit pentru el. Ea ma vedea atipica, usor excentrica pentru un psiholog (are fiecare meserie stereotipul ei) si cum cv-ul lui era la fel atipic, parand un tip care le avea pe toate si care, cu toate astea, nu se simtea prea bine, Andra s-a gandit ca am putea rezona profesional. Stia ca imi plac cazurile considerate imposibile iar despre el stia ca nu s-ar deschide in fata unui psiholog care lucra tehnic, prea din carti sau care nu activa in cercuri sociale similare. Voia sa-i faca ea o programare, vorbise deja cu el. I-am transmis sa sune el, in majoritatea cazurilor fiind inutil demersul terapeutic daca clientul nu-si asuma macar responsabilitatea de a se programa. 

Era suspect de cand imi povestise despre el – retinusem ca e un barbat la patruzecisiceva de ani, cu un bussines misto la malul marii, divortat, avea o fetita de care avea mare grija cand se afla in responsabilitatea lui, imun la efectele marijuanei ( toate detaliile conteaza), arata ok, cu multi prieteni si o viata sociala intensa, si care cu toate acestea acuza un spleen existential, un pustiu sentimental inexplicabil. Nu ca ar fi dus lipsa de candidate, dar nu gasea, ceva nu se lega, ceva i se-ntampla. Ma intrigase descrierea, dar aveam reguli. 

Peste cateva luni, timp in care el nu sunase, la o petrecere la mare catre sfarsit de sezon, prietena ne introduce: „Ea e Sofia, psiholoaga la care trebuia sa suni.  El este Marius ( sa-i spunem asa), tipul care trebuia sa vina la o sedinta. ” Ne-am intersectat privirile, incarcate de anticipatia pe care fiecare si-o construise in functie de cum ne descrisese prietena. 

Iar eu cand ma uit, ma uit. Cam ca un psihopat ma uit si eu – atenta la detalii, atenta sa vad daca personajul pe care si-l creeaza si il transmite social este congruent sau disonant cu personalitatea lui reala. Daca ai regulile corecte dupa care sa citesti non verbal un om, primele minute iti pot spune foarte multe. Increderea in sine, autenticitatea, controlul instinctelor si al emotiilor, rafinamentul intelectual sau dimpotriva simplitatea mentala, complexele de superioritate sau inferioritate, agresivitatea, dominarea sau sensibilitatea – toate acestea pot fi urmarite in cateva minute de observatie a limbajului, intonatiei, gesturilor si expresiilor faciale. Evident, sunt doar niste indicii dar daca esti atent sa si pui si intrebarile importante, sa citesti printre randuri necuvintele si sa mai arunci afirmatii capcana pentru a vedea reactii, poti conduce un interviu romantic edificator.

In principiu, cand intalnesti un om trebuie sa fii atent nu doar la ce spune si la ce vrea constient sa transmita, ci sa te gandesti la partea intunecata a personalitatii sale, ce ar putea sa ascunda, unde pierde controlul. Nu inseamna ca toata lumea are ceva de ascuns, dar cu cat un om pare un personaj mai interesant, cu atat probabilitatea secretelor compromitatoare este mai mare. Un om autentic si asumat va avea grija sa-ti prezinte autoironic defectele sale inca de la inceput. Cu cat un om proiecteaza o imagine mai perfecta la exterior, cu atat mai multi demoni are in interior. 

Am facut cunostinta la barul de pe plaja, intr-o vineri noapte de sfarsit de august in care eu imi incheiasem consultatiile la 5 seara in Bucuresti si sarisem imediat in masina sa prind inceputul de weekend in Vama. Era in 2015 cand lumea inca nu se facuse praf. Donald Trump inca nu era presedinte si nu legitimase dementa, social media nu isi aratase inca efectele nefaste, Cambridge Analytica de-abia isi incepuse treaba, nu arsesera catedrale si nici cluburi, scandalurile sexuale din cadrul bisericii nu erau inca desconspirate, climate change era inca departe, adica lumea avea inca un iz de normalitate. Era un moment bun sa traiesti in prezent fara anxietati prea mari, lucurile pareau a fi in control. Iar in Vama Veche puterea prezentului era insusi aerul pe care il respiram – era o sarbatoare generala cu aparenta de psihoza in grup ce-i drept, un potential al experientelor care pentru curajosi sunt o tentatie irezistibila. 

Spectacolul sociologic este fascinant in Vama – indiferent de statutul social pe care il ai, Vama te repozitioneaza democratic prin puterea prafului pitoresc de pe Strada Falezei unde sunt insirate toate barurile. Adrenalina e in aer –  in primele nopti in care redescoperisem Vama dupa multi ani, nici nu puteam dormi mai mult de 2-3 ore, simteam ca tot timpul undeva se intampla ceva la care eu trebuie sa particip. Si-n plus ma fascina varietatea de personaje de explorat. Me, ready. 

La barul de pe plaja de-abia se facea incalzirea pe la 10 seara pentru noaptea ce dadea startul ultimului weekend din august. Eram intr-un moment bun al vietii mele, primeam multe validari profesionale, aveam multe cercuri de prieteni, nu sufeream dupa nimeni, eram libera de trecut si de probleme, iar weekendurile erau pentru mine supapa necesara pentru a-mi sterge din minte dramele si problemele clientilor de la cabinet de peste saptamana. Era vital sa ma deconectez.  Weekendurile erau pentru propria mea nebunie, imi placea sa ies in oras in cautare de personaje care ies din tipare. M-am dus in toate cercurile sociale, am interactionat cu diverse categorii de oameni de la dealeri, la escorte, politicieni, artisti, gay, lesbi, francmasoni, bikers, heckeri, hipsteri sau figuranti exclusivisti. Faptul ca asculti fara sa judeci si manifesti o curiozitate autentica de a intelege iti permite o mobilitate sociala indispensabila pentru apetitul meu de a verifica care teorii din psihologie sunt pertinente ci care nu. Si in psihologie, ca in orice domeniu de altfel, dar cu atat mai mult in psihologie, pseudostiinta si bullshitul sunt nemarginite. 

In timp ce dadeam mana facand cunostinta si ne scanam unul pe altul cu o reciproca curiozitate, Marius s-a apropiat strategic ca din intamplare si mi-a spus hotarat si soptit la ureche: “Tu esti a mea, eu sunt al tau! Asteapta-ma! “ Cat am ras. Se anunta extrem de interesant. Mai intalnisem cuceritori dar nici unul nu fusese atat de patruns de epifania prezentei mele la prima vedere. Dura macar cateva ore introducerea, acum insa chiar se anunta fatal. Acel “asteapta-ma” avea o explicatie: la capatul celeilalte maini era iubita lui din acea luna careia i-am aruncat grabit o privire sa vad cat de constienta e de ce se intampla. Nu era. Iar in jurul meu se anunta deja un fan club, fiind new entry in cercul din Vama era explicabil succesul meu spontan. Deci sa-l astept zicea. 

In a doua zi au urmat mesaje, bezele si priviri incarcate de intelesuri – eu ii scriam amuzata sa vina la sedinta mai intai ca deja ii construiesc dosarul, el imi propunea sa tinem prima sedinta pe plaja, intr-o barca pe nisip cu un roze in frapiera. Dintr-odata nu mai avea nici iubita si-i venise de fapt o idee si mai buna – sa ia bilete pentru Amsterdam sa ne intalnim direct acolo weekendul viitor. Nu parea sa conteze ca nu vorbisem direct deloc, ce vazuse ii era suficient. Incepuse licitatia la bursa imaginatiei. 

Cu sociopatii inceputurile sunt mereu spectaculoase. Multe indragostiri la prima vedere sunt de fapt intersectari cu oameni dezechilibrati emotional flamanzi dupa un climax existential, mai degraba o conspiratie a hormonilor si imaginatiei. Si sfarsiturile sunt spectaculoase in astfel de relatii, violenta emotionala de la final sub forma indiferentei socante fiind la fel de intensa ca adoratia declarata la inceput. 

Au continuat mesaje cu spovediri de suflet obosit de cautare care-ti cerea sa te nasti mai repede in viata lui. Vinovata ca ai intarziat, iertata pentru ca totusi ai venit. El te asteptase totusi, ba mai si incheia rapid orice poveste a trecutului. Pentru ca tu.  Nici nu indraznea sa spere ca ai fi putut fi The One. Ce romantic. Atat de romantic incat mi-am adus subit aminte ce conspiratie nefasta a fost romantismul pentru societate.  Excesul de lirism, imaginatie si metafore existentiale sunt capodopera trubadurilor medievali, care se fac vinovati in istorie de amestecul romantismului cu casatoria. Trubadurii nu aveau decat cuvintele ca si arma de seductie – nu aveau bani si nici pozitie sociala ci doar statut de artist intretinut de vreun aristocrat bogat insurat cu o domnita onorabila pentru familie si  aliante sociale. Ele frustrate emotional in casatorie, se delectau cu amanti poeti, sensibili si saraci. 

In timp, cu cat societatea a devenit mai laica si femeile mai independente, cu atat casatoria nu a mai fost rezultatul pragmatismului social ci pleca de la premisa romantica a sufletelor pereche. All you need is love. De fapt haosul relational actual este rezultatul esecului reconcilierii intr-o singura relatie a romantismului si pragmatismului. La fel cum e un soi de snobism spiritual sa crezi ca poti fi fericit fara bani (Camus), tot snobism intelectual este sa crezi ca romantismul este suficient intr-o relatie.

Prea repede si prea mult romantism din partea lui Marius. Orice indragostire vine cu promisiunea inradacinarii ontologice, sentimentul de a te simti acasa langa un om fiind reperul esential pentru a-l considera pe celalalt the one. Desi eram flatata oarecum, ma si amuzam pe seama spectacolului la care luam parte – alterna intre porniri de indragostit cu confesiuni despre trecut ca la psiholog. Corect, eram si psiholog, cu atat mai interesant pentru el. Cat mi-a fost dat sa aud catre sfarsitul ridicol al relatiei scuza lui inocenta cu privire la derapajele lui comportamentale: “Dar tu esti psiholog, ar trebui sa intelegi”. Asa e, ca psiholog pot intelege dar ca femeie nu vreau sa am de-a face. 

Surpriza cu care descoperea pasiuni comune imi amintea de incantarea copilului ce-si deschidea cadourile de Craciun. Toate aceste semnale sunt si la inceputul unei povesti de dragoste autentice – daca nu stii ca exista si oameni care mimeaza indragostirea atat de bine incat si ei se cred pe ei insisi, poti cadea foarte usor in viciul iluziei comune. Citisem despre astfel de cazuri, nu intalnisem inca. A fost primul – are si psihiatria romantismul ei. 

Cum eram bine informata profesional, mi-am pastrat luciditatea si am intrat in joc fiind pregatita tot timpul sa fac exit rapid. Aveam o regula de care ma tinusem si-mi functionase brici in ultimii ani: acordam 3 sanse, nici una mai mult. La aceasta formula am ajuns dupa ce am analizat profund cum functioneaza schimbarea la un om. Daca partenerul iti reproseaza ceva mai mult de 3 ori si tu nu faci ceva, inseamna ca ori nu-ti pasa si deci nu vei face un efort, ori nu poti sa-i oferi ce are nevoie. In ambele cazuri, raspunsul este: nu se va schimba. Tot ceea ce reprosezi mai mult de 3 ori se transforma in disperare cronica. Ori accepti si nu mai ceri schimbare, ori te desparti. Schimbarea e grea si cand ti-o propui singur pentru ca o vrei tu, daramite cand ti-o cere partenerul – incepe o justificare furibunda ca vrei sa fii iubit asa cum esti sau ca de fapt esti oglinda celuilalt si ca el/ea trebuie sa se schimbe mai intai. Cum spuneam, inutile sunt reprosurile indelungate.

Cele 3 sanse se epuizeaza in cateva saptamani, maxim cateva luni – pentru ca semnele sunt de la inceput, doar sa fii atent, sa nu te faci ca nu vezi sau sa nu-i gasesti scuze. Sa ramai logic chiar daca indragostit, sa lucrezi cu statistica nu doar cu speranta si promisiuni. 

Prima sansa a fost epuizata dupa 3 saptamani de poveste in care totul fusese perfect. Eu ma indragosteam si ma dezindragosteam constant in fiecare zi – era un consum mental enorm, dar pentru ca stiam ca e foarte posibil sa fie o mare iluzie ma obligam sa raman lucida. Simteam vraja cum ma intoxica si observam in propriul psihic cum incepe proiectia, imaginatia, obsesia.  Era un exercitiu dement sa crezi si sa fii sceptic in acelasi timp, as fi meritat centura neagra la lupte interioare – dar cum trebuie sa risti pentru o poveste de dragoste eram dispusa, informata si in control. Trecuse mult timp de cand nu ma mai indragostisem, simteam nevoia de o provocare emotionala, ma frustra sa aud toata ziua de povestile altora la cabinet, voiam propriul meu caz.

Dupa 3 saptamani minunate a aparut prima scindare socanta in comportamentul lui. O lipsa totala de empatie, pentru mine elocventa si suficienta. Intr-una din zile nu ma simteam bine fizic deloc, noptile pierdute imi cereau scadenta si eram usor vulnerabila, aveam nevoie doar de putina grija, o asteptare fireasca de suport si tandrete cand te afli intr-o relatie – doar ca el avea alte planuri. M-a lovit dur si frontal o indiferenta totala, un absenteism inexplicabil, o cruzime gratuita. Mai avea putin si ma intreba “ dar cine esti tu sa-mi ceri sa-mi pese”.  I-am zis scurt adio ( decat 5 mesaje furioase). 

Dupa cateva saptamani de pauza a revenit ca si cum nimic nu s-a intamplat. Ca de fapt s-a speriat de ce simtea si de aceea s-a indepartat. In fine, stiam ca frica de dragoste la barbat e direct proportionala cu frica de logica la femeie. Am zis sa testez si aceasta ipoteza. Parea mai asumat desi n-aveam ce sa sper in conditiile in care a trebuit sa-i explic ce inseamna empatia. Un barbat care la 44 de ani nu stia ce-i empatia si a carui uimire era autentica cand mi-a spus ca nu s-a gandit niciodata astfel, din perspectiva celuilalt, nu-ti lasa loc de sperat prea mult. Empatia si increderea sunt conditiile esentiale ale unei relatii. Ambele lipseau.

Si-n plus, disparitiile bruste si inexplicabile ale barbatilor sunt aproape intotdeauna legate de o alta femeie. Desigur ca ei vor gasi tot felul de explicatii pe care urechea unei femei indragostite vrea sa le creada, le si cerseste de fapt. Capacitatea de automintire a femeii e ceva science-fiction.

In fine, imi propusesem sa mai am putina rabdare sa vad daca discutia de lamurire avea sa si fie pusa in practica. Vorbele trebuiesc  sustinute de fapte, altfel sunt o metoda de manipulare. Eram si mai atenta decat inainte, se adunau semnalele de alarma. Daca iti limitezi investitia emotionala, nu suferi prea mult la finalul ei. Metoda mea de 3 sanse si maxim 2 luni pentru a decide daca it’s a go or it’s a no ma salva elegant de suferinte inutile. 

Pusesem intrebari despre trecutul lui, aflasem ca parintii lui erau impreuna si fericiti, un cuplu solid care pareau sa fi fost parinti responsabili, social si financiar nu avea de ce sa aiba frustrari, iar complexe sexuale n-ar fi avut de ce (experientele cu sute de femei isi spuneau cuvantul) – inca nu-mi dadeam seama ce il defectase atat de profund.  Incepusera apropourile lui ca o femeie ar trebui sa aiba si o iubita, nu pentru el, ci doar pentru ea. Mai sa fie, cata generozitate. Imi da exemple si-mi povesteste experientele altora, analizam tabuuri si prejudecati si asa se face ca ma duc sa cunosc o domnisoara pe care el mi-o propusese ca si exercitiu de tatonare, o prietena de-a lui cu care avusese doar experiente frugale, nimic serios. 

Evident omisese sa-mi spuna ca era vorba de o fosta iubita de fapt, ramasa amorezata de el. Fata imi povesteste ce tragedie a trait cu el, cum o dusese cateva saptamani in al-9 lea cer, ba-i vorbise si de copii, ca intr-o zi, dupa o noapte minunata in doi, sa-l vada pe plaja cu o alta tipa de mana. Asa brusc si din senin, fara avertizari sau explicatii, o executie romantica ce o lasase mult timp buimaca.

M-am intors de la intalnirea ce se transformase intr-o sedinta de terapie intr-un final ( i-am explicat ca cel mai probabil Marius se inscrie in tiparul Don Juan-ului sociopat), indecisa daca sa-i spun adio chiar atunci sau sa vad ce explicatii putea sa mai nascoceasca. Interesul profesional incepuse sa primeze in interactiunea cu el. Mi-era din ce in ce mai evident ca chiar era din manual. Sarmant si coplesitor la inceput, lipsit de empatie in scurt timp, minciuni prin omisiune, strategii manipulative de a te duce in directia pe care o urmareste de fapt. 

Explicatia lui a fost jalnica – a facut sa para ca totul fusese o poveste in capul ei, ca nici vorba de relatie profunda. Am mai auzit de la sociopati astfel de explicatii despre foste – ca ele erau de fapt stalkerite si ca fusese doar o aventura pe care ele o exagerasera. Fata imi paruse ok, am mai comunicat o vreme online dupa care am observat ca imi daduse unfriend pe FB. Mi-am explicat de ce in vara urmatoare cand am vazut-o gravitand din nou in jurul lui – multe femei se intorc la abuzator, tolereaza greu respingerea si spera sa-l convinga ca ea merita dragostea lui.  Au o trauma complementara – un tata absent emotional si sunt obisnuite ca dragostea sa le fie refuzata. Daca ei sunt sadici, ele sunt masochiste. Era firesc sa ma evite, eram vocea constiintei in fata careia se simtea vinovata – pentru ca de inteles intelesese, dar iti trebuie mult exercitiu ca mintea sa primeze in fata dorului si a dorintei. 

Marius se justifica mimand o totala inocenta in privinta povestii pe care o aflasem de la ea. Stiam insa ca oamenii confabuleaza explicatii fie pentru ca mint constient, fie pentru ca nu pot recunoaste ca de fapt nu stiu de ce fac ceea ce fac. Iar mie imi place sa ascult inventii cand stiu deja adevarul. Manipularea si minciuna sunt subiecte pe care oricine ar trebui sa le studieze temeinic.

Ma intriga si lipsa lui de reactie la marijuana. Sustinea ca incercase in diverse feluri si n-a avut nici un efect. Sa fii total rezistent la un drog inseamna ca esti deja prajit, dar nu parea sa fie cazul – singurul lui exces erau femeile. Am stabilit un weekend la sfarsit de octombrie in Vama in care sa luam impreuna LSD, voiam sa vad ce scoate din el. Eu mai luasem o data cu niste prieteni la munte- ne facusem temele, trebuia sa fie in natura, sa ai 8-12 ore la dispozitie, sa fii intr-o stare buna. Avusesem un curs in facultate despre psihedelice ca si experiente transformative spirituale, eram la zi cu toate cercetarile facute, stiinta deja reluase masiv studiile dupa o pauza de 20 de ani cand societatea se speriase de valul necontrolat de experimente ce caracterizase anii 70-80’ in America. Amanasem propriile experimente pentru ca voiam sa ma simt pregatita, sunt experiente prea speciale ca sa le faci pe fuga sau neinformat. Sunt cateva conditii de baza pentru a-ti permite experiente cu droguri fara a risca experiente proaste sau adictie: sa ai controlul mecanismului placere-durere, sa ai o viata deja organizata si disciplinata, sa ai o directie in viata care iti si place.

LSD-ul, Psylocibinele, Ayahuasca si MDMA-ul sunt psihedelicele care iti pot oferi o calatorie unica de autocunoastere in propria-ti minte atunci cand sunt luate in contexte special pregatite. In cativa ani vor fi probabil multi terapeuti care vor facilita demersul psihologic cu subiectul aflat sub influenta psihedelicelor – intelegerile sunt mult mai rapide, mai complexe si mai epifanice, anxietatile si fricile se dizolva pe termen lung. 

22 de grade la mare in octombrie, tot hotelul doar al nostru. Marea stralucea magic in bataia soarelui, cerul ne promitea o imensitate de azur, iar entuziasmul lui la perspectiva de a simti si el ceva odata si odata ma facea sa sper la niscai revelatii.  Pe la 11 dimineata ne-am inceput experienta. Peste nici o ora primesc un telefon de la un client care trecea printr-un divort groaznic si-i spusesem ca ma poate suna oricand. Ma simteam in control si lucida – la mine efectul LSD-ului nu e la fel de intens ca la ceilalti. Nu aveam explicatii, banuiam ca in functie de chimia creierului fiecaruia, diverse substante ar avea un impact mai mare sau mai mic. 

Sau poate intentia si placerea mea de a controla inclusiv drogul ma faceau sa am o luciditate mai mare. Nu control in sensul de a te opune calatoriei in care te poarta  – asta duce la experiente proaste, ci de a colabora cu substanta fara a-ti fi teama. Faceam de mult ani meditatie, iar asta iti da un alt fel de control pentru ca dezvolti o atentie dubla asa ca ma puteam extrage uneori din experienta psihedelica pentru a ma concentra pe realitatea concreta. 

Astfel ca mi-am tinut sedinta la telefon coerent si profi, eu nu simteam inca ceva mai mult decat entuziasm si bucurie, dar il auzeam pe Marius in cealalta camera cum incepuse sa simta efectele. Intr-un final s-a ras mult, un fel de vacanta intr-un spa mental – perceptia naturii este mult amplificata si cum amandoi eram indragostiti de mare si natura am savurat extatic albastrul, cerul, marea, vantul, zborul pescarusilor. N-a fost chiar ca-n descrierea lui Allan Watts – „Doing LSd is like loading the universe in a gun and firing it in your brain” – dar sublimul a fost pe-aproape. Revelatii de la el despre el nu am aflat. De fapt am un filmulet cu el in plin avant psihedelic cand il intrebam daca vrea sa transmita ceva prietenilor nostri care erau nerabdatori sa le povestim cum a fost –  raspunsul lui a fost de fapt elocvent: ar fi vrut sa impartaseasca un mesaj despre micimea omului. Chiar ca.

Rabdarea mea cu el parea sa dea roade – in urmatoarele saptamani incepuse sa se indragosteasca pe bune. Sentimentul de dragoste era ca o mica moarte pentru el – i se insinua perspectiva renuntarii la tot restul optiunilor posibile in viitor. Indragostirea aduce intotdeauna si un sentiment de tristete celui obisnuit sa zboare din floare in floare, un obicei de altfel sinonim cu propria lui existenta. 

Cu cat se apropia mai mult cu atat devenea mai vulnerabil – simtea dependenta pe care o da dragostea, se plangea ca e prea bine si prea perfect, practic se revolta impotriva ideii ca ar fi putut si gasi ceea ce cauta. Dependenta de cautarea “sufletului pereche” este o realitate – pur si simplu nu te mai poti opri. Tehnologia a contribuit din plin la aceasta adictie de cautare a perfectiunii intr-un partener, cunosc multi barbati care de ani de zile au profile pe diverse aplicatii si multe relatii pasagere. El imi explicase ca avea profil pe o aplicatie de dating asa, din principiu. Deci iata, principii. 

Fuga lui dupa cateva saptamani de armonie era deja predictibila. Tot fara un cuvant, tot absenteism total, tot minciuni prin omisiune sau direct inventii. Scuzele lui erau ridicole, nu recunosteam persoana cu care vorbeam, era o metamorfoza subita si tragica –  aveam senzatia ca vorbesc cu un copil de gradinita. E o lasitate specifica multor barbati – sa evite conflictul, sa o faca pe prostul care nu pricepe nici ce i se intampla si nici ce-l intrebi tu. 

Deja m-am plictisit sa va povestesc de el, elementele sociopate ale iubirii lui devenisera suficient de repetitive ca sa nu mai am dubii. Relatia s-a terminat spectaculos cu primul “ te iubesc” pe care mi l-a spus, dupa care si-a inchis telefonul si a plecat intr-o vacanta cu o alta.  N-am mai avut rabdare sa aflu de unde i se tragea sociopatia, am pus punct final. Si chiar daca as fi inteles eu ceva, nu insemna ca el s-ar fi schimbat. Invatasem din relatiile trecute sa traiesc cu misterul si sa accept imposibilitatea fara a cadea in viciul explicatiilor. Indiferent de explicatia gasita, realitatea ramanea aceeasi: nu se poate. 

Acea seara din Vama cand il cunoscusem pe Marius a avut insa si alte ramificatii relationale pentru mine, chiar mai spectaculoase –  tot atunci il cunoscusem pe cel cu care aveam sa descopar ca manualul de psihiatrie ar trebui rescris – la finalul acelei relatii, un soi de stand up psihiatric mai degraba, mi-am acordat singura un Phd in sociopatie. „Luceafarul psihiatriei” se numeste folderul in care tin pozele cu Vic – ma mai uit din cand in cand ca sa-mi amintesc ca daca am supravietuit acelui sociopat, well, the rest is easy. 

Marius s-a dovedit a fi fost doar o palida introducere, Amphora un magnet pentru diverse tipuri de autodistrugere masculina iar Ploiestiul un oras care in mod dubios avea sa ma urmareasca o vreme. 

To be continued